Atos se alătură OneWeb Constellation Program, inițiativă Airbus OneWeb Satellites, ce constă în proiectarea, producția, testarea și lansarea a peste 600 de sateliți care vor furniza la nivel global internet de mare viteză la prețuri accesibile.

Echipa Airbus OneWeb Satellites își propune să producă mai mulți sateliți de mici dimensiuni pe zi, astfel încât constelația de 600 de sateliți să fie complet operațională până în 2027.

Pentru a îndeplini acest obiectiv, specialiștii Airbus-OneWeb au fost nevoiți să dezvolte modele și procese inovatoare care să minimizeze costurile pentru volume mari de sateliți și aplicații aerospațiale performante.

Cele două companii au lansat deja șase sateliți pe 27 februarie 2019. Atos a furnizat toate echipamentele de Assembly, Integration and Testing (AIT), contribuind astfel în premieră la producția în masă de sateliți.

Atos - soluții electrice de testare a sateliților

Suita Atos de soluții EGSE permite testarea sateliților la sol înainte ca aceștia să fie lansați în spațiu, pentru a preveni sau repara eventualele probleme și pentru a se asigura că toate cerințele sunt îndeplinite, reducând astfel impactul strategic și financiar pe care o singură piesă defectă îl poate avea asupra misiunii.

Prin livrarea a 80 de sisteme EGSE pentru liniile de producție Airbus OneWeb Satellites din Toulouse și Florida, Atos devine cel mai important furnizor de soluții pentru Electrical Ground Support Equipment (EGSE) al misiunii OneWeb Constellation Program.

OneWeb Satellites, sateliți alături de Atos

Premiera a fost posibilă prin optimizarea sistemului de testare Atos ProUSTuniverSAS la niveluri fără precedent de integrare și densitate de putere. UniverSAS înlocuiește numeroase tipuri de echipamente de testare a puterii și are o lungime de undă electrică foarte mare, fiind standardizat pentru un singur dispozitiv.

Pe măsură ce industria aerospațială intră într-o nouă etapă de conștientizare a costurilor, îmbunătățirea costului total al misiunii (Total Cost of Ownership - TCO), prin reducerea poluării, simplificarea serviciului și sporirea disponibilității, a reprezentat un obiectiv esențial în proceslul de dezvoltare.

OneWeb Satellites este companie formată prin asocierea dintre Airbus, lider global în industria aerospațială, și OneWeb, organizație fondată în 2012 care va lansa și opera o constelație de 600 de sateliți ce vor orbita la distanțe relativ mici față de Pământ și vor furniza la nivel global internet de mare viteză la prețuri accesibile.