Pompe - Agro SRL, Voinești, Dâmbovița - credit ca să aibă putere de negociere
Următorul business cu care am discutat a fost Pompe - Agro din Voinești, Dâmbovița, care vinde și distribuie utilaje de grădină, de la piese de schimb pentru instalații, pompe pentru cei care produc sucuri, dar și utilaje agricole.
Constantin Erculescu, administratorul companiei, spune că pe parcursul crizei Covid-19 s-a confruntat cu diverse blocaje. „Am avut probleme legate de aprovizionare din cauza întreruperii temporare a activității unor furnizori din România, dar și din Italia", spune Erculescu.
A aplicat la IMM Invest la finalul lunii aprilie, solicitând un credit în conduțiile prevederilor schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor pentru capital de lucru.
De ce a avut nevoie de IMM Invest? „Pentru finanțarea cheltuielilor privind aprovizionarea de mărfuri, desfacerea acestora, cheltuieli cu salarii, cheltuieli cu utilaje, plata impoziteor, taxelor și a altor sume datorate bugetului", spune Constantin Erculescu.
A mai utilizat credite în trecut pentru nevoi generale micro, pentru finanțarea activității curente și a unor investiții.
Crede că IMM Invest e potrivit pentru că îmbunătățește lichiditatea companiei într-o perioadă plină de necunoscut, dar și puterea de negociere cu furnizorii a unor prețuri mai bune, pentru că acum poate face plata pe loc.
„Plus că ne acoperă și momentul dintre vânzarea către clienți și momentul încasării de la aceștia", ne-a spus Erculescu.
Despre procesul de obținere a finanțării IMM Invest spune că nu e complicat. „Procedura de aplicare online e facilă și rapidă. Am îndeplinit criteriile de conformitate administrativă și de eligibilitate pentru înregistrarea în cadrul platformei", crede Erculescu. În momentul de față este în faza de aprobare la BCR, unde i se cer mai multe documente justificative pentru ca banca să vadă care este solvabilitatea clientului, tocmia ca să se asigure că nu creează probleme nici pentru client, nici pentru lichiditățile sale.
„În perioada asta vedem viabilă o sursă de capital pentru susținerea activității curente. Putem valorifica mai ușor oportunitățile sezoniere, putem planifica mai sigur vârfurile de activitate, dacă acestea sunt bazate pe scadențe și avem un control mai bun al fluxurilor financiare", spune Constantin Erculescu.
Estimează creșterea cifrei de afaceri cu 20-25%, creșterea profitului brut față de 2019 cu 20% și creșterea de contracte cu 20-25%, pe baza diversificării produselor vândute și a creșterii numărului de salariați față de anii anteriori.