Azi este vorba și despre Ezra, un nou startup în care este implicat un român extrem de bine cunoscut: Emi Gal. După ce a reușit să vândă, în 2016, Braininent, un startup româno-britanic specializat pe zona reclamelor video intractive, către americanii de la Teads pentru o sumă estimată la acel moment în jurul valorii de 12 milioane de dolari, Emi Gal a revenit cu un nou startup. Domeniul este diferit, de data aceasta este în domeniul medtech, însă ceea ce face Ezra este cel puțin la fel de interesant și cu un potențial enorm de a schimba lumea medicală.

1 din 41 de oameni mor din cauza cancerului de prostată. Însă modul în care se diagnostichează acum cancerul, prin biopsie (în esență, prin introducerea unui ac care ia din țesutul care trebuie analizat) care poate aduce, pe lângă extrem de multă durere, și posibile infecții, poate fi schimbat. Ezra și-a propus să facă diagnosticarea în cazul cancerului printr-un simplu RMN...ajutat, bineînțeles de inteligență artificială.

Într-un interviu pentru TechCrunch, Emi Gal spune că Ezra a reușit să strângă o finanțare în valoare de 4 milioane de dolari, rundă condusă de Accomplice, un fond de investiții axat pe zona medicală (pe lista de startup-uri susținute de Accomplice se află și o PillPack, o firmă care a ajuns sp fie cumpărată de Amazon pentru aproape un miliard de dolari).

Totodată, Ezra a lansat de curând și prima variantă a serviciului de abonamente în New York. Astfel, pentru 999 de dolari/an, pacienții pot face un RMN, au acces la medici și la ghiduri și la ajutor permament, în cazul în care testul le dezvăluie că suferă de cancer.

În acest moment, doctorii sunt încă aceia care analizează radiografiile, însă echipa Ezra lucrează alături de FDA, autoritatea americană de reglementare din domeniul medical și al alimentației, pentru a primi aprobarea pentru a face analiza acestor imagini cu ajutorul inteligenței artificiale. Planul lui Emi Gal și al echipei Ezra este ca această componentă importantă a procesului de diagnosticare să fie disponibilă de anul viitor, mai ales că experții din domeniul medical au declarat că analiza cu ajutorul AI are un grad de acuratețe de 90%.

”Una dintre cele mai mari probleme în diagnosticarea cancerului este că nu există o metodă rapidă, nedureroasă și extrem de precisă pentru a scana pentru celulelele canceroase în tot corpul”, spune Emi Gal, cofondatorul Ezra, adăugând că speră ca startup-ul său să ajungă să poată ajuta la detectarea tututor tipurilor de cancer, și să facă procesul mai ușor pentru ca numărul cazurilor detectate și, de ce nu, vindecate, să crească.