Deși în momentul de față nu a fost anunțată o dată de lansare a acestor apeluri de proiecte, având în vedere că în anii trecuți lansarea a avut loc în lunile iunie-iulie, antreprenorii care urmăresc realizarea unor investiții în mediul rural trebuie să se pregătească încă de pe acum pentru depunerea unui proiect.

Două măsuri sunt de interes pentru meșteșugari: submăsura 6.2 ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și submăsura 6.4 ”Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.

Prezentăm, în cele ce urmează, o analiză comparativă a celor două măsuri, precum și avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre ele.

Pentru un mic meșteșugar, finanțarea în cadrul submăsurii 6.2 este mai avantajoasă în sensul în care contribuția financiară a acestuia la proiect este zero. Atenție: finanțarea acordată este fixă, respectiv 70.000 euro în cazul unei activități meșteșugărești. Pentru antreprenorii care vizează o activitate de o mai mare anvergură, în cadrul submăsurii 6.4 aceștia pot obține până la 200.000 euro finanțare, dar contribuția proprie este de 10%. Cu alte cuvinte, valoarea proiectului poate fi de maxim 222.000 euro, din care 200.000 euro din fonduri europene și 22.000 euro contribuție proprie.

În ceea ce privește condițiile de acordare a finanțării, există și aici o serie de diferențe între cele două submăsuri, prezentate în cele ce urmează.

Din punct de vedere al condițiilor de eligibilitate pentru solicitanții de finanțare, în cadrul submăsurii 6.2 nu se acceptă ca solicitantul să aibă sediul social în mediul urban și să implementeze proiectul la un punct de lucru din mediul rural. Acest lucru este însă posibil în cadrul submăsurii 6.4.

Un alt mare avantaj al submăsurilor 6.2 și 6.4 finanțate prin PNDR este posibilitatea implementării proiectului în zona rurală a județului Ilfov. Spre deosebire de acest tip de finanțări, zona urbană a regiunii București-Ilfov nu este eligibilă în aproape nici un tip de finanțare europeană, zona fiind din punct de vedere statistic cea mai dezvoltată din România.

În ceea ce privește lista codurilor CAEN eligibile pentru finanțare, aceasta este aceeași pentru submăsurile 6.2 și 6.4. Pentru meșteșugari, lista include o gamă variată de coduri CAEN din clasele 139 - Fabricarea altor articole textile, 141 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepţia articolelor din blană, 143 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croşetare, 152 - Fabricarea încălţămintei, 162 - Fabricarea produselor din lemn, plută, paie şi din alte materiale vegetale etc.

Atât submăsura 6.2, cât și submăsura 6.4 urmează să fie lansate în luna aprilie 2017. Tot în 2017 vor fi lansate și apelurile 6.2 ITI și 6.4 ITI, dedicate special investițiilor pe teritoriul Deltei Dunării. Condițiile de acordare a finanțării pentru acestea din urmă sunt aceleași ca pentru variantele simple ale măsurilor 6.2 și 6.4.

---

Business Teorema este o companie fondată de patru tineri antreprenori români, care oferă servicii de consultanță pentru accesarea de fonduri prin programe europene și guvernamentale. Compania se poziționează ca un partener al clientului în identificarea celor mai potrivite surse de finanțare disponibile la nivel național și european, pentru dezvoltarea unor idei de afaceri viabile și competitive. Cu o experiență de peste 10 ani în accesare de fonduri europene, echipa Business Teorema se implică în dezvoltarea proiectelor de la etapa de pre-scoring până raportarea finală. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul companiei și pe pagina de Facebook.