Noul Fashion Days își păstrează atuurile de până acum, dar promite experiențe noi, menite să accentueze avantajul brandului în materie de posibilități de cumpărare: accesibilitatea. ”Pentru că fashion nu înseamnă doar o etichetă, ci și bucuria explorării unor noi stiluri”, spun oficialii companiei.
Schimbarea brandului Fashion Days este una completă și include o nouă poziționare, un nou logo și o identitate vizuală dinamică ce se combină într-o nouă campanie: ”Îmbracă-te pentru viața pe care o dorești”.
Decizia Fashion Days vine ca urmare a unui amplu studiu realizat de Ipsos Interactive Services, anul trecut. Timp de 4 luni, respondenții, clienți de fashion online și offline, au descris propriile viziuni asupra shoppingului online.
Majoritatea respondenților au declarat că își cumpără haine, încălțăminte și accesorii pentru că se simt bine făcând asta și nu dintr-o necesitate imediată. Aleg să facă shopping în mediul online pentru că astfel au sentimentul de apartenență la grup, își pot exterioriza optimismul și personalitatea prin varietatea mare de opțiuni, se diferențiază de ceilalți și pot demonstra că merită ce este mai bun. Practic, vor să exploreze și să experimenteze stiluri vestimentare, pentru a le descoperi pe cele care îi fac să simtă că trăiesc viața pe care și-o doresc.
Criteriile care îi conving să cumpere fashion online sunt reflectate deja de Fashion Days: calitatea fotografiilor de prezentare a produselor, navigarea ușoară pe site, verificarea coletului la livrare, posibilitatea de a returna ușor, secțiunea de întrebări și răspunsuri, precum și newsletterele personalizate.
”Noul Fashion Days îi încurajează pe exploratori și pe toți cei care privesc shoppingul online de fashion ca pe un prilej prin care își pot exprima personalitatea. Platforma noastră le oferă, în momentul de față, alegeri nelimitate de stiluri, trenduri, culori sau mărimi, pentru orice vârstă, sex sau job. Hainele vorbesc despre noi și aspirațiile noastre, așa că inovarea, reinventarea sau, pur și simplu, explorarea sunt cuvintele care vor defini experiența pe Fashion Days”, spune Robert Berza, General Manager Fashion Days.
Fashion Days oferă servicii cu valoare adăugată precum retur gratuit, verificarea coletului la livrare, dar și opțiuni diversificate de livrare, precum cea prin curier sau în peste 500 de oficii ale Poștei Române. De asemenea, clienții se bucură de achiziționarea rapidă a produselor prin aplicația mobilă și de posibilitatea introducerii articolelor dorite în secțiunea FAVORITE. De asemenea, aceștia pot plăti sigur, ușor și rapid prin opțiunea Pay by Click ce salvează datele cardului pentru a efectua instant plata comenzii sau pot alege opțiunile de plată în rate, disponibile cu partenerii bancari.