În prezent, peste 430 de business-uri au fost finanțate prin factory, iar valoarea totală a finanțărilor se ridică la aproximativ 24 milioane de euro.

Suma medie accesată per business a fost de 37.000 euro, bani necesari în principal pentru investiții (60%), dar și pentru capital de lucru (40%).

În acest moment, factory în cifre arată astfel:

  • 1.285 proiecte înscrise;
  • 750 de interviuri cu feedback constructiv;
  • 445 proiecte aprobate și afaceri noi începute;
  • 24 mil. euro valoarea finanțărilor factory care au susținut antreprenorii din comunitate

”Obiectivul nostru este să finanțăm planuri de afaceri solide, conturate și aliniate la principiile de etică și sustenabilitate, contribuind la obiective de dezvoltare durabilă, cum ar fi: sănătate și bunăstare, educație de calitate, inovație, comunități durabile, consum și producție responsabile”, spune Bianca Chișulescu, Program Manager, factory by Raiffeisen Bank România.


Dacă și tu ai o afacere și vrei să înveți cum să o crești, sau ai doar o idee și vrei să afli cum să o transformi în realitate, te așteptăm la Factory Bootcamp, prima ediție pe 2024, 16-17 februarie. Factory Bootcamp este un eveniment organizat de start-up.ro cu suportul Raiffeisen Bank unde 25 de antreprenori își vor optimiza planul de afaceri pentru creștere.


Programul factory by Raiffeisen Bank este deschis pe tot parcursul anului, neavând o perioadă limită de înscriere a proiectelor. De asemenea, pentru a accesa finanțarea nu se solicită garanții financiare sau istoric de business.

”Acceptăm în program orice formă de organizare juridică (ca de exemplu S.R.L, S.A, I.I., PFA, I.F etc), cât timp respectiva entitate este înființată cu scopul obținerii de profit (pentru entitățile non-profit banca are un alt program dedicat)”, ne-a explicat Bianca Chișulescu.

Detalii complete despre procesul de înscriere în factory by Raiffeisen și despre jurizarea proiectelor, câteva exemple de afaceri de succes care au fost susținute în cadrul acestui program și noutățile pe care echipa Raiffeisen Bank dorește să le implementeze în factory în acest an, aflați în interviul pe larg pe care l-am realizat cu Bianca Chișulescu, Program Manager, factory by Raiffeisen Bank România.

Care este misiunea programului Raiffeisen factory și cum poate ajuta un astfel de program micii antreprenori din România?

În România, accesul startup-urilor la credite bancare este aproape inexistent și sunt puține surse alternative de finanțare. În lipsa unui istoric al veniturilor și a garanțiilor materiale, aceste companii nu reușesc să formuleze planuri de afaceri convingătoare, iar perspectivele lor financiare nu pot fi evaluate în mod corespunzător de către bănci. Mai mult, faptul că un procent semnificativ dintre ele nu reușesc să supraviețuiască primilor ani pe piață le reduce atractivitatea pentru finanțatori.

Multe idei valoroase nu se materializează din aceste motive, iar noi ne-am propus să schimbăm acest lucru. În 2018 am pilotat programul factory, ca răspuns la nevoia de finanțare a startup-urilor, insuficient deservită în piața locală.

Scopul principal al programului este de a încuraja dezvoltarea de noi afaceri. Le sprijinim încă din faza de idee. Creditul are dobândă subvenționată, nu solicităm garanții materiale și acordăm o perioadă de grație de până la 12 luni, astfel încât sa le facilităm antreprenorilor accesul la o alternativă reală de finanțare. Sprijinul financiar inițial este folosit pentru a acoperi cheltuielile asociate lansării afacerii în piață și atingerii punctului de break-even.

Dacă ideea de afaceri este validată, banca sprijină startup-ul să treacă prin diferite etape de creștere, cu ajutorul fondurilor atrase din diverse surse - suplimentări de credite, granturi, acces la investitori.

Orice antreprenor neexperimentat are nevoie de resurse adecvate pentru a-și dezvolta ideea de afacere în mod durabil. Vestea bună este că există resurse financiare, iar vestea și mai bună este că ne dedicăm energia pentru a crea multiple oportunități pentru antreprenori – financiare şi non-financiare, astfel încât șansele lor de reușită în piață să crească.

Cui se adresează factory și care este procesul de la înscriere, la intrarea în program?

Programul este adresat antreprenorilor la început de drum, respectiv: celor care au propuneri de afaceri aflate in stadiu de idee, companiilor sau entităților juridice nou-înființate, companiilor cu activitate mai redusa de un an. În același timp, programul are în vedere și acele companii care au atins deja maturitatea și vor să dezvolte un produs/serviciu complet nou, să adauge un domeniul de activitate sau au planuri de internaționalizare.

Acceptăm în program orice formă de organizare juridică (ca de exemplu S.R.L, S.A, I.I., PFA, I.F etc), cât timp respectiva entitate este înființată cu scopul obținerii de profit (pentru entitățile non-profit banca are un alt program dedicat).

Din perspectiva activității desfășurate de aplicant, factory are un public general. Ne place să susținem companii care aduc valoare adăugată în economie, care acționează responsabil, cu grija față de mediu și care aduc inovație – de produs sau de proces. În orice domeniu există companii care se pot dezvolta armonios și care pot performa peste media industriei, așa ca în factory ne uităm mai degrabă la cultura companiei, pentru ca misiunea acesteia se va baza pe valorile și pe gândirea fondatorului sau fondatorilor.

Pornind de la acest principiu, principalele industrii care s-au sedimentat in timp sunt: producție, HoReCa, IT&C, servicii, sănătate și educație.

Procesul de înscriere este unul extrem de simplu si poate fi parcurs rapid. Antreprenorul își creează cont pe platforma www.raiffeisenfactory.ro și completează un scurt plan de afaceri. Estimăm timpul de completare la 1-4 ore, care poate fi optimizat dacă antreprenorul are la îndemâna un plan de afaceri deja întocmit și CV-uri ale persoanelor cheie din echipă.

Informațiile completate în formularul de aplicare includ o scurtă descriere a afacerii, a echipei, a produsului/ serviciului oferit, a nevoii din piață pe care antreprenorul o rezolva, a modului prin care își va câștiga clienții, elementele de care are nevoie pentru a porni afacerea și sursele de finanțare ale acestora.

Platforma este construită intuitiv și include sfaturi adaptate fiecărui pas de completare, astfel încât procesul de completare sa fie cat mai facil. Dacă totuși antreprenorul are dificultăți în a completa informațiile în acest pas și are nevoie de sprijin, îl așteptăm în Bootcamp-urile noastre, acolo unde oferim informații despre cum poate fi prezentată și structurată mai bine ideea de afacere, astfel încât să fie selectată pentru pasul următor.

Proiectele astfel înscrise intra într-un proces de evaluare, fiind selectate pentru etapa următoare acele aplicații care întrunesc un punctaj minim.

Următoarea etapă este interviul de finanțare, care presupune o discuție de aproximativ 45 de minute cu un juriu format din angajați ai băncii cu experiențe diferite și antreprenori consacrați. Antreprenorul își poate susține astfel proiectul propus și va putea răspunde întrebărilor venite din partea juriului. În urma acestei discuții, antreprenorul este informat dacă proiectul înscris primește sau nu finanțare.

Cum au evoluat firmele care au primit finanțare prin intermediul factory?

Așa cum era de așteptat, evoluția companiilor finanțate a fost una destul de variată.

Au fost companii care s-au lansat cu succes, iar în anii următori au apelat la finanțări suplimentare și s-au extins, au deschis puncte de lucru noi, și-au dezvoltat capacitatea de producție și au angajat personal suplimentar. În același timp, avem afaceri unde planul inițial s-a implementat mai greu și timpul pentru atingerea punctului de break-even a fost mai lung decât cel estimat.

Adăugăm aici și perioada de pandemie și post-pandemie, când multe companii din domeniile de activitate cele mai expuse (ca de exemplu HoReCa, divertisment și petrecere timp liber) au avut nevoi deosebite, au înregistrat ani cu situații financiare negative și a fost nevoie de răbdare și perseverență pentru a depăși aceste momente.

Printre afacerile de succes din Factory amintim cu drag:

  • Brandul Răzvan dezvoltat de Idicel (producție 100% românească de zacuscă făcută la foc de lemne, dulceață și ciocolată), întreaga activitate fiind desfășurată în satul Idicel Pădure din județul Mureș.
  • Parcul de trambuline Jumping House din Cluj, afacere finanțată din stadiul de idee, care luna aceasta a deschis porțile celei de-a doua locații Jumping House în Oradea.

Cum vedeți dezvoltarea Raiffeisen factory în 2024? Care sunt perspectivele, ce noutăți aduceți în program?

Ne bucurăm să observăm o evoluție puternic ascendentă a numărului de înscrieri din acest început de an. Printre noutățile anului punctăm creșterea semnificativă a numărului de afaceri pe care vrem să le susținem prin finanțările acordate în 2024 (atât finanțări noi, cât și sprijin financiar acordat finaliștilor din edițiile anterioare) și oportunitatea pe care o vom oferi antreprenorilor interesați să investească în educația lor, prin participarea la unul din cele 4 Bootcamp-uri organizate în parteneriat cu start-up.ro.

Analizăm în același timp și necesitatea de a crește suma finanțată la echivalentul a 60.000 euro, pentru a prelua cel puțin parțial o parte din efectul creșterii valorii investiților necesare în contextul macroeconomic actual.



Dacă și tu ai o afacere și vrei să înveți cum să o crești, sau ai doar o idee și vrei să afli cum să o transformi în realitate, te așteptăm la una dintre cele 4 ediții ale Factory Bootcamp din 2024. Factory Bootcamp este un eveniment organizat de start-up.ro cu suportul Raiffeisen Bank unde 25 de antreprenori își vor optimiza planul de afaceri pentru creștere. Încă te mai poți înscrie.