Două luni: jurnalul nostru de pandemie din scrisorile către voi

Oana Coșman, 28 aprilie - Fa rai din ce ai

Am sperat ca următoarea dată când vă voi scrie această scrisoare va fi din redacție. Însă mai avem de așteptat câteva săptămâni înainte de a ne întoarce la colegi și locurile noastre de muncă.

Suntem, după cum am mai spus, printre norocoșii care au putut lucra de acasă în timpul acestei stări de urgență, fără să ne facem (prea multe) griji că vom lua virusul de pe undeva, sau că ne trebuie o adeverință pentru a ne deplasa la muncă.

De altfel, am fost chiar suprinsă să aflu că Bucureștiul ocupă locul 1 în clasamentul global al orașelor ”prietenoase” cu munca de acasă, potrivit studiului Remote Working Index, realizat de Broadband Deals. Bucureștiul a primit cel mai mare scor - 4,33% din joburi permit muncitorilor să lucreze de la distanță, cel mai mare procent; viteza internetului (medie de 52Mbps) clasează Capitala pe locul 4 în lume; ”costul vieții” este al 7-lea cel mai scăzut din raport (circa 480 euro pe lună).

Având în vedere și aceste rezultate, simt nevoia să reiterez o vorbă mai veche (cred): ”fă rai din ce ai”. Știu că ne este greu, că ne-am săturat, poate, să stăm în case (deși să stai fără să ai grija că te vei îmbolnăvi nu mi se pare o problemă așa de mare, mie mai mult mi-e teamă de momentul în care vom da buzna toți afară). Știu că ne e dor de viața noastră de dinainte, de toate lucrurile pe care le făceam și locurile pe care le vizitam. Știu ca pentru o parte dintre afaceri a fost și continuă să fie greu. Alții s-au reinventat și dau din coate să rămână pe linia de plutire. Alții au intrat în tot felul de parteneriate interesante și se zbat și ei.

Nu pretind că peste tot sunt numai curcubee și unicorni, e normal să avem perioade mai low, însă am văzut în aceste săptămâni, pe lângă tot felul de inițiative mișto, oameni care încearcă să aducă măcar o mică schimbare în jurul lor, știri de bine, și o grămadă de ură. Pare că nimic nu ne mai bucură și suntem chitiți să găsim doar răul, să aruncăm cu noroi fără să luăm o mică pauză și să gândim logic.

Haideți să vedem și partea puțin mai plină a paharului, să ne bucurăm și de ceea ce avem la îndemână și să încercăm să folosim aceste lucruri ca bază pentru a construi viitorul.

Octavian Palade, 5 mai - A venit si timpul sa reconstruim. Viata 2.0

Ieri seară s-au clarificat niște lucruri - acum știm exact când se vor ridica o parte dintre restricții. știm exact ce business-uri se vor putea deschide, ce activități vor fi permise. E timpul să ne gândim cum vom începe să reconstruim.

În primul rând, trebuie să ne dăm seama că pericolul nu a trecut. Doar pentru că vom putea circula fără hârtiuță, fără a ne uita peste umăr după polițiști prea zeloși, asta nu înseamnă că trebuie să încetăm să ne mai uităm peste umăr după virus. Distanțarea e cuvântul de viață în Viața 2.0, masca e cel mai trendy accesoriu al acestei veri. Avem cu totii atât de multe doruri, atât de multe dorințe reprimate, atât de multă energie explozivă pregătită să fie eliberată. Știu. Dar vorba bancului: ”râdem, glumim, dar nu părăsim incinta”. Libertatea noastră se termină unde începe libertatea altuia și libertatea unei vieți fără boală trebuie pusă mereu pe primul loc.

Apoi, hai să vorbim despre economie. Am aflat că se vor deschide saloanele și cabinetele stomatologice - și știu că antreprenorii unor astfel de business-uri se bucură, la fel și cei care și-au făcut deja programări. Dar mult mai multe business-uri, din alte domenii, vor avea de câștigat după ridicarea restricțiilor. Unii angajați se vor întoarce la birouri - vor avea nevoie de haine care să-i încapă (ce, credeai că toate acele experimente culinare cu banane sau făină n-au avut impact? Nu râd de tine, râd, ținându-mă de burtă, alături de tine). La birou nu își vor face mâncare, ci vor începe să o comande de la restaurante care până acum au stat mult pe tușă. Oameni rămași fără job vor putea să se reorienteze și eventual să cheltuie bani, să reinvestească în economie. Mulți vor vrea să-și facă mofturi - impactul psihologic al pandemiei, dar și al stării de lockdown, s-ar putea manifesta prin fenomenul de ”revenge buying” - vor cumpăra lucruri de care nu au nevoie, dar pe care și le doresc, doar pentru că pot acum și nu au putut înainte. Aici e important să-i susținem pe micii antreprenori români - bijuterii, haine unicat, obiecte de decor - ne putem umple vidul existențial și cu produse locale, nu trebuie să facem cozi în față la Louis Vuitton.

Acum, antreprenorilor le revine cea mai grea sarcină. Faceți pe dracul în patru, folosiți-vă de orice măsură pusă la dispoziție de stat, de bănci, și angajați cât mai mulți oameni. Nu e ușor să mergi cu profiturile la minimum după o perioadă petrecută pe minus, dar e necesar. Oamenii pe care voi îi angajați vor susține (folosindu-le serviciile, cumpărându-le produsele) alți antreprenori care, la rândul lor, vor angaja alți oameni și tot așa. Nu poți reporni o economie cu o țară de șomeri. Viața 2.0 e despre solidaritate în toate formele, lucru pe care l-am mai spus și care contează mai mult ca oricând.

Viața 2.0 are un bug pentru care nu vom găsi un patch prea curând. Va trebui să reclădim în jurul lui și nu putem face asta fără să ne setăm o listă clară de acțiuni și de priorități - protejarea celor din jurul nostru, menținerea banilor în circulație, sprijinirea antreprenorilor locali. Trebuie să conștientizăm că nu vom putea trăi ca înainte, trebuie să conștientizăm că nu putem trăi nici în lockdown. Hell is other people. But it doesn't have to be.

Octavian Palade, 7 mai - E normal sa te simti asa

Azi aș vrea să-mi permit o abordare ceva mai umană. Vreau să-ți zic că e normal să te simți așa. Plictisit, veșnic obosit, anxios, împovărat, speriat și nesigur, ca și cum s-a rupt ceva în tine, în noi toți. E okay să cedezi nervos la cea mai mică inconveniență, e okay să plângi să plângi la seriale, e de înțeles că te surprinzi privind în gol minute în șir. Respiră.

Dacă în urmă cu aproape 60 de zile ai pornit cu avânt și cu planuri mărețe, gândindu-te că ai timpul necesar pentru a muta munții din loc, e okay că ți-ai dorit asta, e perfect în regulă că nu ți-a ieșit. Suntem într-o situație prin care nu a mai trecut nimeni din generația noastră, suntem bombardați cu cifre sumbre din toate părțile, trăim într-o stare constantă de nesiguranță. Și doar pentru că alegem să nu arătam asta, nu înseamnă că nu o resimțim. Și din acest motiv e perfect okay să nu facem nimic în plus decât ce avem neapărat nevoie să facem, de asta e perfect okay că nu ai învățat o limbă nouă, de aia e perfect okay că te-ai lăsat de planul de a avea corpul de plajă perfect după prima săptămână de exerciții fizice. E perfect normal să nu fii mai productiv decât erai înainte, chiar dacă ai mai mult timp. E okay să respiri. Respiră.

Îmi circula zilele trecute prin newsfeed o postare care explica foarte bine cum funcționăm în perioada asta raportat la piramida nevoilor a lui Maslow, pe care nu o mai găsesc, dar pe care voi încerca să o sumarizez. La baza piramidei sunt nevoile de bază - cele fiziologice, apoi cele de siguranță. După ce le împlinim pe acestea, urcând piramida, trebuie să le îndeplinim pe cele de apartenență (la familie, la prieteni, la grupuri de oameni cu aceleași viziuni). Nevoile de stimă și de autoactualizare, cele care ne determină țelurile, capacitatea de a învăța lucruri noi, capacitatea de a fi mai buni decât suntem deja sunt abia în vârful piramidei. Trăim vremuri care nu ne permit să escaladăm primele două trepte, deci nu avem cum să ajungem la vârf. Și nu ar trebui să ne simțim prost în legătură cu asta.

E normal să te simți așa. Nu te învinovățește nimeni că nu poți fi mai mult decât ce ești deja. Nu pune mai multă presiune pe tine încercând să-ți dovedești ție și altora că timpul trebuie valorificat numai în moduri ”productive”. Relaxează-te. Respiră. Ia-le pe rând.

Octavian Palade, 8 mai - Lumea nu e a noastra, nici a urmasilor urmasilor nostri. E a robotilor

Lucrurile sunt cum sunt. Pandemia nu se va rispi prea curând, economia se risipește pe zi ce trece. Teama e aici să rămână și lumea asta nu ne mai aparține, în caz că mai credea cineva altceva. Realist vorbind, șansele de a ne întoarce, în viitorul previzibil, la ”cum era înainte” sunt extraordinar de mici. Singura șansă de a merge înainte este să schimbăm tot. Și am vorbit în ultimele săptămâni despre modificarea comportamentelor de consum, despre posibilitatea de transformare a unor business-uri, despre nevoia de siguranță (psihică și fizică). Dar nu am vorbit suficient despre cei care vor moșteni planeta - roboții.

Deja se află printre noi, cu toate că nu ne dăm seama tot timpul. Sunt angajații ideali - nu cer măriri de salariu, nu cer sporuri de risc, sunt imuni la boală, mai puternici, mai rezistenți. Erau priviți de către mulți drept ”angajații viitorului”, dar viitorul e acum. Ignorați până acum de către cei care nu aveau neapărat o apetență către nou, în timpul pandemiei de COVID-19, roboții au intrat în vizorul multor industrii. Au fost băgați în spitale, să sterilizeze mediul, dar și pentru a livra pacienților mesele sau medicamentele. Cei HORECA îi vor pe post de menajere și ospătari, iar cei care îi construiesc sunt deja pregătiți să-i ”mărite”.

Dacă nu va fi un nou val de COVID-19, oare cât va trece până la următoarea pandemie? Oare câți dintre cei care am trecut prin asta doar ușor sifonați vom uita cum a fost? Oare nu vom încerca să-i protejăm pe cei care ne pregătesc și livrează mâncare, pe cei care ne pun produsele în pungă la magazin, în plină pandemie, pe șoferii de autobuz, pentru a reduce o răspândire rapidă, pentru a proteja economia?

Ei, si acum vin întrebările mai grele. Întrebările la care, din păcate, se vor găsi răspunsuri din mers și răspunsurile nu vor fi fericite pentru mare parte din populație. Întrebări învârtite deja în anumite cercuri, dar care produc ecouri între patru pereți pentru a se disipa ulterior, pentru că ”mai avem mult până acolo”. Nu mai avem mult. Deci ce facem cu cei care depind, pentru supraviețuire, de acele locuri de muncă? Punem la punct un sistem bazat pe un venit universal garantat? Îi învățăm pe toți programare? Îi facem pe toți artiști sau creatori de conținut? Oare jobul meu e în siguranță? Oare al tău e?

Roboții sunt o soluție pentru o lume post-pandemică și ar fi absurd să nu îi luăm în calcul. Dar teama duce la o viteză de reacție mare, da, dar nu neapărat și la cele mai bune decizii de moment. Nu cred că ne permitem să ”o dregem din mers”, deci haideți să începem să ne gândim cui lăsăm planeta moștenire și cum ne asigurăm că noi vom avea o viață cât mai bună. La urma urmei, o economie înfloritoare înconjurată de o populație la limita subzistenței e o aberație, chiar dacă una probabilă.