În cadrul serii festive au fost înmânate 16 premii către 9 agenții și 10 advertiseri. Marele premiu (Best MIXX Award) a fost adjudecat anul acesta de campania Grand Job Experience dezvoltată de agenția v8 - Interactive pentru clientul Kaufland.

Noua tradiție IAB MIXX Awards începuta anul trecut pune în poziția de “agentie de brand” agenția câștigătoare a GRAND Prixului-ului, aceasta fiind rugată să conceapă și să implementeze campania festivalului pentru următorul an. Este maniera prin care marele câștigator răsplătește industria care l-a premiat și câștigă la pachet un client curajos și reținut atunci când vine vorba despre feedback. Campania de promovare a IAB MIXX Awards 2022 a fost semnată de agenția care a fost premiată anul trecut cu marele premiu atât pe plan local cât și european, Cheil|Centrade.

Anul acesta, Mihai Gongu si echipa sa au vrut să ne arate cum ar fi văzută creativitatea românească dincolo de granițele țării. Așa că și-au imaginat două conversații relaxate, care au loc în Franța și UK, despre două campanii ce au fost premiate anii anteriori, atât în cadrul festivalului local cât și în cadrul IAB MIXX Awards Europe.

Câstigătorii și nominalizații IAB MIXX Awards România 2022, care au șansa să își vadă campaniile premiate și în cadrul competiției internaționale IAB MIXX Europe 2023, ce va avea loc în cadrul evenimentului INTERACT, sunt:

Direct Response/Lead Generation Campaign

Câștigător: Republika - Dacia Jogger - The Jogger Show by Dacia

Nominalizați:

Cognition Agency - Fii un influencer al viitorului! by UTCB

Publicis Media - School of Big Ideas by Publicis Media

Publicis Media - Search Strategy for Samsung Smart TVs by Samsung

Video Advertising Campaign

Câștigător: v8 - Pe Limba Românilor by Kaufland

Nominalizați:

The New - The Bear Right by Agent Green

United Media - MegaMania video series by Mega Image

Search Advertising Campaign

Câștigător: Publicis Media - Search Strategy for Samsung Smart TVs by Samsung

Nominalizați:

Data Revolt - Who drops prices on Black Friday? by Orange

United Media - Regina Maria increased revenue by using Google Search

Integrated Advertising Campaign

Câștigător: Centrade-Cheil - Kozel – GOATiful Czech beer by Ursus Breweries

Nominalizați:

DDB - #UnExaminable by The VIF Network

Publicis Media - One size doesn't fit them all by Durex

Friends-TBWA - Lay’s Sofa Trainers WhatsApp ChatBot by PepsiCo

Mercury 360 - Unwanted Touches by Child Helpline NGO & Romanian Police

Virtual and AR Campaign

Câștigător: v8 - Grand Job Experience by Kaufland

Nominalizați:

Friends-TBWA - CineLay's Metaverse Experience by PepsiCo

Centrade-Cheil - #PlayOnWithSamsung by Samsung

Effective use of data

Câștigător: Data Revolt - Winning the Zero Moment of Truth by YOXO

Nominalizați:

Wavemaker Global - Nivea Men Sensitive by Nivea

Publicis Media - Search Strategy for Samsung Smart TVs by Samsung

Wavemaker Global - Fressnapf Store Launch in Romania by Fressnapf

Influencer Marketing Campaign

Câștigător: v8 - Grand Job Experience by Kaufland

Nominalizați:

Leo Burnett - CARPE DM by PepsiCo

Mercury 360 - Unwanted Touches by Child Helpline NGO & Romanian Police

Influencer Social Responsibility Campaign

Câștigător: Pastel - The Institute by Autism Voice

Nominalizați:

Mercury 360 - Unwanted Touches by Child Helpline NGO & Romanian Police

The NEW - The Bear Right by Agent Green

Product Innovation Campaign

Câștigător: v8 - Grand Job Experience by Kaufland

Nominalizați:

Leo Burnett - #CFDEREV by PepsiCo

Friends-TBWA - CineLay's Metaverse Experience by PepsiCo

Non-profit/CSR Campaign

Câștigător: The NEW - The Bear Right by Agent Green

Nominalizați:

Tribal - Real Life Estate by Samusocial Romania

DDB - #UnExaminable by The VIF Network

Pastel - The Institute by Autism Voice

Brand Content Campaign

Câștigător: The NEW - The Bear Right by Agent Green

Nominalizați:

Publicis Media - One size doesn't fit them all by Durex

v8 - Pe Limba Românilor by Kaufland

Most Effective Campaign

Câștigător: Saatchi & Saatchi + The Geeks - Bookvertising by Nemira Publishing House

Nominalizați:

Mercury 360 - Unwanted Touches by Child Helpline NGO & Romanian Police

The Practice - The little book of biniște by Storia.ro

Data Revolt - Winning the Zero Moment of Truth by YOXO

Publicis Media - Search Strategy for Samsung Smart TVs by Samsung

v8 - Grand Job Experience by Kaufland

Social Media Campaign

Câștigător: Saatchi & Saatchi + The Geeks - Yuki Saaki by IQads

Nominalizați:

The NEW - The Bear Right by Agent Green

v8 - Pe Limba Românilor by Kaufland

Brand Advertising Campaign

Câștigător: Saatchi & Saatchi + The Geeks - Bookvertising by Nemira Publishing House

Nominalizați:

Leo Burnett - #CFDEREV by PepsiCo

v8 - Pe Limba Românilor by Kaufland

President of the jury Award (Sandra Bold - Chief Creative officer @Wunderman Thompson Benelux):

United Media - MegaMania video series generated 74% brand search lift by Mega Image

Grand Prix

Câștigător: v8 - Grand Job Experience by Kaufland

Nominalizați:

The new - The Bear Right by Agent Green

Saatchi & Saatchi + The Geeks - Yuki Saaki by IQads