Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanțare sunt în valoare de 12.290.531 euro. Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 – 8 februarie 2018 este de 25 de puncte și scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiuni (11 aprilie 2018 – 11 mai 2018).
„Încercăm prin intermediul submăsurii 6.5 să încurajăm comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității și competitivității în acest sector. Consolidarea exploatațiilor agricole va permite mai multor solicitanți accesul la finanțări europene pentru investiții și, totodată, va asigura un venit mai mare fermierilor care transferă exploatația”, a precizat Daniel-Eugeniu Crunțeanu, directorul general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării contractului de finanțare și până la data de 31.12.2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an și reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăți directe către fermieri).
Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați pot consulta pe site-ul AFIR (secțiunea Investiții PNDR – sM 6.5) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020.
Solicitanții eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie persoane fizice sau juridice române
- să acționeze în nume propriu
- să aibă cel puțin 18 ani
- să fi aplicat cel puțin un an la schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I
- să dețină integral în proprietate exploatația (cel puțin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul schemei pentru micii fermieri din Pilonul I
- să se angajeze să transfere definitiv/să fi transferat definitiv către alt fermier întreaga sa exploatație și drepturile de plată corespunzătoare
Poți descărca toate documentele necesare și Ghidul solicitantului de aici.