În acest sens, în perioada 17 iulie 2017 – 31 decembrie 2018, producătorii de energie electrică și termică pot depune cereri de finanțare prin programul de fonduri europene POIM 2014-2020 pentru investiții în producerea energiei electrice şi/sau termice din biomasă/ biogaz şi energiei geotermale (RES), precum și pentru investiţii în cogenerare de înaltă eficienţă.
Bugetul total al celor două apeluri cu depunere continuă este de 147,38 milioane euro. În cadrul programului din care producția de energie din RES dispune de fonduri în valoare de 83,85 milioane euro, în timp ce pentru cogenerare de înaltă eficiență s-au alocat aproximativ 63,53 milioane euro.
Proiectele eligibile pentru fondurile POIM 2014-2020: cine poate cere fondurile
- Societăţile care au ca activitate producerea de energie în scopul comercializării;
- Unităţile administrativ teritoriale (UAT)/ Subdiviziunile administrativ-teritoriale/ Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) care produc energie termică în scopul furnizării în reţeaua de transport şi distribuţie pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu;
- Societăţile din industrie sau reprezentantul parc industrial care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an.
Ce este programul de fonduri europene POIM 2014-2020
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din Uniunea Europeană, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde euro pentru sectoarele de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat, până în prezent, ghiduri pentru proiecte în valoare de 5,9 miliarde euro pentru transport, 3,5 miliarde euro pentru mediu și 569 milioane euro pentru energie.
Fondurile europene POIM ar avea scopul de a proteja "viitorul planetei", potrivit ministrului Rovana Plumb
"Prin apelurile lansate astăzi, ne dovedim responsabili față de urmașii noștri. Investim în sursele regenerabile de energie, în economia de combustibili si în eliminarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili. Fondurile europene sunt, deci, si despre protejarea mediului si a viitorului planetei", a declarat Rovana Plumb.
Ghidurile și documentele anexe pot fi consultate aici.
POIM by Oana Cosman on Scribd