Totodată, procedura greoaie, birocrația, lipsa de specialiști pentru analiza proiectelor, durata mare a procedurii de licitație și a soluționării eventualelor contestații, durata mare a implementării proiectelor fac ca, în medie, un proiect de digitalizare să dureze peste 5 ani, de la momentul începerii documentației, până la finalizarea implementării.

„În această perioadă, proiectul fie nu mai este de interes, fie tehnologia pe care se bazează s-a învechit, fie s-a schimbat Guvernul, iar prioritățile sunt altele decât acum 5 ani. Asta, în cazul în care un proiect ajunge să fie finalizat. De cele mai multe ori, însă, lipsa de interes este principalul factor care pune piedică demarării proiectelor de digitalizare în sectorul public”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Spre comparație, sectorul public din vestul Europei este mult mai digitalizat, multe instituții fiind complet digitalizate: primării, secții de poliție, cu focus pe zona eliberării de documente. Iar procedurile sunt simplificate, astfel încât proiectele să fie implementate cât mai rapid.

Ce se digitalizează în sectorul public din România

În ceea ce privește procesul de digitalizare în sectorul public, în România, se mizează foarte mult pe automatizarea proceselor, cu accent pe colectare și analiză de date. Iar contractele sunt, de obicei, mari, câștigate de un consorțiu de firme (integratori) care apelează la parteneri tehnologici (subcontractant) pentru development.

Pe plan local, OVES Enterprise este implicată în proiecte de digitalizare în sectorul public, în regim de companie subcontractată, cu pondere mică în cifra de afaceri a companiei – sub 5%.

Unul dintre acestea aparține Agenției de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație şi Cercetare (AARNIEC), în care se ocupă de dezvoltarea de soluții pentru implementarea unui sistem informatic bazat pe platforme tehnologice moderne, cu elemente avansate de tehnică și tehnologice, precum machine learning și artificial intelligence.

Proiectul va îngloba elementele produse în sistemele educaționale existente, va permite refolosirea și înglobarea acestora în cadrul produselor educaționale nou create și aplicarea lor în cadrul lecțiilor de clasă, studiu individual și studiu asistat, prin intermediul mecanismelor de inteligență artificială.

Un alt proiect la care lucrează echipa OVES Enterprise, tot în regim de companie subcontractată, este demarat de Consiliul Concurenței și vizează crearea unui profil al fiecărei entități juridice din România și de a analiza interacțiunile dintre entitățile juridice din perspectiva licitațiilor. Spre exemplu, dacă într-o zonă se câștigă mereu toate licitațiile de către o singură companie, aplicația va genera o alertă, iar inspectorii Consiliului Concurenței vor putea investiga. Aceste alerte sunt create pe baza a peste 300 de metrici (KPI), iar profilul companiilor este creat agregând și analizând date din surse publice (documente publice, ziare, site-uri) și instituții guvernamentale (ANAF, ONRC, etc.), folosind tehnologii de tip Big Data și Machine Learning.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. În prezent, 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, 107 angajați și birouri în România, Germania și Emiratele Arabe Unite.