Anunțul a fost făcut într-o postare pe blogul Google după o întâlnire a reprezentantului Google cu președintele francez Emmanuel Macron.

Una dintre cele mai noi investiții ale Google în Franța va fi un centru de cercetare dedicat zonei de inteligență artificială (AI) pentru a atrage o bună parte din talentul local. ”Noua noastră echipă va lucra alături de comunitatea locală de cercetători la găsirea unor soluții care integrează AI cu zona de sănătate, știință, artă sau mediu înconjurător. Cercetările vor fi publicate iar codul scris va fi accesibil tuturor pentru ca toată lumea să folosească rezultatele pentru a soluționa problemele cu care se confruntă”, a scris Sundar Pichai pe blogul Google.

Google nu este prima companie americană care își creează un centru de R&D pe inteligență artificială la Paris. Facebook a deschis un centru similar în urmă cu trei ani și, la fel ca și Google, a anunțat ieri că va mai investi 10 milioane de euro pentru a susține 40 de doctoranzi și pentru a-și dubla numărul de ingineri și cercetători la 60 de persoane.

Totodată, Google va extinde biroul local, adăugând încă 6.000 de metri pătrați pentru ca sediul din Paris să poată găzdui un total de 1.000 de angajați (o creștere cu 50% a numărului de oameni care lucrează pentru companie în capitala franceză).

De asemenea, vor fi deschise în Franța și patru Google Hubs care vor funcționa sub denumirea Les Ateliers Numeriques. ”Aceste spații fizice vor oferi o prezență de lungă durată a Google în orașele franceze. Vor avea echipe dedicate care vor oferi traininguri în dobândirea de aptitudini digitale. Alături de partenerii noștri ne dorim să ajutăm oamenii să aibă acces la joburi mai bune și să-și dezvolte carielele”, a mai scris CEO-ul Google.

Regiunea care va găzdui un atelier pilor va fi a Bretaniei, un prim hub urmând să se deschidă la Rennes în prima jumătate a acestui an. Cei de la Google își doresc ca pe puțin 100.000 de persoane să aibă acces la programele de digital training oferite de aceste hub-uri.