Tema din acest an a fost „Crearea împreună a unui viitor durabil pentru tinerele talente din Europa”, evenimentul reunind 80 de studenți remarcabili și 100 de reprezentanți ai guvernelor, organizațiilor internaționale, industriei și mediului academic din întreaga Europă.
Scopul evenimentului a fost acela de a explora soluții adresate deficitului de profesioniști din domeniul ICT și de a promova nu doar alfabetizarea digitală, ci și dezvoltarea competențelor digitale, pentru a reduce decalajul din domeniu și pentru a pune bazele unui ecosistem deschis și durabil ce aduce aproape tinerele talente.
Radoslaw Kedzia, vicepreședinte Huawei CEE & Nordic Region, a menționat în discursul său: „Tinerele talente sunt esențiale pentru ca Europa să poată continua inițiativele sale de digitalizare și dezvoltare durabilă. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne unim și să construim un ecosistem care să reunească tinerele talente, deschis pentru succesul comun. Huawei a acordat întotdeauna o mare importanță identificării și susținerii tinerilor pasionați de IT&C, fiind una dintre prioritățile noastre principale în Europa. În ultimul deceniu, am contribuit la pregătirea a peste treizeci de mii de profesioniști ICT în această regiune”.
Radoslaw Kedzia a lansat în cadrul evenimentului programul Bright Star, care își propune să recruteze 100 de studenți stagiari în Europa în fiecare an.
În următorii trei ani, Huawei intenționează să recruteze 600 de proaspeți absolvenți ai universităților europene.
”Se estimează că în Europa, aproximativ 20% dintre adulți nu au competențe digitale de bază. Tinerele talente pot contribui la reducerea acestui decalaj digital, nu numai prin extinderea și adoptarea beneficiilor oferite de tehnologiile noi și inteligente, ci și prin colaborarea cu generația mai în vârstă în conturarea viitorului digital”, a declarat David Atchoarena, directorul Institutului UNESCO pentru Învățare pe tot Parcursul Vieții.
Huawei sprijină crearea unui ecosistem deschis, care reunește tinere talente printr-o serie de programe de dezvoltare și susținere a acestora.
Compania a deschis până acum peste 200 de Academii ICT în Europa, concentrându-se pe atestări profesionale, ce au dus la certificarea a aproximativ 16.000 de studenți din Europa.
În 2011, Huawei a introdus programul Seeds for the Future în Europa și a contribuit la pregătirea a peste 3.500 de studenți.
Femeile sunt în special subreprezentate în domeniul tehnologiei. „Există obstacole evidente care împiedică accesul femeilor la oportunitățile de a atinge poziții superioare în cariera lor academică și profesională ”, a spus Elissavet Vozemberg, membră în Parlamentul European, vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen.
În cadrul evenimentului de la Atena, Huawei, în cooperare cu Manpower Employment Organization și Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale din Grecia, a lansat programul Women in Tech pentru a oferi posibilitatea dezvoltării competențelor digitale de bază pentru 500 de femei fără loc de muncă din Grecia.
O lucrare de tip white paper despre colaborarea intergenerațională și digitalizare a fost lansată în timpul summit-ului.
”Diversitatea vârstei este un atu omis la locurile de muncă din Europa”, a spus prof. dr. Anna Schneider de la Universitatea de Științe Aplicate Hochschule Fresenius. Ea a explicat: „Rezultatele sondajului nostru subliniază importanța schimbului de cunoștințe între generații, în special pentru competențele digitale. Aproximativ o treime dintre angajații cu vârsta de 55 de ani și peste și-au dezvoltat abilități digitale de la un coleg cu cel puțin zece ani mai tânăr, în ultima lună”. Prof. dr. Anna Schneider a subliniat și necesitatea intensificării digitalizării, menționând: „Cu cât compania este mai digitalizată, cu atât se intensifică schimbul de cunoștințe la nivel de conducere”.