Timp de o săptămână, copiii din întreaga lume sunt invitați să testeze, timp de doar o oră, posibilitatea de a învăța și aprofunda programarea. Evenimentul își propune să facă din programare un limbaj accesibil oricărei persoane începând cu vârsta de 4 ani.

”Copiii își doresc să facă programare. Trebuie doar să le faciliteze cineva accesul la aceste resurse”, ne-a spus Alin Chiriac, fondatorul Adfaber, organizatorul Hour of Code în România.

Potrivit lui Alin, dacă în primul an au fost circa 80.000 de participanți în țăra noastră la acest eveniment, creșterea numărului de participanți a cunoscut o creștere fulminantă de la an la an – sunt circa 850.000 de participanți. În acest moment sunt circa 2.000 de evenimente programate pentru această săptămână (și 15.000 de profesori care și-au manifestat interesul pentru organizarea acestor evenimente din cadrul Hour of Code), urmând ca numărul evenimentelor să crească pe la 4.000-5.000 în următoarea săptămână.

Hour of Code - interesul școlilor din mediul rural

”Dacă nu ar fi aceste evenimente, acești copii nu ar avea nicio șansă”, mai spune Alin, precizând faptul că în fiecare am vede un număr tot mai mare de școli și profesori din mediul rural care se înscriu pentru a participa la cea mai mare oră de programare din lume. ”În România beneficiem foarte mult de sprijin din mediul privat, deși și statul face pași mici pentru a ne ajuta. De aceea veți vedea o diferență între cum arată harta noastră și cea a Italiei, de exemplu. Acolo a fost un ordin dat de ministru pentru ca acesta oră de programare să fie obligatorie în școli”, a menționat Alin Chiriac.

Niciodată nu e prea târziu ca să înveți să scrii cod”, spune Ligia Deca, Consilier de Stat în cadrul Departamentului Educație și Cercetare. ”Veți fi profesioniști mai buni pentru că veți ști să scrieți cod”, le-a menționat aceasta copiilor prezenți la evenimentul de lansare a Hour of Code 2018.

Hour of Code - ce meserii cred copiii că vor fi înlocuite de roboți

Aceasta i-a întrebat pe cei mici și care sunt profesiile pe care ei le consideră a fi pe cale de dispariție odată cu progresul tehnologic. Astfel, în opinia copiilor, printre angajații care vor ajunge să fie înlocuiți de roboți se numără casierii, șoferii de autobuz, piloții sau chelnerii. ”Lumea este de acord că vor dispărea acele joburi repetitive. Ne putem salva dacă învățăm cum să programăm acele mașinării”, a mai spus Ligia Deca.

La rândul său, Mike Ellison, country manger Raytheon România, unul dintre partenerii programului Hour of Code, a precizat faptul că a învăța să scrii cod este echivalent cu învățarea unei limbi străine, însă, în momentul în care începi să faci aplicații, orice ai alege să faci își poate deschide drumul spre viitor.

Lucru susținut și de Cornel Amariei, tânărul care a fost desemnat recent câștigător în cadru competiției Ten Outstanding Young Persons of the World. ”Este incredibil de cool ceea ce faceți voi acum. Dacă acum 20 de ani, cool erau vedetele rock, acum este rândul programatorilor”, spune Cornel.

Tânărul a împărtășit și din experiența sa și le-a spus micilor programatori că programarea l-a învățat faptul că ”dacă ai o problemă și o rezolvi, s-ar putea să o rezolvi și pentru alți oameni”. Însă, în acel moment este nevoie de dedicare și de timp.

În toți acești ani am învățat că performanța nu este posibilă fără valori, dar și oricine poate inova și crea, oriunde s-ar afla”, a precizat Cornel Amariei.

Hour of Code este un eveniment internațional organizat de Code.org, care se desfășoară în peste 180 de țări și care are ca și scop extinderea educației în domeniul tehnologiei computerelor și programării, prin promovarea acesteia în școli și în rândul tinerilor.

Orele de programare din țară se desfășoară în săptămâna 3 – 9 decembrie, intitulată Săptămâna Educației în Tehnologia Computerelor (Computer Science Education Week). Tema ediției din acest an este creativitatea: “Informatica este deopotrivă creativă și distractivă, iar viitorul nu se poate scrie fără a cunoaște limbajul necesar, adică cel al tehnologiei. Cosmologul Stephen Hawking a spus că, fie că vrei să descoperi secretele universului ori să poți avea o carieră în secolul 21, bazele programării sunt esențiale pentru oricine. Hour of Code este locul perfect pentru a le descoperi”, adaugă Alin Chiriac, CEO & Fondator Adfaber.