Afacerile de producție din industria alimentară (food&beverage) pot avea acces la sesiuni de mentorat, dar și la oportunități de finanțare la o nouă ediția a F&B Business Accelerator.

Principalele probleme cu care se confruntă businessurile de producție alimentară sunt, potrivit unui studiu de piață Hospitality Culture Institute, presiunea pe supply chain (logistică), inflația, protejarea marjelor de profit și nevoia de a adapta produsele și modelul de business la o nouă realitate economică, astfel încât să răspundă așteptărilor consumatorilor.

Idei care vor fi la căutare peste 5-10 ani

F&B Business Accelerator caută antreprenorii și echipele de fondatori care lansează pe piață produse alimentare pe care orice consumator le va căuta peste 5-10 ani. Printre noile produse inovatoare se numără produsele din proteine alternative, produsele „zero waste”, chipsuri din alge, kombucha etc.

Acceleratorul F&B Products reunește antreprenori de top din HoReCa, economiști, avocați, bancheri, specialiști marketing, experți în listarea și comercializarea produselor în retail, investitori, precum și specialiști în educația formală și non-formală.

Programul își propune să ajute noua generație de antreprenori să realizeze MVP-uri pentru produsele lor și să găsească finanțare pentru a putea scala businessul propriu.

Pe lângă finanțare, firmele și echipele care creează un model de business bazat pe produse alimentare au nevoie să înțeleagă care este piața potențială, cine este clientul ideal, cum și unde să-și vândă produsul și cum să-și organizeze distribuția.

„Într-o perioadă în care ne confruntăm cu incertitudine economică, oportunitățile vor fi valorificate de acele companii care vor reuși să-și adapteze rapid modelul de business și să facă față obstacolelor care apar în lanțul de aprovizionare și pe linia de producție. Mentoratul, networkingul și oportunitățile de finanțare sunt cu atât mai importante într-o perioadă de criză”, spune Robert Agarici, Program Manager F&B Business Accelerator.

Ce le așteaptă pe startupuri în accelerator

F&B Business Accelerator este un program dezvoltat de Hospitality Culture Institute și Asociația pentru Promovarea Industriei Ospitalității. De asemenea, cea mai mare casă de avocatură din Sud-Estul Europei, Țuca Zbârcea & Asociații, alături de KPMG, oferă mentorat strategic businessurilor acceptate în program, pe probleme de legal și fiscalitate.

Evenimentul de lansare a programului de accelerare va avea loc pe 13 și 14 octombrie, în București, la Hotspot Workhub, fiind așteptați alumni ai programului, antreprenori care vor face parte din viitoarea cohortă, traineri, mentori și parteneri instituționali ai Hospitality Culture Institute.

Dincolo de cele șase săptămâni de workshopuri zilnice, antreprenorii acceptați în program vor beneficia de mentorat strategic, un pitch de produs cu buyerii marilor rețele de retail, un bootcamp de 3 zile la Rubik Hub - Piatra Neamț precum și de facilitarea unor întâlniri 1on1 cu investitori strategici.

Înscrierile sunt deschise aici până pe 9 octombrie.