Evenimentul „Soluții de finanțare pentru afaceri inteligente”, susținut de BCR și organizat de start-up.ro pe platforma de evenimente virtuale IC Events miercuri, 6 aprilie, moderat de către Octavian Palade (Content Strategy Manager la Internet Corp) a adus în atenția publicului principalele programe de finanțare din 2022, dar și oportunitățile pe care le pot avea antreprenorii.

În primul panel au fost invitați Bogdan Cernescu (Director Corporate Coverage la BCR), Florin Jianu (Președinte al CNIPMMR), Ioan-Mariel Petric (Fondator KangooPack) și Mihai Boștinaru (Fondator al Pet Factory).

Poți revedea evenimentul și principalele răspunsuri ale specialiștilor și antreprenorilor aici, pe platforma IC Events.

Antreprenorii și specialiști au vorbit despre oportunitățile privind finanțările, inclusiv de cele din PNRR, iar accentul s-a pus pe zona de energie, iar răspunsurile pentru acest domeniu pot seta viitorul imediat pentru antreprenori.

„Răspunsurile pentru energie vor seta viitorul imediat pentru antreprenori. Pe termen lung și mediu vom rezolva de voie și de nevoie această provocare prviind dependența energetică din această zonă”, a spus Florin Jianu, președinte al CNIPMMR.

El a vorbit despre faptul că organizația va veni cu propuneri concrete primite de la antreprenori în zona de energie, mai ales în ceea ce piața numește „prosumator”, adică să aduci în sistem energie creată din surse sustenabile.

„Cea mai ieftină energie e cea pe care o putem produce noi. ajutați-ne să producem energie, nu să devenim traderi, ci să consumăm noi ceea ce folosim. Acest concept de prosumer, ești și producător și consumator”, a spus Jianu.

Poți accesa dacă te înscrii în platforma virtuală IC Events în pagina evenimentului „Soluții de finanțare pentru afaceri inteligente” documente esențiale pentru antreprenori cu ghiduri de finanțare.

Antreprenorii iau în calcul să devină prosumatori

„Am luat în calcul acest lucru, chiar anul acesta ne mutăm întrun nou spațiu logistic și am avut niște discuții cu proprietarul spațiului și în colaborare încercăm să găsim o soluție fiind un parc logistic foarte mare, să găsim o soluție pentru a dezvolta panouri fotovoltaice, practic energie verde care ne-ar mai optimiza și în același timp am merge într-un mediu mai curat”, a spus Ioan-Mariel Petric, fondator al KangooPack, despre planurile de dezvoltare pe zona energetică.

„Ne dorim și așteptăm noi soluții de finanțare să vedem ce soluții găsim pe partea de energie verde. Vrem să fim mai independenți și să ne controlăm costurile de producție. Iar aceasta e o soluție foarte bună”, a spus Petric. De altfel, vor fi mai multe zone de finanțare care iau în calcul producerea de energie verde, lucru ce a fost confirmat și de către Bogdan Cernescu, Director Corporate Coverage la BCR.

„Noi avem deja produse dedicate energiei verde, suntem foarte interesați de subiect. Discutăm activ cu antreprenorii, încercăm să creăm o platformă de consultanță pentru a-i ajuta în implementarea acestor sisteme, idei, echipamente. Aș vrea să remarc un lucru, schimbarea legislativă care a determinat tranziția la prosumer a însemnat un pas mic, dar cu eficiență mare”, a explicat acesta.

El a continuat spunând că „Acea echivalență de 1 la 1 a creat spațiul de manevră și gândire pentru antreprenroi ca să ia în calcul astfel de investiții. E un bun exemplu pentru alte măsuri de genul acesta care se pot lua și care pot avea un impact real. Interesul exista înainte, dar calculele erau mai complicate și poate antreprenorii se gândeau de două ori. Se vede în volumul de proiecte depus la deschiderea acestui apel și de interesul constant al antreprenorilor. În definitiv rămâne un calcul economic”.

În anul 2022 e esențială accesarea de fonduri din PNRR

„Pentru anul acesta ce e esențial e accesarea fondurilor din PNRR. E o ocazie pentru România de a investi în infrastructura mare care a fost văduvită mult. Vedem în toate zonele geografice și istorice mugurii reindustrializrii țării. Lucrurile se întâmplă, dar oamenii aceștia au nevoie de o structură modernă ca să poată să distribie produse, să poată exporta. Lucrurile se pot facde prin PNRR și e de o importanță vitală”, a mai adăugat Bogdan Cernescu.

„PNRR are un impact pe retehnologizare, sănătate și sistemul educațional. Toți ar trebui să lucrăm conjugat pentru a acesa fondurile și să le transformăm în realități tangibile”, a mai spus reprezentantul băncii.

El a explicat că la nivelul băncii s-au dus spre două axe, adică o platformă de educație și consultanță în domeniul programelor de finanțare și oferirea de produse dedicate pentru sprijinul antreprenorilor. De asemenea, BCR a lansat și un chatbot, practic un asistent virtual numit ADA, care va oferi suport antreprenorilor ce vor să acceseze fonduri.

Mesaj pentru consultanți și antreprenori: atenție la obiectivele de mediu

„Antreprenorilor, consultanților să fie foarte atenți la obiectivele de mediu, pentru că ele devin extrem de importante și din perspectiva conjuncturii în care suntem, dar și dintr-o perspectivă politică, din perspectiva fondurilor europene, sunt multe care au componentă directă legată de producție, măcar o componentă de eficientizare, de reziliență și dezvoltare durabilă”, a adăugat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

„În perioada aș face foarte multă presiune asupra implementării fondului de modernizare, care are pentru România 15 miliarde de euro și care e destinat numai energiei. E rolul Ministerului Energiei și a Guvernului să miște lucrurile. Cu 15 miliarde de euro poți să rezolvi problema întregii economii a României. Banii stau la Banca Europeană de Investiții și România nu accesează încă. I-am spus prim-ministrului că și noi ne implicăm activ și vom avea o întâlnire cu directoratul BEI pentru a explica nevoile imediate ale mediului de afaceri din România”, a mai spus acesta.

Liniile de finanțare trebuie deschise

„Ce alt lucru aș face eu în perioada aceasta, nu aș mai aștepta acordul de parteneriat al României 2021-2027, ci aș deschide liniile de finanțare. Au deschis și alte țări, știi care sunt direcțiile de finanțare, dacă vor exista corecții, nu deschide la maxim anumite axe”, a explicat acesta.

Florin Jianu a spus că Fondul de Garantare a început activitatea prin IMM Invest și Agro IMM Invest, unde sunt 1,5 miliarde de lei dați către antreprenori în doar o lună.

În plus, el a menționat și de alte patru programe conexe care au pornit inspirate de IMM Invest și care se vor duce pe mai multe verticale.

Programele de finanțare care vor fi lansate în curând sunt IMM Prod, Garant Construct, Rural Invest și Innovation. El a menționat că statul român trebuie să grăbească lansarea programelor, fără să aștepte chiar toate avizele de la Comisia Europeană, lucru pe care l-au făcut și alte state din UE. „Toate țările nu stau după Comisa Europeană, mai ales că ai schimbat lucruri minore. În caz de egalitate nu-i mai alegi pe cei cu scăderea cea mai mare”.