La aproape șase luni după aplicarea sancțiunilor americane grupul a venit la această mare întâlnire europeană în domeniul tehnologiei, care reunește timp de patru zile peste 70.000 de persoane în capitala portugheză, cu un singur obiectiv, de a discuta despre „software” și, mai ales, de a realiza o operațiune de seducție puternică pentru dezvoltatori, de care are nevoie atât de mult, pentru ca noile sale telefoane din Europa, private de Play Store al Google încă din primăvară, să nu fie niște carcase inutile și să continue să se vândă pe bătrânul continent.

Astfel, Huawei a profitat de Web Summit pentru a organiza în paralel prima sa conferință pan-europeană dedicată dezvoltatorilor. Huawei a prezentat în fața a 300 de profesioniști toate șabloanele tehnologice pe care le pune la dispoziția acestora. Dar, mai presus de toate, Huawei a anunțat că va percepe numai 15% din tranzacție de fiecare dată când un utilizator va descărca o aplicație plătită pe unul din telefoanele sale inteligente, iar restul va rămâne dezvoltatorilor aplicației respective, în comparație cu o medie de 30% percepută de Apple și Google. Deocamdată, acest tratament preferențial este rezervat doar aplicațiilor de jocuri video, însă grupul ar putea să îl extindă.

„Dezvoltatorii de aplicații pierd majoritatea profiturilor, dar este o piață imensă. Cu Huawei, marii câștigători vor fi tocmai partenerii noștri. Vom continua să îi susținem pentru a impulsiona progresul întregii industrii”, a spus Guo Ping, unul dintre cei trei președinți prin rotație ai Huawei.

Obiectivul: „recrutarea” a 5 milioane de dezvoltatori

Gigantul în echipamente hardware, liderul mondial în echipamente de telecomunicații (și al doilea cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume) a căutat mult timp să se impună pe piața software pentru a fi prezent pe întregul lanț valoric și pentru a dezvolta un „al treilea ecosistem”, pe lângă Apple și Google. În acest caz, în anul 2011, grupul a lansat în China Huawei Mobile Services (HMS), o suită de servicii (muzică, video, asistent virtual etc.), inclusiv magazinul său de aplicații, AppGallery. Însă, în Europa, a doua sa piață, Huawei a continuat să utilizeze pe telefoanele sale platforma de la Google, Google Mobile Services (GMS), din care face parte Play Store, conform cotidianului Les Echos.

Includerea Huawei pe o listă neagră de Washington în luna mai, l-a obligat pe gigantul american să întrerupă relațiile. Astfel, Huawei a fost obligat profite de serviciile sale dezvoltate intern. Compania multinațională din Shenzhen speră să „recruteze” 5 milioane de dezvoltatori, față de cei 1,3 milioane din prezent, printr-o investiție de 1,5 miliarde de dolari. În această etapă, șabloanele sale tehnologice au făcut posibilă conceperea a 50.000 de aplicații, un număr extrem de redus față de cele 15 milioane de aplicații utilizate pe plan mondial.

Pentru a atrage dezvoltatorii, pe lângă o expunere enormă pe piața chineză, Huawei mizează pe simplitate. Pentru început, înregistrarea online este gratuită. Apoi, sunt suficienți cinci pași și trei zile pentru a încărca aplicația pe AppGallery. Pentru moment, grupul chinez propune dezvoltatorilor 9 șabloane destul de simple, variind de la notificările „push” până la hărțile de bază necesare pentru aplicațiile de geolocalizare, însă oferta se va extinde cu 24 de „truse” până la sfârșitul anului 2019. În paralel, Huawei va trimite în Europa 50 de ingineri până în anul 2020 pentru a acorda asistență dezvoltatorilor.

Pentru moment, migrația nu este încă perfectă. „Huawei ne-a contactat pentru a migra pe AppGallery, suntem prezenți pe aceasta de cinci zile, însă nu am putut să transferăm versiunea noastră plătită, explică Angel Angelov, de la PlantSnap, o aplicație născută în Statele Unite care permite identificarea plantelor făcându-le o fotografie. În plus față de aceasta, directorii unei bănci poloneze încă ezită să facă pasul pentru propria lor aplicație mobilă.