UPDATE:

Reprezentanții Adiem ne-au dat câteva declarații după anunțul privind investiția primită din partea Early Game Ventures:

Investiția va fi utilizată pentru finalizarea și lansarea primei versiuni a aplicației Adiem atât pentru iOS, cât și pentru Android și testarea ei atât în mediul business-to-consumer, cât și în business-to-business.

Fiind într-un stadiu incipient de dezvoltare a produsului, am prefera să revenim cu detalii despre aplicație în momentul în care aceasta va fi gata de lansare.

Momentan putem dezvălui că este o aplicație ce va putea fi utilizată la nivel global, atât în interacțiunea personală, cât și de business.

----

Startup-ul dezvoltă tehnologii bazate pe variația bătăilor inimii - HRV (heart rate variability) şi derivate biometrice, folosind datele culese prin dispozitive wearable precum ceasurile şi brățările inteligente, inele, ochelari şi alte echipamente conectate.

Ce face Adiem

Adiem foloseşte datele colectate de la dispozitive wearable, dar nu pentru a urmări activitatea sportivă sau în scopuri medicale, ci pentru creşterea productivității şi integrării fiecăruia dintre noi în grupurile cu care interactionam recurent. Vorbim aici atât de zona profesională cât şi de cea privată, de un ciclu dinamic şi continuu. Această abordare nouă şi miza importantă pe care o are tehnologia dezvoltată de Adiem ne-au făcut să luăm decizia de a investi”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV.

Echipa Adiem este formată din data scientists, ingineri, psihiatri, cardiologi şi oameni de marketing şi este condusă de Victor Anastasiu, CEO Adiem.

”Suntem bucuroşi că am găsit în EGV un partener alături de care să dezvoltăm tehnologiile Adiem în viitor. Urmează o perioadă intensă, în care ne vom concentra pe rafinarea algoritmilor şi pe dezvoltarea noului ecosistem pentru a putea lansa anul acesta primele versiuni ale aplicatiei mobile pentru iOS şi Android”, afirmă Victor Anastasiu.

Early Game Ventures (EGV) îşi propune să investească în companii inovatoare care construiesc infrastructura tehnologică a viitorului. Aceste startup-uri vor furniza servicii de date sau suportul hardware pe care le vor folosi alte companii în anii care vin.

Din această perspectivă, Adiem foloseşte cantități uriaşe de date pentru a găsi insight-uri noi, a crea valoare şi a deschide noi industrii şi noi verticale.

Early Game Ventures - investiții cu capital de risc

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.