În cadrul board-ului se numără Gemma Webb, fost CEO al British American Tobacco în România, Adela Jansen, partener Druid, Cristian Covaciu, CEO al IPEC Alba și Florin Trandafirescu, fost CEO al Unilever South Central Europe.

Odată cu începerea parteneriatului cu Morphosis Capital, obiectivul pe termen lung al EMI este să devină furnizorul preferat în România și Europa de soluții totale industriale și pentru proiecte tehnice complexe.

Cei patru membrii ai noului Advisory Board vor sprijini EMI în îndeplinirea planurilor de dezvoltare, precum consolidarea poziției de lider național în domeniul soluțiilor de acces industriale, atragerea de noi nișe de clienți și pătrunderea pe piețe noi prin realizarea de tranzacții de tip M&A.

EMI are o experiență de 21 de ani pe piața din România, specializându-se în soluții de acces industrial – uși, porți, rulouri, cortine, garduri și alte închideri industriale. Compania furnizează soluții integrate, de la consultanță, proiectare, fabricare, montare, până la mentenanță și service, pentru soluții globale de acces pentru sectorul industrial, comercial și logistic. La fabrica sa de la Căteasca, EMI dezvoltă inclusiv soluții tehnice unicat, adaptate nevoilor clienților.

Gemma Webb este un executiv cu o experiență de peste 40 de ani în transformarea afacerilor, cu expertiză dovedită în creșterea accelerată a companiilor. De-a lungul carierei sale profesionale, Gemma Webb a deținut roluri de conducere în companii din domenii precum FMCG sau industria tutunului în Marea Britanie, Belgia, Germania și România. În ceea ce privește România, în perioada 2012-2017 a deținut poziția de CEO în cadrul British American Tobacco România. În ultimii doi ani, aceasta s-a concentrat pe acordarea de consultanță de specialitate către companii care își doresc să îmbunătățească anumite aspecte de afaceri, precum creșterea vânzărilor, activitățile de marketing, comunicarea sau profitabilitatea companiei.

Adela Jansen are o experiență de peste 25 de ani la nivel de top management și consilii de administrație sau consilii consultative din diverse companii din mai multe industrii precum serviciile financiare, FMCG, hospitality, telecom și organizații de business. Are expertiză în strategii de dezvoltare, procese de transformare, resurse umane și guvernanță. Printre acestea se numără: Camera de comerț și Industrie franceză în România, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Envisia Boards of Elite, Holde Agri Invest, start-up-uri din domeniul tehnologiei și cel financiar. Este partener în Druid, firmă de inteligență artificială aflată în expansiune internațională si profesor asociat la ASE.

Cristian Covaciu este un antreprenor român, co-fondator și director general al IPEC Alba, cel mai mare producător de vitrus menaj din Europa, prezentă pe piața din România de peste 30 de ani. În 2016, Cristian Covaciu a fost desemnat EY Entrepreneur of the Year în România.

Florin Trandafirescu este un executiv român cu o experiență vastă în domeniul FMCG, el deținând timp de peste 25 de ani diverse funcții de conducere în cadrul grupului Siemens și grupului Unilever, inclusiv 10 ani la nivel de Managing Director, în mai multe țări din Europa.

”EMI este o afacere solidă și unică în piața de soluții de acces industrial, a cărei valoare a fost construită pe parcursul a 22 de ani de activitate. Numirea unui Advisory Board reprezintă un pas natural pentru o companie care își dorește să se dezvolte accelerat și să își extindă gama de produse și prezența la nivel internațional. Gemma, Adela, Cristian și Florin dețin o experiență vastă în domeniile în care activează și sunt convinsă că integrarea lor în echipa EMI va aduce valoare adăugată și va conduce la îndeplinirea cu succes a obiectivelor de dezvoltare ale companiei,” a declarat Simona Gemeneanu, Partner, Morphosis Capital.

În septembrie 2021, Morphosis Capital a anunțat investiția a 15 milioane de euro împreună cu coinvestitorii în EMI, prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni.

Aceasta este cea mai mare investiție a fondului de private equity, care mai deține participații în DocProcess, Medima Health, rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, Cronos Med și Stay Fit Gym.