IFA 2018 e al doilea cel mai important târg dedicat gadgeturilor și tehnologiilor din Europa, după Mobile World Congress 2018 din Barcelona. La Berlin, de obicei, vedem trenduri tehnologice de viitor, care nu țin doar de telefoanele mobile, cât de casele viitorului sau tehnologia de pe șosea. Uneori, producătorii lansează și noi gadgeturi la Berlin.

Samsung la IFA 2018

Vom fi prezenți la evenimentul organizat de Samsung la Berlin. Nu vor lansa telefoane, pentru că deja Note 9 a ajuns pe piață. La fel, Samsung a prezentat deja Galaxy Watch și tableta Galaxy Tab S4. Așadar, Samsung se va concentra pe televizoare, dar și electrocasnice inteligente și integrarea lor cu toate gadgeturile companiei. La fel ca și anul trecut, Samsung va vorbi despre aspiratoare, mașini de spălat și alte gadgeturi inovatoare pentru zona casnică.

LG la IFA 2018

LG alege IFA pentru a prezenta gama sa de toamnă de obicei. Avem de-a face cu LG V40, un smartphone premium care are șanse mici să apară oficial în România, dar care poate fi un best buy, dar și o nouă gamă de tehnologii legate de televizoare, acolo unde LG excelează, mai ales pentru că are un ecosistem de aplicații foarte bine pus la punct. De asemenea, vom vedea și două ceasuri inteligente cu Wear OS de la Google. Toate aceste gadgeturi vor fi completate de integrarea cu ecosistemul Thinq AI, de inteligență artificială, care va fi prezent pe toate dispozitivele.

Huawei

Chinezii nu vor prezenta noul smartphone Mate 20 Pro la Berlin, el urmând să fie lansat pe piață în noiembrie. Cu toate acestea, vor vorbi mult despre tehnologie și despre procesoarele pe care le produc. E vorba de succesorul lui Kirin 980, care a adus elemente de inteligență artificială aplicate în realizarea fotografiilor și stabilizarea videoclipurilor.

Fitbit

Producătorul de ceasuri inteligente și dispozitive de fitness va avea la stand brățara Charge 3, anunțată săptămâna trecută. Așadar, Fitbit nu va avea ceva nou, doar că vom pune mâna prima oară pe Charge 3.

Motorola

Motorola va veni cu o gamă de telefoane mid-range, anume Moto X5. Probabil vom vedea și noi dispozitive cu inteligență artificială cu asistenți personali sau noi Moto Mods, care pot fi montate pe smartphone-urile de top .

Lenovo

Lenovo a venit anul trecut la IFA cu o cască de VR și cu o nouă gamă de laptopuri interesante. Probabil și anul acesta vom vedea la Lenovo noi laptopuri din gama Thinkpad, cu un ecran aproape infinit, care să concureze cu Dell XPS, probabil cel mai frumos ecran de pe un laptop.

Acer

Anul trecut Acer a avut o nouă gamă de laptopuri din gama Swift, dar și upgrade-uri pentru gama de gaming Alienware. IFA 2018 va aduce noi laptopuri de la Acer, upgrade-uri discrete față de anul trecut. De asemenea, anul trecut Acer a avut și laptopuri și mai subțiri, deci vom vedea apariții subțiri și ușoare anul acesta.

Vom reveni și cu detalii de la alți producători în zilele următoare și urmărește pagina noastră de Facebook și site-ul pentru video-uri în premieră cu gadgeturile de la Berlin.

Foto - BestPhoto/DepositPhotos