Alexandra Ciornei
Pentru Mihai Scemtovici, antreprenor și director general al SolvIT, interesul pentru artă a depășit treptat pictura și colecționarea. Întâlnirile cu artiști care aveau lucrări valoroase, dar puține oportunități de a le expune și de a ajunge la cumpărători, l-au făcut să caute un mod de susținere care să funcționeze constant.
„Cumpărarea unei lucrări îl ajută pe artist, dar rămâne un gest punctual. Eu am simțit nevoia unui mecanism care să funcționeze constant și pentru mai mulți oameni. Așa a apărut ideea unui ecosistem, nu a unui singur proiect”, a spus Mihai Scemtovici, într-un interviu pentru start-up.ro.
Explicație foto: Mihai Scemtovici.
ARTSCAPE este componenta prin care încearcă să apropie acest ecosistem de mediul de afaceri. Platforma oferă consultanță, selecția lucrărilor, implementare și activități pentru echipe, cu intenția de a transforma întâlnirea cu arta într-o experiență care continuă după amplasarea unei lucrări în birou.
„Ne adresăm companiilor care vor ca spațiul de lucru să spună mai mult decât <<aici se muncește>> și care sunt preocupate sincer de experiența angajaților și a clienților.”
Tehnologia și pictura, două lumi pe care le-a ținut separate
Mihai a adăugat că interesul pentru artă a apărut înainte să știe ce rol îi va acorda în viața sa. Mult timp, tehnologia a rămas activitatea profesională, în timp ce pictura aparținea unui spațiu personal, cu alt ritm și alte întrebări.
„Ani la rând am trăit tehnologia și pictura ca pe două camere separate. Într-una rezolvam probleme; în cealaltă rămâneam în fața unor întrebări fără răspuns imediat și căutam un limbaj mai lent, interior. Le țineam separate și pentru că, multă vreme, am considerat tehnologia partea serioasă, iar arta ceva ce aparținea vieții private.”
Masteratul în pictură, urmat în perioada 2019-2020, i-a schimbat perspectiva. Experiența l-a mutat din poziția colecționarului care selectează și cumpără în cea a artistului care produce, expune și își asumă reacția publicului.
„Masteratul în pictură a contat mai mult decât mă așteptam, dar nu doar prin ceea ce am învățat tehnic. M-a scos din confortul colecționarului care privește, alege și cumpără și m-a pus în locul celui care lucrează, expune și acceptă judecata publicului. Ca antreprenor poți delega aproape orice. În fața pânzei nu poți delega nici privirea, nici îndoiala.”
În interiorul scenei de artă contemporană, antreprenorul a observat o distanță între talentul artiștilor și structurile care îi pot ajuta să lucreze constant. În același timp, există potențiali cumpărători care evită galeriile pentru că nu se consideră suficient de pregătiți să înțeleagă sau să aleagă o lucrare.
„Am întâlnit creatori cu lucrări puternice care expun o dată la doi ani, nu ajung la colecționari și pierd săptămâni cu partea administrativă în loc să se dedice artei lor. În același timp, publicul este încă timid. Mulți oameni care și-ar permite să cumpere artă par să creadă că trebuie să cunoască istoria artei înainte să aibă dreptul să intre într-o galerie”, a spus Mihai.
El propune ca apropierea de artă să înceapă gradual, cu un buget adaptat posibilităților și cu sprijinul unui curator.
„De fapt, ar putea să gândească mult mai simplu: să aloce treptat un buget orientativ pentru artă - de exemplu, între 2% și 7% din valoarea casei, în funcție de posibilități și de obiective -și să aleagă lucrările cu ajutorul unui galerist sau curator.”
Galerie, fundație și o cafenea în care publicul poate crea
Inițiativele dezvoltate de antreprenor acoperă etape diferite ale relației cu arta. Scemtovici & Benowitz Gallery reprezintă artiști și organizează activitatea curatorială, iar Art Movements Foundation susține proiecte culturale prin componenta nonprofit.
„Scemtovici & Benowitz Gallery este spațiul de reprezentare a artiștilor și de rigoare curatorială. Art Movements Foundation este componenta non-profit, prin care susținem premii pentru desen contemporan și pictură emergentă, participări la târguri internaționale și întâlniri între artiști, public și colecționari.”
ART-AN-TE, cafeneaua-galerie, este gândită ca un loc în care oamenii se pot întâlni cu arta într-un cadru relaxat. Acolo sunt organizate expoziții, ateliere și concerte, iar participanții pot încerca ei înșiși tehnici artistice.
„La ART-AN-TE poți, de pildă, să pictezi o cană, să realizezi propria linogravură și să pleci cu un obiect făcut de tine. Pare un gest mic, dar schimbă raportul cu arta: nu mai ești doar spectator, ci creator.”
Cafeneaua se află aproape de galerie, la câteva minute de kilometrul zero al Bucureștiului, astfel încât cele două spații pot fi vizitate împreună. ARTSCAPE completează această structură prin relația cu organizațiile și companiile.
„Fiecare inițiativă are, așadar, un rol diferit: galeria aduce rigoarea curatorială, fundația susține misiunea culturală, ART-AN-TE creează acces și comunitate, iar ARTSCAPE face legătura cu mediul de afaceri.”
Ce a putut transfera din IT și ce a trebuit să învețe din nou
Experiența antreprenorială l-a ajutat să aducă în proiectele culturale bugete, contracte și disciplină de implementare. A descoperit însă că repetarea unui format care a funcționat o dată nu produce automat aceeași experiență pentru public.
„În IT, standardizarea este o virtute. Am încercat același lucru cu un atelier de artă: am vrut să repetăm întocmai formatul care funcționase prima dată. A ieșit corect, dar fără viață. Mi-am dat seama că energia primei întâlniri nu venise din format, ci dintr-o poveste personală spusă spontan de artist.”
De aici a apărut o regulă pe care Mihai o aplică în proiectele culturale: organizarea trebuie să fie precisă, dar experiența artistică are nevoie de libertate.
„De atunci, regula mea este: riguros cu logistica, generos cu interpretarea. Din tehnologie am adus structura; arta m-a învățat să nu confund structura cu viața din interiorul ei.”
Diferențele apar și în relația cu clienții și finanțatorii. Dacă în IT organizațiile au, de regulă, o problemă identificată și un buget pentru rezolvarea ei, în cultură discuția începe uneori cu explicarea nevoii și a valorii pe care proiectul o poate aduce.
„În cultură trebuie, uneori, să explici mai întâi de ce o nevoie este reală și de ce merită atenție. Conversația este mai lungă și mai delicată. Finanțarea este mai fragmentată, maturizarea mai lentă, iar rezultatele nu încap într-un singur indicator.”
Cum funcționează ARTSCAPE
Lansată în 2026, ARTSCAPE pornește de la analiza organizației și a oamenilor care folosesc spațiul de lucru. Oferta include consultanță pro bono pentru definirea strategiei, selecție curatorială, implementare, activități în jurul lucrărilor și evaluarea rezultatelor.
„Platforma acoperă întregul proces, de la analiza nevoilor și consultanță pro bono în definirea strategiei, la curatoriere, implementare, activări și evaluarea calitativă și cantitativă a impactului.”
În practică, discuțiile pot începe cu fondatorul sau directorul general, cu echipa de resurse umane ori cu responsabilii de comunicare și identitate. Antreprenorul vede relevanță mai ales pentru organizațiile care au spații fizice și caută moduri de reconectare a echipelor după anii de muncă hibridă, dar și pentru liderii interesați de patronaj cultural.
„Nu impunem un prag de mărime. Putem începe cu un atelier sau cu un proiect curatorial restrâns și putem continua numai dacă experiența are sens pentru organizație. Prefer un început prudent, construit împreună, unui proiect mare, implementat înainte ca oamenii să fie pregătiți să îl primească.”
Selecția lucrărilor ține cont de activitatea din fiecare spațiu și de felul în care oamenii îl folosesc. Portofoliul a fost construit prin vizite în ateliere și expoziții la galerie și include atât artiști emergenți, cât și artiști consacrați.
„Când alegem lucrări pentru o companie, nu pornim doar de la aspectul spațiului. Ne întrebăm ce se întâmplă acolo și ce fel de stare ar putea susține arta: energie într-o zonă de idei, liniște într-un loc de concentrare sau, pur și simplu, un motiv real de conversație între colegi.”
Investiție de 20.000 de euro și o echipă de cinci persoane
Investiția directă în lansarea ARTSCAPE a fost de aproximativ 20.000 de euro, finanțată din resurse proprii.
Suma privește lansarea platformei, care a beneficiat de spațiile, relațiile și experiența deja dezvoltate prin celelalte proiecte culturale.
„Suma a fost posibilă pentru că nu am pornit de la zero: spațiile, relațiile cu artiștii și experiența curatorială fuseseră deja construite prin fundație, galerie și cafenea. Dacă ar fi trebuit să creăm întreaga infrastructură de la început, ordinul de mărime ar fi fost cu totul altul.”
Echipa de bază are cinci persoane, cu experiență în consultanță de artă, curatoriere, comunicare corporativă, cultură organizațională, design grafic, producție foto-video și direcție artistică.
„Lucrăm, în funcție de proiect, și cu o rețea flexibilă de aproximativ 20 de artiști și facilitatori.”
Abonamente de la 150 de euro pe lună
Modelul de business combină serviciile pentru companii cu patronajul cultural. Sursele de venit pot include închirierea și vânzarea lucrărilor, lucrări realizate la comandă, ateliere, activități și programe integrate, iar în anumite situații poate exista și o componentă de sponsorizare prin fundație.
„Un format de bază poate porni de la 150 de euro pe lună pentru serviciile incluse în închirierea unor lucrări originale. Costul crește în funcție de valoarea lucrărilor, amploarea selecției și complexitatea implementării.”
Prețul trebuie să acopere munca artistului, curatorierea și implementarea. Condițiile sunt negociate cu fiecare artist în funcție de implicare și de dimensiunea proiectului, având ca reper nivelurile de remunerație de pe piața locală.
„Important este ca proiectul să plătească munca artistului, curatorierea și implementarea. Dacă un proiect cultural se hrănește numai din entuziasm, ajunge să consume tocmai oamenii care îl țin în viață.”
PayPoint, primul client
ARTSCAPE are o primă companie client, PayPoint, și discuții cu alte organizații. Mihai descrie reacțiile la prima implementare ca fiind peste așteptări, într-un moment în care compania trecea printr-o perioadă de schimbare.
„Avem o primă companie client și suntem în discuții cu alte câteva organizații. Prima implementare a fost un succes. PayPoint trecea printr-o perioadă de schimbare, iar propunerea noastră a fost primită cu deschidere, ca un mod de a susține mediul intern în această nouă etapă, reacțiile fiind peste așteptări.”
Interesul vine din zona conducerii, resurselor umane, administrării spațiilor, comunicării și brandului.
„Întrebarea pe care o auzim cel mai des este foarte directă: cum demonstrăm că programul produce mai mult decât o reacție plăcută de moment? Cred că întrebarea e legitimă. De aceea, urmărim evoluția înainte și după intervenție, participarea și răspunsurile calitative.”
Platforma intenționează să publice studii de caz cu acordul clienților, după colectarea unui volum suficient de date.
„Vom publica și noi studii de caz, cu acordul companiilor și după ce strângem suficiente date pentru o interpretare responsabilă. Prefer însă să spun limpede că suntem la început.”
Cum măsoară efectele fără să promită productivitate
Evaluarea programelor este stabilită împreună cu fiecare client și include comparații înainte și după intervenție.
Echipa urmărește indicatori precum stresul perceput, implicarea angajaților, siguranța psihologică și relația cu arta, alături de participare, intenția de revenire și feedbackul calitativ, cu rezultate raportate agregat.
„Încercăm să evităm două excese: să spunem că nimic nu poate fi măsurat pentru că arta este subiectivă sau să promitem productivitate după o experiență punctuală. Prima poziție ne scutește de rigoare, iar a doua spune mai mult decât pot susține datele.”
Mihai a adăugat că intervențiile trebuie adaptate fiecărei organizații și că efectele nu pot fi presupuse doar pentru că într-un spațiu au fost aduse lucrări de artă. În perioade economice dificile, propune proiecte-pilot care permit companiei să observe experiența înainte de a extinde programul.
„Nu încercăm să convingem orice companie că arta este obligatorie și nici nu o prezentăm ca pe o soluție universală. Pornim de la o nevoie reală: un spațiu fără identitate, oameni care nu se mai simt conectați la spațiul de lucru, dorința unei culturi interne mai vii sau asumarea unui rol de patron cultural.”
Riscul ca arta să rămână doar decor
Una dintre limitele pe care ARTSCAPE încearcă să le evite este reducerea lucrărilor la rolul de obiecte decorative sau fundal pentru comunicarea companiei.
Pentru antreprenorul român, selecția curatorială trebuie completată cu poveștile lucrărilor, întâlniri cu artiștii și contexte în care publicul poate interpreta ceea ce vede.
„Criteriul curatorial rămâne distinct de preferința decorativă: nu alegem o lucrare pentru că se potrivește cu o canapea, ci pentru că are calitate și poate deschide o conversație în acel loc. O lucrare devine cu adevărat prezentă când oamenii îi cunosc povestea, îl întâlnesc pe artist sau își permit să o interpreteze.”
Tururile, întâlnirile cu artiștii și rotația lucrărilor sunt câteva dintre instrumentele prin care echipa urmărește să păstreze această relație.
„Dacă arta este folosită fără respect pentru cei care o creează și fără o experiență reală pentru public, imaginea construită în jurul ei devine fragilă. Pentru mine, testul este simplu: dacă o lucrare nu mai provoacă nicio întrebare, probabil că a fost redusă la decor.”
Profitul și independența proiectelor culturale
Construirea unui model sustenabil în cultură este dificilă pentru că cheltuielile apar imediat, în timp ce relația cu publicul și valoarea proiectului se dezvoltă lent. Mihai consideră că stabilitatea financiară este necesară inclusiv pentru protejarea direcției artistice.
„Da, un proiect cultural poate avea profit și misiune socială, dacă își definește limpede limitele. Profitul nu este dușmanul misiunii, ci una dintre condițiile continuității. Fără stabilitate financiară, o instituție își pierde treptat independența și ajunge să își adapteze direcția după finanțator.”
Din această perspectivă, combinația dintre activitate comercială, servicii pentru companii, programe prin fundație și susținerea directă a artiștilor urmărește să reducă dependența de o singură sursă de finanțare.
Companiile pot contribui prin achiziții, închirieri, comenzi, premii, rezidențe sau intervenții în școli și spitale, cu termeni care să protejeze remunerația, drepturile de utilizare și libertatea artistică.
„Cred într-un patronaj matur, în care compania acceptă că valoarea ei vine tocmai din asocierea cu o voce independentă. Când arta este aleasă doar pentru a confirma mesajul brandului, ea își pierde o parte din forța și autenticitatea care o fac relevantă.”
Ce poate face AI pentru artă și unde apar limitele
Experiența în tehnologie îl face să vadă utilitatea instrumentelor digitale în catalogare, tururi virtuale, simularea lucrărilor într-un spațiu și conectarea artiștilor cu publicul din alte piețe.
În același timp, Mihai vede și limitări ale AI-ului în recomandările algoritmice, care pot restrânge descoperirea la ceea ce utilizatorul apreciază deja.
„Algoritmul tinde să îți recomande ce seamănă cu ce ai ales deja, iar arta valoroasă te duce adesea exact acolo unde nu știai că vrei să ajungi, deci un sistem optimizat pentru satisfacție imediată te poate ține, foarte politicos, în loc.”
Folosirea imaginilor și datelor artiștilor presupune, în opinia sa, consimțământ, atribuirea autorului și drepturi clare. Dincolo de accesul digital, întâlnirea fizică rămâne importantă pentru înțelegerea dimensiunii, texturii și materialității unei lucrări.
„O reproducere poate reda imaginea unei lucrări, dar nu îi poate transmite pe deplin dimensiunea, textura, materialitatea și urmele procesului. Nu poate înlocui nici riscul artistului de a aduce în fața lumii ceva profund personal.”
Ce urmează pentru ARTSCAPE
În următorii doi-trei ani, obiectivul este validarea modelului prin implementări și studii de caz. Echipa urmărește să consolideze rețeaua de artiști și facilitatori, să îmbunătățească metodologia de evaluare și să construiască parteneriate cu universități, cercetători și instituții culturale.
„Apoi vrem parteneriate cu universități, cercetători și instituții culturale care pot aduce rigoare și ne pot contrazice atunci când este nevoie. Ne propunem să publicăm periodic concluzii agregate și să spunem deschis care sunt limitele lor.”
Există și o ambiție regională, însă prioritatea rămâne construirea unui model credibil în România. Mihai vrea ca ARTSCAPE să devină un partener la care companiile se gândesc atunci când caută să susțină și să integreze arta contemporană.
„Ținta mea este mai puțin spectaculoasă și mai importantă: când o companie din România se întreabă cum poate susține și integra arta contemporană fără să o transforme în decor, să se uite mai întâi la ceea ce poate face alături de noi.”
Pentru el, dificultatea principală este crearea unei relații în care artiștii își păstrează libertatea, iar companiile pot discuta deschis despre bugete, implementare și rezultate.
„Încercăm să construim un limbaj comun în care artistul nu trebuie să devină furnizor de mesaje corporative, iar compania nu trebuie să se simtă vinovată când întreabă despre cost, implementare și impact. Sunt întrebări legitime, iar evitarea lor nu este o dovadă de integritate artistică.”
