Oferta a fost subscrisă integral încă din prima zi și a atras valoarea maximă a ofertei de obligațiuni emise de Ascendia, în condițiile în care pragul minim pentru închiderea cu succes a ofertei era de 1,4 milioane de lei.

Subscrierile pentru obligaţiunile Ascendia S.A. s-au putut face exclusiv prin intermediul Tradeville, iar oferta a fost disponibilă pentru un număr restrâns de investitori (sub 150). Datorită cererii ridicate oferta a fost ȋnchisă anticipat, în prima zi de derulare.

Obligațiunile ce vor fi emise de Ascendia S.A. au o valoare nominală de 100 lei, o scadență de 3 ani, și o dobândă fixă de 10% pe an, plătibilă semestrial. Compania are în vedere că pas ulterior listarea acestor obligațiuni la Bursa de Valori București, în cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacționare.

Finanțarea va fi folosită de Ascendia S.A. pentru a accelerara activitatea comercială în principal prin creșterea capacității de vânzare și marketing pentru 3 linii de afaceri importante:

1. Corporate eLearning - Platforma de Enterprise Learning Management System - Coffee LMS - (coffeelms.com) - pentru companii mari și medii, precum și serviciile de realizare cursuri eLearning;

2. Livresq.com - platforma digitală ce va permite tuturor creatorilor de conținut din domeniul educațional, de la edituri la profesori să creeze conținut digital interactiv într-un mod facil. Platforma va fi lansată în varianta sa comercială în semestrul II din 2019;

3. Timlogo (www.timlogo.ro) - cea mai mare platformă de logopedie din România, platforma lansată în semestrul II din 2018.

Ascendia S.A. a încheiat 2018 cu un profit în creştere cu 34% faţă de rezultatul net din 2017, iar veniturile totale au crescut cu circa 40% comparativ cu anul precedent, la 3,6 mil. lei.

“Suntem încântați de interesul foarte mare arătat de către investitori pentru obligațiunile corporative Ascendia. Este prima oară când accesam acest tip de instrument iar oferta a fost subscrisă în totalitate încă din prima zi. Apreciem votul de încredere oferit de investitori pentru perspectivele și produsele companiei,” a declarat Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia.