Serviciile companiei au fost extinse și în patru locații internaționale – Amsterdam, Dallas, Freemont și Londra – iar pentru a ajunge la încasările pe care și le-a propus și ca să își sporească prezența atât la nivel local cât și în afara granițelor, miza companiei clujene sunt companiile de dimensiuni mici și medii.
”Pentru 2018 avem un plan ambițios: să atingem un milion de euro cifra de afaceri. Urmărim o creștere pe toată gamă noastră de servicii, dar creșterea va veni în primul rând din pachetele de găzduire web pentru IMM-uri și pachetele de găzduire web specializate pentru magazine virtuale”, explică Adrian Andreiaș, fondatorul companiei, precizând faptul că Hosterion a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri în valoare de 650.000 de euro și o rată a profitului în jur de 30%.
Hosterion - servicii pentru IMM-uri
Potrivit lui Andreiaș, cele mai populare servicii printre IMM-urile din România sunt serviciile de găzduire web și înregistrarea de nume de domenii internet. ”Oferim un număr de 669 de nume de extensii internet, astfel o companie poate să își rezerve domeniile specifice tuturor țărilor din Uniunea Europeană, precum și pentru alte țări, dar și extensii descriptive pentru domeniul de activitate al companiei, cum ar fi .pizz, .ai sau .tech”, precizează fondatorul Hosterion (foto).
Totodată, compania din Cluj pune la dispoziție servicii de găzduire web specializate pentru magazinele virtuale care au nevoie de resurse de calcul suplimentare și unde viteza de încărcare a paginilor este critică. Și asta pentru că se reflectă direct în vânzări, spune Adrian Andreiaș.
De altfel, fondatorul companiei de web hosting este de părere că încărcarea rapidă a paginilor este vitală pentru orice site, fie el al unui startup, al unei companii mari sau retailer online, în ziua de azi.
”În 2018 un site trebuie să fie pregătit pentru mobil și pentru diverse rezolutii de ecran, trebuie să se încarce rapid, să aibă un design simplu, concentrat pe informație. Iar informațiile despre companie trebuie să fie cât mai complete și mai variate pentru a genera încredere în acel brand”, afirmă Andreiaș.
Tot în oferta companiei se află și serviciile de cloud IaaS (Infrastructure as a Service). ”Mai exact, mașini virtuale la care fie putem oferi opțional serviciile de administrare de sistem, fie sunt folosite de parteneri de-ai noștri care adaugă ei serviciile de management”, completează Adrian Andreiaș.
Nu în ultimul rând, Hosterion ajută startup-urile punându-le la dispoziție soluția de email și colaborare G Suite de la Google (de altfel, compania clujeană este partener Google). În esență, Hosterion oferă migrarea gratuită, suport non-stop în limba română și configurarea corectă și completă a serviciului de email.
În 2018 un site trebuie să fie pregătit pentru mobil și pentru diverse rezolutii de ecran, trebuie să se încarce rapid, să aibă un design simplu, concentrat pe informație
Hosterion - schimbare de nume
Compania activează pe piață încă din 2004. Inițial, a purtat numele de Elvsoft și oferea servicii de web design, web development, web hosting, nume de domenii internet, SEO. Ulterior, compania s-a dedicat exclusiv hostingului, iar din luna octombrie a lui 2017, Hosterion oferă servicii de găzduire web shared, găzduire magento, găzduire web premium și VPS-uri managed pentru clienții din Amsterdam, Dallas, Londra și Fremont.
”Până în 2004 am lucrat programator de produse de securitate informatică. Iar 2004, când am fondat Elvsoft – numele inițial al companiei, am început, la fel, cu intenția de realiza software. Dar ne-am mutat spre online și am funcționat ca o mică agenție de web design, web development, marketing online și web hosting. Ne-am decis să ne concentrăm doar pe hosting, de aici și numele Hosterion. L-am ales pentru că era definitoriu pentru serviciile oferite de noi. De-a lungul celor 14 ani de istorie, am făcut și outsourcing pentru piețe cum ar fi SUA, Anglia, Italia, Danemarca”, povestește Adrian Andreiaș.
Potrivit fondatorului Hosterion, în 2009, după lansarea internațională a brandului IntoVPS, a observat că se pot face volume din hosting și că, astfel această specilizare are sens. ”Compania noastră având în ADN dezvoltarea software, ne-a atras gradul de automatizare pe care putem să îl realizam în hosting, spre deosebire de alte activități care implica multă consultanță, personalizare în activități care nu se pot automatiza. Astfel, o parte importantă din activitatea noastră este dezvoltarea de software pe care îl folosim intern, în activitatea noastră. De exemplu, multe dintre serviciile noastre se activează automat, fără a fi necesară intervenția unui om. Clienții comandă online, plătesc cu cardul, iar instalarea începe rapid, urmată de trimiterea pe email a datelor de conectare la noul serviciu”, spune Andreiaș.
Extindere internațională și la Cluj
În ceea ce privește extinderea serviciilor și în afara granițelor, fondatorul Hosterion spune că această decizie a venit firesc, compania derulând deja servicii de parteneriat cu centre de date din aceste orașe. Compania a investit aproximativ 20.000 de euro în echipamente pentru lansarea serviciilor în aceste orașe, existând avantajul de a avea deja în locații o parte din echipamente de la investițiile anterioare. Chiar dacă Hosterion nu are, efectiv, birouri în aceste orașe, Andreiaș recunoaște faptul că au existat, totuși, și câteva provocări care au venit la pachet cu lărgirea portofoliului. ”Am găsit anumite particularități juridice și fiscale de care a trebuit să ținem cont. De exemplu, în Dallas există o taxa pe proprietate aplicată echipamentelor electronice, taxă pe care nu am mai întâlnit-o în altă parte”, spune el.
Clienții comandă online, plătesc cu cardul, iar instalarea începe rapid, urmată de trimiterea pe email a datelor de conectare la noul serviciu
Antreprenorul român urmează să deruleze o nouă rundă de investiții în cadrul companiei, în valoare de un sfert de milion de euro. Banii vor fi investiți în servere și echipamente de rețea care vor fi folosite pentru a oferi servicii de cloud hosting, în speță mașini virtuale și stocare de date. În plus, Hosterion va deschide un nou punct în Cluj. ”În 2018, dorim să ne consolidăm prezența internațională și să accelerăm vânzările. Plănuim și să deschidem un nou punct într-un centru de date din Cluj-Napoca. Vom temporiza extinderile internaționale în 2018 pentru a nu dilua focusul nostru, iar în 2019 vom avea în vedere noi locații internaționale, odată cu creșterea echipei și cu perfecționarea unor procese și proceduri interne”, afirmă Adrian Andreiaș, fondatorul Hosterion.