Tinerii vor participa, începând cu luna martie, la 10 ateliere pentru dezvoltare personală și vor avea parte de întâlniri cu profesioniștii din cadrul PEPCO România prin intermediul a două Biblioteci Vii.

În proiect, participanții vor primi suport pentru aflarea traiectoriei profesionale, dar și ce evoluție pot avea pe piața forței de muncă.

Elevii vor ajunge și într-unul dintre magazinele PEPCO fizic sau virtual, în funcție de situația pandemică. Prin intermediul vizitei vor înțelege cum se gestionează o astfel de activitate economică, care sunt responsabilitățile echipei, dar și cum pot crește în domeniul retail.

O componentă importantă a proiectului o reprezintă tabăra de vară, în care 20 dintre participanții la proiect vor vor avea șansa să aprofundeze ce au dobândit în atelierele online și în același timp să se gândească cum să producă o schimbare în comunitățile din care fac parte dezvoltându-si cunoștințele de leadership, de organizare și abilitățile de învățare activă.

Proiectul ACT by PEPCO își propune astfel să îi susțină pe tinerii care sunt acum pe băncile liceului, dar care au nevoie de un plan de carieră pentru a reuși. La finalul proiectului, vor avea cunoștințele necesare pentru a-și da seama care sunt joburile care li se potrivesc, de unde ar trebui să înceapă cariera lor, dar și unde își doresc să ajungă. Prin acțiunile sale proiectul urmărește dezvoltarea personală a tinerilor și să-i ajute să-și răspundă la întrebările cu privire la cerințele angajatorilor.

Dragoș Belduganu este coordonator proiecte la Școala de Valori și crede că acest proiect este necesar pentru a asigura un start în carieră bine pus la punct pentru tinerii din liceele tehnice.

”Proiectul Academia de Cariere Tehnice cu sprijinul PEPCO România a fost lansat în 2021 și are la bază experiența echipei Școala de Valori în lucru cu tineri din liceele tehnice. Proiectul acoperă o nevoie stringentă a tinerilor de a se implica în discuții și analize autentice cu privire la viitorul lor în domeniul tehnic. Tinerii au răspuns cu entuziasm proiectului în 2021. Mulți recunosc că abordarea noastră le-a adus perspective la care nu s-ar fi gândit și pe care nu le-au luat în calcul anterior. În 2022 continuă o nouă ediție în care îi așteptăm pe adolescenți cu același entuziasm, cu ateliere care îi vor provoca cu întrebări și le vor aduce momente de AHA în parcursul lor educațional și de carieră.”