EcoTree este un startup care ajută generatorii de deșeuri să își reducă semnificativ eforturile de reciclare, conectându-i cu cei mai eficienți parteneri de management a deșeurilor.
EcoTree este o platformă digitală care accelerează fundamental modul în care se realizează colectarea și reciclarea deșeurilor, indiferent de tipologie, cantitate sau proveniență și urmează să fie lansată în următoarele luni.
SeedBlink listează EcoTree, oferind investitorilor oportunitatea de a deține equity într-un startup proaspăt, atât din punct de vedere al duratei de funcționare, cât și din cel al perspectivei tech pe care o promovează. Generatorii de deșeuri sunt cei care vor profita în principal de reducerile de cost si efort, platforma permițând un proces de reciclare mai eficient, având listați potențialii colectori. Startup-ul va avea un avantaj de tip “early mover” dar în același timp va trebui să continue educarea și structurarea pieței.
EcoTree facilitează contactul direct dintre generatori și colectori, astfel încât nivelul de reciclare din țără (13% în acest moment) să crească.
“Ne adresăm cu precădere companiilor care își doresc să digitalizeze managementul operațiunilor din zona deșeurilor și reciclării. Aducem un serviciu software simplu, implementarea sa însemnând un efort minim, dar și un cost accesibil pentru clienții noștri. În această rundă de finanțare ne-am propus să definitivăm 100% serviciul cu toate funcționalitățile cerute de beneficiari, astfel ca în următoarea perioadă să implementăm câteva proiecte pilot cu organizații relevante ce au interes major pentru zona de waste management.
Prin colaborarea cu Sparking Capital și Seed Blink, pe lângă resursele financiare am găsit o echipă profesionistă de mentori, consultanți de business dar și oameni pasionați de reciclare. Așadar, în această formulă ne-am propus să aducem reciclarea la un alt nivel și să devenim astfel un partener important în misiunea viitorului sustenabil.” declară fondatorii EcoTree, Bogdan Andronache și Alexandru Petrescu.
Runda de finanțare este în sumă de 215.000 de euro cu 70.000 de euro disponibili pentru investitorii în equity crowdfunding. EcoTree cedează 24.29% din capital pentru suma totală, în timp ce porțiunea destinată equity crowdfunding este de 7.91%.
Finantarea este structurata în două tranșe, 107.072 EURO acum și 107.072 EURO șapte luni mai târziu, condiționată de îndeplinirea următoarelor obiective: două implementări de succes din cinci proiecte pilot cu clienți strategici, realizarea unor dezvoltări tehnice pentru modulele de generatori, colectori ți administratori (licitații, contractare, plăâi, sistem de rating și monitorizare, oferire de vouchere).
EcoTree reprezintă exemplul unui startup în care investitori ca Sparking Capital, pasionați la rândul lor de reciclare, îsi pun la contribuție energia și cunoștiințele pentru a genera “knowledge”-ul necesar ca să ducă startup-ul la nivelul următor.
Cu această rundă, va finaliza produsul cu toate componentele cerute de către clienți, pentru a începe implementarea unor proiecte împreună cu corporații relevante interesate de “waste management“.
EcoTree a participat în finala Startarium din 2019 și a câștigat un premiu la Future Makers 2019. De asemenea, startup-ul a câștigat anul trecut premiul 3 al acceleratorului ReUse Hub, eveniment susținut de PepsiCo România în colaborare cu Impact Hub.
Sparking Capital este fondul cu capital de risc care a coordonat procesul de finanțare, fiind un fond constituit din surse private. Sparking Capital face investiții de tip pre-seed și seed în companii inovatoare din verticalele consumer-tech, fin tech, supply chain-tech, property-tech, marketing-tech, transformare digitală și sustenabilitate.