Tinerii în Arenă aduce față în față începând cu ora 18:00 antreprenori de succes, investitori și tineri interesați să-și deschidă propria afacere.
Tinerii în Arenă este un eveniment online cu participare gratuită, desfășurat de către echipa Vreau să fiu Antreprenor & Insights și se adresează tuturor tinerilor interesați de antreprenoriat.
Ce se întâmplă la Tinerii în Arenă?
Într-un studiu desfășurat recent de către echipa Insights PulseZ, a reieșit faptul că 2 din 3 tineri la nivel național are apetit pentru antreprenoriat iar 1 din 2 tineri își dorește să fie antreprenor sau manager.
Tinerii în Arenă vine în sprijinul celor interesați de antreprenoriat și motivați să își dezvolte o afacere în viitor, prin a le oferi informații cu privire la ce înseamnă defapt să fii antreprenor în România, cu bune și cu rele. Acesta reprezintă totodată un loc de inspirație și conectare cu alți antreprenori și tineri asemenea lor.
Până acum peste 800 de participanți s-au înscris la eveniment și peste 70% dintre aceștia au spus că sunt interesați să facă pașii necesari pentru a-și dezvolta afacerea.
Vă puteți înscrie gratuit la eveniment aici iar mai multe informații puteți obține de pe pagina evenimentului.
”Sunt mulți tineri la nivel național care au spirit antreprenorial. Ne dorim să aducem această energie împreună, să îi sprijinim să afle mai multe despre ce înseamnă sa fii antreprenor și care sunt pașii pe care să îi facă pentru a putea veni la un investitor să ceară finanțare. Generația Z are nevoie să afle desprea “realitatea” antreprenoriatului și să fie susținuți să reușească pe drumul lor. Noi ne dorim să le oferim fix acest spațiu”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, managerul de proiect și gazda evenimentului Tinerii în Arenă.
Cu cine vor sta de vorbă tinerii
Cei 5 antreprenori antreprenori vor fi acompaniați și de un invitat surpriză, un antreprenor în online și tânăr de succes care a adunat în jurul său o comunitate de 492.000 de urmăritori pe Instagram și 859.000 de urmăritori pe YouTube. Acesta vine să împărtășească sfaturile sale cu tânăra generație care dorește să îmbrățișeze o carieră în vlogging sau creare de conținut în online.
Invitații la eveniment sunt:
- Dragoș Petrescu este unul dintre cei mai importanți oameni din industria HoReCa și fondator al Grupului City Grill, cel mai mare lanț românesc de restaurante;
- Daniela Marișcu este pionier al industriei agrementului în România și CEO al companiei Aqua Azur, punând România pe harta globală a atracțiilor turistice;
- Dragoș Anastasiu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri români și președintele grupului Eurolines, cel mai important exit din România în industria de transporturi;
- Cristian Onețiu este co-fondatorul celei mai mari companii de vânzări directe din România și fondator al programului Scale-up 1000;
- Cristina Bâtlan este fondatoarea brandului Musette, un brand global de pantofi și genți;
- Radu Constantin, invitatul surpriză, este regizor și actor, creator al serialelor Școala Invers și DM
Cei 6 cred cu tărie în importanța antreprenoriatului și a gândirii antreprenoriale, valorile pe care proiectul Vreau să fiu Antreprenor & Insights le promovează, pentru a genera o transformare la nivel național și la nivel individual prin antreprenoriat.
Valori precum implicare, responsabilitate, etică și acțiunea pentru a pune ideile în practică vor fi dublate de sfaturi practice cu privire la antreprenoriat și cum să devii “investibil” ca și tânăr antreprenor, lucru care reprezintă o barieră pentru 1 din 4 tineri din România pentru intrarea în antreprenoriat conform studiului Insights PulseZ.
”Cred că schimbarea mentalității generației X si Y este esențială pentru creșterea și consolidarea clasei de Antreprenori Români. Iar eu simt că am o responsabilitate în acest sens”, a declarat Dragoș Petrescu, Fondatorul Grupului City Grill și lider de proiect Vreau să fiu Antreprenor.
Vă puteți înscrie gratuit la eveniment aici iar mai multe informații puteți obține de pe pagina evenimentului.
Tinerii în Arenă este un concept marca Vreau să fiu Antreprenor și Insights, un proiect Romanian Business Leaders.