Honda a anunțat că va investi 2,75 miliarde de dolari în GM Cruise, unitatea de mașini autonome a General Motors, avansând, astfel, în planurile sale de a dezvolta o mașină autonomă care să poate fi produsă în masă. Jurnaliștii de la BBC scriu că GM Cruise a mai primit anul acesta și o investiție de 2,25 de miliarde de dolari de la grupul japonez Softbank.
Pe parcursul a 12 ani, Honda va contribui cu aproximativ 2 miliarde de dolari în inițiative privind dezvoltarea mașinilor fără șofer care, împreună cu o investiție de capital de 750 milioane de dolari în cadrul companiei Cruise, ridică angajamentul total față de proiect la 2,75 miliarde de dolari, potrivit unui comunicat comun al celor două companii.
Știrea despre investiția făcută de Honda a stimulat valoarea acțiunilor celor două companii implicate în parteneriat, astfel că acțiunile Honda au crescut cu 1,2% pe bursa din Tokyo, iar acțiunile GM au crescut cu 2,1% în Statele Unite. Investițiile celor două companii, Honda și SoftBank, în GM Cruise evaluează firma la 14,6 miliarde de dolari. Aceasta a fost cumpărată de General Motors acum 2 ani, pentru suma de 1 miliard de dolari.