În fiecare zi trimitem un newsletter. Acum ceva vreme am decis că nu vom trimite doar linkuri, ci și un mesaj scris de fiecare dintre noi (Octavian Palade, Florin Cașotă, Oana Coșman, Vlad Andriescu) către voi, cititorii noștri. Uneori mai personal, uneori mai aplicat.

Dacă vrei și tu să te abonezi la newsletter, o poți face aici. Îl primești de luni până vineri.

Am vrut să vă arătăm cum am evoluat și noi în perioada asta, cu salturi din stări bune în stări rele, cu zile de luni când nu știm cum să pornim, cu pierdere de speranță și cu revenire.

De fapt, acesta e jurnalul nostru de pandemie, o lectură lungă, uneori greu contextualizată (pentru că a trecut multă vreme de când am scris aceste texte), în care vă arătăm că suntem în aceeași barcă. Una în care e ok să fim și bine și rău.

Rămânem cu voi.

Octavian Palade, 12 martie - Distopia perfecta - La 20 de ani dupa primul val de COVID-19. Un exercitiu de imaginatie

Pentru scrisoarea de astăzi aș vrea să vă propun un exercițiu de imaginație. Zilele trecute vorbeam despre inovații, despre soluții care ar putea fi aplicate pentru a scădea impactul negativ al crizei asupra economiei. Astăzi vreau să ne imaginăm că ne aflăm în 2040.

Virusul COVID-19 a afectat întreaga lume. Între timp, a fost dezvoltat un vaccin, dar virusul a suferit numeroase mutații și noi valuri de infectări răsar sporadic. E okay, sunt controlate cu strictețe. Însă viața nu mai arată cum arată așa cum ți-o aminteai.

Biroul tău e acum acasă. Biroul tuturor e acasă. Pe un ecran te ocupi de task-uri, pe un altul îți vezi colegii ca și cum ar fi lângă tine, dar i-ai privi printr-o fereastră. Ei te văd pe tine. Toată lumea e îmbrăcată la cămașă, dar toată lumea e, de fapt, în pijamale. Filtrele de Realitate Augmentată au fost adoptate de business-uri pentru a păstra senzația unui mediu profesional.

Ți se face foame. Îți comanzi o șaorma de la Spartan. Nu trece mult și, uitându-te pe fereastră, vezi curierul de la foodpanda, pe scuterul său special cu compartiment dotat cu lumini UV menite să ucidă orice virus și orice bacterie. Nu își dă jos casca sub formă de cap de panda - are un filtru încorporat și îl ajută să nu-și atingă fața. Îți lasă pachetul în cutiuța de lângă ușă și aștepți 30 de secunde. BIP! ZDRANG! Ușița se deschide. Îți poți lua mâncarea în casă.

Înfuleci și începi să-ți amintești de o vreme în care oamenii mâncau în spații deschise, cum ar fi food-court-urile, o vreme în care plăteai cu bancnote, fără să te gândești pe la cine au mai trecut înainte. Îți aduci aminte, parcă dintr-un vis, de băiatul care îți rula șaorma și care te întreba ”cu ce să fie”. Șaorma pe care o mănânci acum are cam același gust, dar e împachetată ca un sac de dormit și ingredientele se confundă între ele - roboții care le ambalează mizează pe eficiență, nu pe experiență. Ce o mai face băiatul de la șaormerie? Probabil, la fel ca și tine, a fost reprofilat și acum scrie algoritmi. Sau poate face parte din acel procent de populație care nu a reușit să se adapteze și care trăiește - decent, dar cu măsură - pe baza venitului universal.

E timpul pentru o plimbare. Te îmbraci, îți tragi mănușile, îți pui masca personalizată peste nas și gură, ochelarii smart care ți se mulează în jurul ochilor. Poluarea a scăzut considerabil, străzile sunt aproape pustii. Clădirile de birouri sunt lipsite de viață. Au fost transformate în depozite pe verticală, în buncăre pentru servere de mare viteză. Sunetul motoarelor cu combustie a fost înlocuit de zumzetul autobuzelor și automobilelor electrice, autonome. Te uiți în jur, vezi că ești singur și, cu ușoară teamă îți dai masca jos și inspiri cel mai curat aer. E aproape dulce. Îți scoți o mănușă și îți treci mâinile prin frunzele copacilor - plăceri mici, dar vinovate. Ai stat prea mult descoperit! BIP! BIP! BIP! Telefonul tău pliabil, realizat din materiale antibacteriene te avertizează să-ți pui înapoi protecțiile. Teama de COVID-19 sau alți viruși te convinge. Te-ai bucurat suficient pe ziua de azi.

Te gândești să bei o cafea la localul tău preferat. Intri, dar nu înainte ca senzorul de temperatură de la ușă să te scaneze, iar difuzorul de dezinfectant să te acopere într-o pojghiță subțire, ușor lucioasă. Te duci către cel mai apropiat ghișeu de o persoană, selectezi un Pumpkin Spice Latte și îți este livrat instant de un Roomba supradimensionat. Îți pui telefonul în suportul special și îi spui să-l apeleze pe cel mai bun prieten al tău - nu voia să iasă din casă, dar voia să bea o cafea cu tine. Instant, e proiectat, în mărime naturală, pe peretele din sticlă din fața ta. Ultima dată când v-ați văzut față în față erați la ghișeul de trei persoane, cu încă un prieten. Cel mai mare ghișeu din localuri permis de lege acomodează patru persoane, măsură luată după primul val de Coronavirus. E pentru binele tău.

Te întorci acasă, treci prin filtrele de pe scară, liftul știe exact la ce etaj mergi, ca să nu mai atingi nimic. Ușa se deschide automat în fața ta și ești iar împroșcat cu dezinfectant. Ce bine că l-au făcut în așa fel încât să aibă aceleași efecte pentru piele ca acele creme antirid din trecut. Treci și prin lumina UV, arunci mănușile în containerul special, ca să fie mai profund dezinfectate, masca la fel. Deschizi televizorul - un perete întreg cu o proiecție de rezoluție 8K - și zapezi printre canale. Știrile sunt prezentate de o moderatoare virtuală care nu-ți inspiră încredere, așa că apeși un buton și-i schimbi avatarul. Mult mai bine acum. Pe imaginile preluate de pe camerele care împânzesc orașul vezi cum polițiștii fugăresc un bărbat fără mască, fără mănuși, fără niciun fel de protecție. ”Fără minte”, înjuri în gând. E unul dintre norocoșii care au dezvoltat imunitate la COVID-19, dar care refuză să se gândească și la alții. ”Ar putea fi purtător. Inconștiență! Sper să-l trimită rapid la «fermă»”. Statul a construit comunități speciale pentru cei imuni, dar care încă pot transmite virusul. Se numesc «ferme» pentru că trăiesc ca pe vremuri - în aer liber, lângă animale domesticite. În microbi, fără niciun fel de protecție. Ți se face pielea de găină. Pentru o secundă te întrebi dacă nu cumva ei sunt cei norocoși. Îți revii și îți programezi următoarea vacanță - nu pleci nicăieri, nu-ți face griji. Acum poți explora întreaga lume în VR, mulțumită cabinei speciale din colțul camerei. Abia aștepți să simți soarele puternic din Tenerife, mirosul mării - toate posibile prin hardware-ul și software-ul oferit de Facebook, prin experiențele imaginate de agențiile de turism virtual.

Pentru a ne asigura că cele de mai sus nu devin realitate, haideți să fim responsabili, să ne susținem între noi. Să evităm deocamdată spațiile aglomerate, să ascultăm indicațiile autorităților privind pandemia de COVID-19 și să ne asigurăm că nu croim, din inerție, încăpățânare, o distopie perfectă.

Octavian Palade, 13 martie - A fost nevoie de o pandemie pentru a realiza ca lucrurile pot fi facute si altfel

Astăzi vreau să vorbim un pic despre educație. Știm că la nivel național avem probleme uriașe în ceea ce privește educația - de la nivel primar până la nivel universitar. România e plină de sate în care copiii nu pot ajunge la școli, sate cu școli insalubre (sau chiar mortale), materiale didactice găunoase, învechite, lipsă.

Mă uitam zilele astea la eforturile companiilor, dar și la cele ale administrațiilor, și am rămas surprins de câte lucruri se pot face de fapt și cât de ușor a fost să se găsească soluții pentru elevii obligați să stea acasă. Și am avut nevoie doar de o pandemie de COVID-19 pentru a găsi aceste soluții. Și de o perioadă de campanie electorală.

Companiile private (Samsung, Telekom, Vodafone, Orange și alții) desfășoară de câțiva ani campanii de educație digitală, dotând clase și școli întregi cu cele necesare, realizând programe speciale și sprijinind startupuri care dezvoltă soluții speciale.

Dar deodată ne-am trezit cu o platformă de e-Learning a Primăriei București, deodată am văzut că Televiziunea Română vrea să facă lecții video. Și am avut nevoie doar de o pandemie pentru a găsi aceste soluții.

Nu sunt genul care să caute calul de căpătat la dinți, dar colegul Vlad a pus ieri pe Facebook câteva întrebări de bun simț:

● Cum poate fi lansată o platformă de e-learning în câteva zile?

● Dacă a fost făcută de dinainte, de ce nu a fost lansată până acum, când e epidemie?

● Câte proiecte finalizate stau în sertar ca să prindă momentul bun de lansare când vor „da mai bine” la public?

Acum să vedem cât vor rezista aceste platforme și servicii după ce va trece epidemia. Să vedem dacă vor ajunge și la elevii care parcurg zeci de kilometri până la școli. Să vedem dacă îi va mai păsa cuiva de educație când nu va mai fi nici pandemie de COVID-19, nici campanie electorală.