Potrivit informaţiilor Risky Business, suma alocată ridică evaluarea startup-ului Ebriza la jumătate de milion de euro. Cu banii investiți, Ebriza urmează să devină mai mult decât un soft de casă de marcat, prin integrări cu alte soluții utilizate de comercianți.

Deja testată în câteva locații din Cluj, București și Constanța, Ebriza se accesează imediat și gratuit, comerciantul plătind doar un abonament lunar, în funcție de nivelul de utilizare. Ebriza reduce efortul și costul de operare al cafenelelor, restaurantelor, al micilor magazine sau al comercianților la început de drum, care nu au nevoie să investească în soluții scumpe de gestiune și casă de marcat.

“Cheia dezvoltării Ebriza este integrarea cu diverse sisteme de livrări, furnizori sau contabilitate existente în piață, experiența facilă a utilizatorului și acces de pe orice tip de platformă în timp real. Pe asta ne vom concentra eforturile în următoarea perioadă”, afirmă Alexandru Mareş, CTO şi cofondator Ebriza.

În același timp, Ebriza facilitează accesul comercianților la imprimante fiscale wireless, perfect integrate cu soluţia lor, comerciantul operând astfel simplu, cu o tabletă și o imprimantă, în acord cu toate normele în vigoare.

Cheia dezvoltării Ebriza este integrarea cu diverse sisteme de livrări, furnizori sau contabilitate existente în piață, experiența facilă a utilizatorului și acces de pe orice tip de platformă în timp real. Pe asta ne vom concentra eforturile în următoarea perioada”

Marceluș Suciu

“Urmărim de ceva timp evoluția Ebriza și am decis să investim înțelegând potențialul acestei soluții și cunoscând valoarea echipei din spatele ei” declară Radu Iuhas, founding partner Risky Business.

Nu aş fi investit dacă nu am fi testat soluţia pe propriul business. În felul acesta am înţeles cum va arăta viitorul caselor de marcat în Romania, şi este unul care merită sprijinit şi promovat 100%

Marcelus Suciu, co-finanţator, alături de Risky Business, în proiectul Ebriza, susţine că a ales să sprijine casa de marcat virtuală, convins de eficienţa testată în unele dintre propriile restaurante.

“Nu aş fi investit dacă nu am fi testat soluţia pe propriul business. În felul acesta am înţeles cum va arăta viitorul caselor de marcat în Romania, şi este unul care merită sprijinit şi promovat 100%”, explică fondatorul Marty.

Ebriza.com este o casă de marcat virtuală, software as a service, compatibilă cu orice device şi accesibilă imediat, fără costuri de instalare.