Echipa Smis lansa în luna aprilie aplicația M2manager, prima aplicație din România care facilita la implementarea unui program cu finanțare europeană. Beneficiarii Măsurii 2 au primit cu receptivitate această soluție, peste 1.200 dintre aceștia utilizând în prezent aplicația lansată de startup-ul Smis.

„Ținând cont că în perioada aprilie – iunie au fost realizate plăți de granturi pentru capital de lucru către aproximativ 3800 de beneficiari, observăm cu bucurie că 1 din 3 beneficiari au utilizeazat platforma Smis pentru implementarea Măsurii 2. Interesul este crescut și asta ne bucură. Mai mult, feedback-ul primit de la beneficiari a fost unul fabulos și dorim să le mulțumim pe această cale.”, spune Sorina Picioruș – manager de proiect SMIS.

Astăzi 23 iunie, platforma lansează o aplicație similară pentru implementarea schemei HORECA.

Ce poate face HORECAmanager?

De această dată, aplicația este lansată în faza de pre-contractare. Astfel, beneficiarii au acces la tutoriale și sfaturi utile încă din faza de aplicare. O funcție inedită a aplicației este aceea de bifare a pașilor indepliniți deja, astfel încât beneficiarii să nu piardă din vedere nicio obligație.

Poți accesa HORECAmanager din acest link.

Aplicația dezvoltată de echipa Smis oferă acces la un panou de prezentare a schemei, informații despre eligibilitate și obligații, un calculator care permite potențialilor beneficiari să simuleze valoarea ajutorului pentru care sunt eligibili, identificarea de auditori sau experți contabili, precum și acces la documentele procedurii și ultimele știri emise de Ministerul Economiei.

Cea mai importantă secțiune a aplicației este calendarul de implementare și cei 7 pași de aplicare, explicați și detaliați inclusiv prin tutoriale video. Aplicația HORECA manager oferă posibilitatea ca utilizatorii să bifeze dacă au îndeplinit sau nu fiecare pas într-un checklist începând cu existența unei semnături digitale și până la depunerea cererii de finanțare. Conform HORECAmanager, cei 7 pași sunt:

Pasul 1 - Semnătura digitală

Pasul 2 - Crearea contului în platforma de granturi

Pasul 3 - Adăugarea companiei în cont

Pasul 4 - Analiza eligibilității companiei

Pasul 5 - Pregătirea documentelor companiei

Pasul 6 - Obținerea raportului de expertiză contabilă / audit

Pasul 7 - Completarea cererii de finanțare

Schema de finanțare pentru HoReCa

Ministerul Economiei pregătește pentru perioada imediat următoare deschiderea sesiunii de depunere a cererilor pentru obținerea Ajutorului de stat pentru domeniul HORECA, agențiile de turism și organizatorii de conferințe / târguri. Valoarea ajutoarelor este de 20% din pierderea înregistrată în 2020 comparativ cu 2019.

Bugetul total al schemei HORECA aprobat de către Comisia Europeană este de 500.000.000 euro, dintre care 200.000.000 euro sume bugetate și 300.000.000 euro credite de angajament.

Peste 100.000 de beneficiari așteaptă finanțările europene și ajutoarele promise de Guvern.

O aplicație gratuită pentru antreprenorii din HoReCa

„Platforma Smis este un proiect cofinanțat din fonduri europene, astfel ne permitem să dezvoltăm soluții software fără a le monetiza pe termen scurt. De asemenea, schema HORECA este probabil cea mai simplă schemă cu finanțare nerambursabilă. De la aplicare și până la implementare, totul este simplu și la îndemâna oricui. Firmele de consultanță solicită comisioane de până la 10% din valoarea grantului și de cele mai multe ori, taxe pentru depunere”, spune Sorina Picioruș.

Ea consideră că antreprenorii din zona de HoReca, agențiile de turism sau organizatorii de evenimente care au fost afectați de măsurile impuse nu au cum să plătească pentru alte soluții sau tutoriale.

„Este o schemă simplă la care oricine poate aplica, singurele condiții fiind existența unei semnături digitale și a raportului de expertiză / audit – care are de asemenea implicații financiare. În schema HoReCa nu există cheltuieli neeligibile, nu există firme care nu vor primi ajutor și momentan nu există prevederi cu privire la raportarea cheltuielilor. Astfel, nu considerăm că un beneficiar are nevoie de consultanță specializată pentru depunerea cererii de finanțare sau implementare.”, mai spune Sorina Picioruș – manager de proiect SMIS.

Echipa din spatele Smis

Ideea din spatele proiectului Smis a plecat la inițiativa Sorinei Picioruș, care a constatat că nu există o platformă care să centralizeze toate sursele de finanțare și să explice antreprenorilor sau viitorilor antreprenori care sunt pașii pe care aceștia trebuie să îi parcurgă pentru a accesa fonduri europene nerambursabile.

Cu o experiență de peste 8 ani în implementarea de proiecte cu finanțare europeană, Alexandru, soțul Sorinei căuta soluții de digitalizare și aplicații software de management de proiect care să îi ajute echipa în implementarea proiectelor sale. Astfel, după mai multe sesiuni de brainstorming, aceștia au decis că trebuie lansată o astfel de platforma.

Pentru Alexandru și Sorina, primul pas a fost să găsească un programator talentat, astfel, s-a alăturat echipei și Cătalin care a adus cu el o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de sisteme web-based. La acest moment, echipa Smis numără 12 tineri entuziaști și au în plan ca până la finele anului 2021 să facă platforma 100% funcțională, respectiv modulele pentru informare, scriere și implementare proiecte.

Misiunea Smis este de a îmbunătăți accesul la informație pentru orice persoană din România care dorește să acceseze finanțări nerambursabile și oferirea de suport tehnic și consultanță (prin firme de consultanță partenere) în fazele de scriere și implementare.

Motivația este dată de faptul că nu există un ecosistem informatic, de tip digital hub care să reunească aceste informații și să le explice tuturor entităților interesate, într-un format ușor de înțeles (user friendly).

Totodată, nu există o platformă care să reunească firmele de consultanță, astfel încât identificarea unui consultant să se facă după criterii calitative și nu de cost. Dorim să punem la punct un sistem de feedback și recomandări pentru a filtra consultanții cu experiență și cu rezultate pozitive.

Platforma va permite din luna septembrie acces la toate liniile de finanțări nerambursabile. Prin utilizarea inteligenței artificiale, platforma creează un profil al companiei și interstectează profilul cu toate finanțările existente și viitoare.