Fashion Days este unul dintre cei mai mari retaileri online de modă și accesorii din țara noastră. Fondată în 2009 de către antreprenori elvețieni, compania face parte din 2015 din grupul eMAG și, pe lângă România, are activități și în Bulgaria și Ungaria.

Piața de fashion online crește de la an la an și Fashion Days odată cu ea. Retailerul a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de peste 325 milioane de lei, o creștere de 30% față de 2018.

Clienții Fashion Days au plasat în anul 2019 peste 1,7 milioane comenzi, cu peste 20% mai multe ca în 2018, arată analiza obiceiurilor de consum a celei mai mari destinații online de fashion. Media comenzilor anuale pentru fiecare client a depășit cifra 4, în timp ce media numărului de produse este de 8 articole.

Coșul mediu a păstrat, de asemenea, trendul pozitiv și a ajuns la aproximativ 350 lei.

”Îmbunătățirea serviciilor de livrare și stocul ofertant au dus la creșterea numărului de comenzi și a valorii medii a coșului de cumpărături, un mix de elemente care a generat vânzări cu 30% mai mari față de 2018. Avem în portofoliu în jur de 400 de branduri și gama de produse este extrem de largă, iar pentru anul care tocmai s-a încheiat tendința a fost de creștere a categoriei de articole sportive și a interesului față de produsele premium, direcție care ne-a ajutat serios la creșterea veniturilor”, a menţionat Robert Berza, General Manager Fashion Days.

Trendurile în materie de fashion au determinat cu siguranță o atenție mai mare a clienților asupra categoriei de produse sportive, motiv pentru care aceasta a reprezentat aprox. 40% din stocul Fashion Days în 2019. Ca urmare, vânzările diviziei Sport au crescut cu 56% față de anul precedent, cele mai vândute branduri fiind Nike, Puma și New Balance.

Creșterea capacității de consum a românilor a determinat un interes mai ridicat pentru fashion în 2019 dar și către produse premium, ceea ce explica și creșterea coșului de cumpărături.

Miza pe branduri de top

Anul 2019 este și anul în care Fashion Days şi-a schimbat strategia de achiziţie de branduri, gamele de top având acum o pondere mai mare în mixul de branduri comercializate.

”Clienții vor un deal mai bun în online, ceea ce înseamnă adesea un produs premium la un preț foarte bun. Pentru a oferi produsele pe care clienții și le doresc, ne-am îndreptat către volume mai mari de la astfel de branduri și am extins portofoliul cu branduri noi ca Marc Jacobs, Karl Lagerfeld, Boss, Hugo Boss, ASH, Calvin Klein etc.“, continuă Robert Berza.

Accesul facil și rapid la aplicație face ca explorarea întregii oferte Fashion Days să fie realizată în cea mai mare măsura prin intermediul acestei platforme, generând peste 50% din trafic și aproape 70% dintre comenzi. Astăzi, cel puțin 600.000 de telefoane sau tablete înregistreaza cel puțin o vizită prin aplicațiile iOS sau Android lunar.

”Pe lângă diversificarea și optimizarea ofertei, anul 2019 a însemnat pentru clienții Fashion Days o îmbunătățire considerabilă a timpului de livrare, inegalabilă pe piața de fashion online din România. Conform studiilor monitorizate constant, satisfacția lor este pe măsură, iar motivele sunt: peste 58% dintre coletele pentru București & Ilfov au fost livrate în 24 de ore, începând cu octombrie, iar în restul țării peste 66% din colete au ajuns în intervalul a 48 de ore.”

Fashion Days livrează în EasyBox

Easybox este opțiunea de livrare cea mai rapidă și cu cea mai mare creștere, 25% dintre comenzile Fashion Days plasate în București și Ilfov fiind livrate în cele peste 130 de lockere.

”Această opțiune, alături de includerea taxei pentru plata ramburs încurajează plata cu cardul online, un obiectiv pe care ni l-am propus atât în 2019 și îl vom susține în continuare până când atingem 50%-50% între plățile cu cardul online și cele ramburs. Peste 99% dintre comenzile plătite cu cardul sunt ridicate de către clienți, pe când aproximativ 10% dintre cele plasate cu plata ramburs nu ajung la clienți pentru ca ei nu sunt la fel de interesați atât timp cât banii încă sunt la ei în portofel, generând costuri logistice care se transpun în final tot în promptitudinea și calitatea serviciilor către client. În acest moment Fashion Days este un business matur, cu mulți ani de activitate în piață și un brand care generează încredere din ce în ce mai mare. Încrederea asta e important sa se transpună în plata cu cardul online”, subliniază Berza.

Anul trecut, la finalul lunii octombrie, Fashion Days avea 162.000 de clienți, dublu față de 2018. La acel moment, înainte de Black Friday la Fashion Days 2019, Robrt Berza preciza faptul că începând cu primăvara lui 2020, returul produselor de la Fashion Days va putea fi făcut tot prin EasyBox.

”Ne-am focusat pe viteza cu care livrăm. Este ceea e ne diferențiază cel mai mult în piață. Trebuie să ne conturăm mai clar mesajul, iar el este de calitatea serviciilor și rapiditate. Acum 2 ani ne bazam foarte mult pe curieri. Acum am ajuns ca 20% din comenzile pe București să meargă pe easybox, iar acolo sunt 10-12 ore până la livrare. Asta ne permite să vorbim despre livrarea în aceeași zi”, declara la acel moment general managerul Fashion Days. Detalii puteți afla din acest material.

Fashion Days - obiective 2020

În 2020, Fashion Days va susține ritmul de creștere impus de anul precedent și își propune încă o dată creșterea veniturilor cu peste 30% și consolidarea profitabilitații. Retailerul va continua eforturile susținute de îmbunătățire a serviciilor oferite către client, procesul de comandă-retur devenind din ce în ce mai rapid, în timp ce gama de produse va întâmpina preferințele clienților, la cel mai bun preț de pe piață.