Rezultatele pozitive se datorează creșterii ofertei de destinații în care se poate călători din România, cât și adăugării de noi curse spre țări precum Ungaria și Austria. Compania operează cea mai mare rețea de transport cu autocarul pe distanțe lungi din Europa.

Traficul FlixBus se menține pe un trend ascendent și în cele mai importante orașe din țară. În București, numărul pasagerilor care au optat pentru autocarele verzi a crescut de patru ori. De asemenea, fluxul de pasageri s-a dublat atât în Timișoara, cât și în Cluj-Napoca.

Extinderea rețelei FlixBus în 2018

Începând cu 2018, operatorul de transport a crescut numărul curselor zilnice spre Ungaria și a conectat România la Bulgaria, cea mai nouă țară adăugată rețelei sale. Pe parcursul verii, au fost lansate curse zilnice spre Sofia, dar și spre cele mai populare orașe de pe litoralul bulgăresc.

Startup-ul european a început să crească oferta curselor în România din a doua jumătate a anului 2017. Datorită numeroaselor destinații către Europa de Vest, traficul de pasageri a fost de aproape trei ori mai mare față de cel din 2017. Astfel, pasagerii FlixBus pot călători direct din orașe precum Arad, Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Timișoara sau București spre Olanda, Belgia, Franța, Austria sau Germania. Rețeaua verde din România cuprinde în prezent conexiuni directe către 15 țări europene.

Expansiune globală

În 2018, FlixMobility a devenit compania care operează cea mare rețea de autocare pe distanțe lungi din lume, oferind servicii de mobilitate pasagerilor din 29 de țări. La nivel global, s-a înregistrat o creștere de 40% a numărului de conexiunil zilnice, de la 250.000 la 350.000 în Europa și Statele Unite ale Americii între ianuarie și decembrie 2018.

„Deși au trecut doar cinci ani de când am lansat FlixMobility, în fiecare an încercăm să ne depășim limitele. În 2018, am inaugurat rețeaua din Statele Unite ale Americii, am lansat FlixTrain în Germania, am introdus primele autocare complet electrice pe distanțe lungi în Franța și în Germania. Mai mult, am început să operăm rețele naționale în Polonia, Suedia și primele conexiuni interne în Belgia și Elveția. În acest timp am continuat să inovăm tehnologia folosită de autocarele și trenurile noastre. Ne propunem să păstrăm acest ritm și în 2019 cu ajutorul unei echipe bine pregătite și în creștere", a declarat André Schwämmlein, co-fondator și CEO FlixMobility.

Recent, oficialii unicornului din transporturi anunțau faptul că au introdus căștile VR ca dispozitive de divertisment în timpul călătoriilor cu autocarele FlixBus pe o serie de rute din SUA. Cel mai mare operator de autocare pe distanțe lungi din Europa a intrat pe piața din SUA în 2018. Experiența VR va fi disponibilă pentru cei care aleg să călătorească spre o serie de rute din Tucson, Phoenix, Los Angeles și San Diego. Proiectul pilot este realizat în colaborare cu Inflight VR.

Lansat în Germania în 2013, FlixBus operează în acest moment în 29 de țări, în colaborare cu 300 de parteneri locali. Startup-ul a creat mai mult de 7.000 de slujbe pentru șoferii de autocare. Startup-ul german FlixBus a intrat pe piața românească în 2016 și oferă 100 de conexiuni directe către 15 țări europene.