Rețeaua TED'S Coffee Co a inaugurat două noi cafenele în București și ajunge la 30 unități, dintre care 22 sunt în Capitală.
Investiția totală în cele două cafenele deschise în Capitală în luna octombrie se ridică la 100.000 de euro + TVA. Fiecare dintre cele două locații noi are o suprafață de aproximativ 40 metri pătrați.
Cele două cafenele sunt amenajate în locații centrale, foarte aproape de Piața Romană și de Piața Victoriei: în piațeta proiectului imobiliar The Landmark, respectiv la parterul Jupiter House, clădire de birouri situată lângă hotelul Moxa.
După cum menționam, dintre cele 33 de unități pe care brandul TED'S Coffee Co ar urma să le dețină până la finalul anului în curs, 15 ar urma să fie deschise în sistem de franciză.
Andrei Dănescu, Dexory | Cum au ajutat investițiile de 250 de milioane de dolari la implementarea de roboți în depozite
Franciza TED'S Coffee Co – cât costă
Oficialii rețelei de cafenele TED'S Coffee Co ne-au precizat faptul că taxa de redevență pentru deschiderea unei francize TED'S Coffee Co este de 4% din cifra de afaceri, la care se adaugă 1% costuri de marketing.
Totodată, taxa de intrare în franciza TED'S Coffee Co se situează între 5.000 și 10.000 de euro în funcție de tipologia și mărimea locației.
“În acest moment, ne concentrăm pe dezvoltarea rețelei și pe calitatea serviciilor oferite clienților noștri. Experiența clientului din cafenelele TED’S Coffee Co este elementul la care lucrăm cel mai mult, fiind convinși că un produs deosebit și excelența în servicii ne vor aduce satisfacții profesionale”, spune Vasi Andreica, fondatorul TED'S Coffee Co.
TED’S Coffee Co este un brand de cafenele lansat în anul 2013 care s-a dezvoltat la nivel național în centre comerciale, în clădiri de birouri şi stradal.
Startup-ul creat de românii Ion Stoica și Matei Zaharia, Databricks, investiție la evaluare de 134 mld. $
Fiecare concept are particularitățile sale, iar echipa TED’S Coffee Co implementează mereu acel tip de cafenea care se pretează cel mai bine pentru locația respectivă.
