Hushimo a pornit ca o idee discutată între doi prieteni, dar mai mult ca un impuls la timpul potrivit. Era sfârșit de 2021, multe afaceri nu supraviețuiseră pandemiei, așa că cei doi antreprenori au putut să găsească un spațiu bun unde să-și pună ideea la lucru, în piața Amzei.
Deși la începuturi, dacă s-ar fi luat după Hubert, partea mai tânără din business, Hushimo ar fi fost un restaurant concept doar cu pho-bo, supa asiatică. Acum, acesta este preparatul vedetă al restaurantului asiatic în jurul căruia s-a creat mare vâlvă încă de la deschidere.
Ca să pornească restaurantul, cei doi antreprenori și-au pus la comun economiile, dar s-au și împrumutat și au vândut care ce-au putut ca să ajungă la investiția de 70.000 de euro.
La ochiul de aragaz de mici
Înainte să fie fondatorii Hushimo, cei doi antreprenori au exersat în bucătăria de acasă.
Moto, pe numele adevărat pe care nu-l folosește nimeni în afară de mama lui, Sorin Ciocârlan, își amintește de o copilărie petrecută la Horezu, la bunici, unde prindea pește sub pietre, direct cu mâna, alerga prin pădure și vorbea cu căprioarele.
”Nu aveam curent electric, atât de frumos a fost”, adaugă antreprenorul.
Tot acelea erau vremurile în care părinții munceau mult, astfel că Moto trebuia să își încălzească singur mâncarea. Sau vremurile în care, la rugămintea tatălui, când ajungea acasă de la serviciu, copilul Moto îi făcea niște cârnați cu cartofi prăjiți. Asta se întâmpla când antreprenorul avea undeva la 10 ani.
Aproape 20 de ani mai încolo, doar că în București, Hubert își încălzea și el singur mâncarea acasă. Asta când nu era pe afară și încerca orice sport posibil.
”Eram singur acasă și trebuia să mănânc, așa că am intrat în bucătărie devreme. Am început cu chestii de bază, dar apoi am început să experimentez și am mai furat meserie de la mama mea”, ne spune Hubert.
La Moto, iubirea pentru mâncare vine de la bunica lui, care gătea la lemne de foc carne la garniță sau când se gândește la peștele prăjit de duminică făcut de tatăl lui: ”tata era cel mai bun bucătar din familie. La el se vedea că o face din plăcere și nu din nevoie, cum o făcea mama.”
De la bucătăria de acasă până la bucătăria din Hushimo, fiecare a avut drumul lui diferit. Pentru Hubert, intrarea în HoReCa s-a întâmplat când avea undeva la 14 ani. A lucrat în multe locuri din oraș și a învățat meseria practicând-o în locuri precum Modelier, Re:Modelier, Albastru de pe plaja din Corbu, dar a învățat și efervescența culturală a orașului la meserii de birou, la Arcub.
Pentru Moto, HoReCa din România nu a fost un capitol în cartea lui de rețete. A făcut însă școala de bucătari, dar singura bucătărie în care a gătit în afară de cea de la Hushimo a fost cea de la un templu budist din Asia. A revenit pe continentul asiatic de vreo 10 ori și a schimbat bucătării prin Thailanda, Myanmar, India sau Sri Lanka.
”Am început să călătoresc acum vreo 15 ani, și am cunoscut la un moment dat un maestru budist tibetan care m-a dus la această mănăstire. Am vrut și eu să contribui la viața comunității și singurul loc unde o puteam face era la bucătărie. Așa că m-am apucat de treabă și acolo am descoperit prima dată ce înseamnă bucătăria asiatică”, își amintește Moto.
Experința de la templu a fost definitorie pentru Moto și practica lui culinară. Deși, contrar așteptărilor, specificul asiatic al restaurantului Hushimo a venit la insistențele lui Hubert: ”știam că Moto gătește și că o face bine. Iar eu mâncam zi de zi de la un restaurant vietnamez și știam că se poate face o mâncare mult mai bună pe zona asta. Așa că am făcut noi mâncare asiatică autentică”, ne explică Hubert.
Vâlva restaurantului fără reclamă în geam
Parte din succesul restaurantului mic din Amzei vine și din autenticitatea rețetelor. Dar, așa cum ne spun și antreprenorii, vine și dintr-un noroc pe care îl au ei ca oameni, fiind foarte deschiși la nou. Iar la intersecția dintre noroc și autenticitate vine și momentul lansării, care a creat un fel de vâlvă de tip guerrilla marketing. Sau cum s-ar spune, ”hype” legat de noul loc care urma să apară în Amzei.
”Era decembrie 2021, încă erau restricții. Noi încă aveam folia în geam, o dată pentru că nu era totul gata, dar și pentru că, uneori se întâmpla să stăm și după 22:00 să facem teste cu mâncarea alături de prieteni. Și s-a creat această întrebare: ce e acolo, ce urmează să se deschidă?”.
Așa că atunci când au deschis cu adevărat, Moto ne spune că: ”am creat un monstru, ceva ce nu puteam duce. Eram doar 2. Acum suntem 14 în echipă.”
Au ales să nu fie foarte evidenți stradal și să crească organic pentru că au un spațiu mic, iar o înfățișare mai discretă funcționează ca un bodyguard: ”suntem poziționați pe Mendeleev, trece multă lume pe-acolo, dar nu vrem să intre oricine, vrem să intre cine știe și cine apreciază mâncarea asiatică autentică.”
Succesul Hushimo a continuat de la lansare până în prezent, iar atenția la rețete e parte din valoarea locului: ”Eu știu produsele, sosul de soia, de pește sau de stridii, știu fluctuațiile focului și cum să-l folosesc. Plus că noi am făcut în jur de 10.000 de teste înainte de lansare și suntem cei mai duri critici ai noștri. Dacă nouă nu ne place ceva, nu ajunge în meniu. La noi produsele nu stagnează, sunt îmbunătățite.”
Pe lângă locația din Amzei, Hushimo a fost prezent și într-un container de la Kraft Market, o grădină urbană din București. Au avut un sezon acolo și acum au mutat bucătăria mobilă de acolo la o nouă terasă din București, la Greenful House în sectorul 2 din oraș.
După doi ani și jumătate de activitate, antreprenorii simt că s-a stabilizat și echipa: ”în primul an ajunseserăm la numărul de contract 30 și ceva, atât de mari erau fluctuațiile de personal”.
Antreprenoriatul în HoReCa a venit cu multă oboseală, dar și cu multe satisfacții. Iar ce au simțit pe pielea lor e că genul acesta de carieră se simte fix ca o navă pe mare, unde ei sunt căpitanii. Și nu trebuie să fie mereu la cârmă, dar trebuie să fie văzuți de ceilalți ca să ridice moralul și să dea vânt în aripi. Deși oboseala nu a dispărut, a apărut și relaxarea în activitatea lor.
”Eu în fiecare zi merg la bistro, nu am pauză. Chiar dacă nu sunt pe tură, mă opresc să salut oamenii. Plus că echipa, dacă te vede acolo, e altceva. Ești căpitan, vasul nu se scufundă, iese mâncarea mai bună”, ne spune Moto. Iar Hubert confirmă: ”și dacă ai un PlayStation și stai și te joci din restaurant, tot e mai bine. Nu ești acolo, se întâmplă o boacănă.”
Acum operează două locații Hushimo, iar anul acesta au ceva nou în plan. O surpriză care continuă influența asiatică pe piața HoReCa din România.
Planurile lor privesc spre viitor, iar pe fondul experienței, deja știu că și următorul proiect poate veni cu oboseala și provocările specifice domeniului, dar și cu satisfacții mult mai mari