LinkedIn a realizat un studiu în care au fost chestionați peste 14.000 de profesioniști și persoane care și-au schimbat job-ul recent, din care a aflat informații relevante despre atitudinile și obiceiurile lor de căutare. Iată care sunt cele mai importante sfaturi pentru a vă îmbunătăți strategiile de recrutare în fiecare etapă a procesului.

Potrivit rezultatelor, 56% dintre potențialii candidați își doresc să fie contactați direct de către managerul care angajează. În plus, aceștia își doresc să afle încă din primele mesaje cât mai multe informații despre locul de muncă, grila de salarizare și o prezentare generală a companiei. Cu toate acestea, studiul sugerează că ar trebui să păstrați unele informații pentru mai târziu, cum ar fi salariul, pentru a le stimula interesul.

De asemenea, studiul încurajează angajatorii să folosească note mai personale și expresiile care pun accent pe angajat, nu pe companie. De exemplu, este recomandat să spuneți „Ai experiența necesară în marketing pentru a conduce echipa noastră”, în loc de „Avem o poziție în marketing plătită cu salariul respectiv”. În acest fel, le arătați într-un mod subtil că le-ați analizat cu atenție CV-ul și profilul.

Probabil nu este nicio surpriză că potențialii candidați adună informații despre companie de pe pagina web a acesteia. Asta înseamnă că trebuie să investiți în site, pentru a-l face să arate cât mai modern și atractiv din punct de vedere vizual și al conținutului. Oferiți detalii despre modul în care decurge procesul de recrutare și împărtășiți câteva testimoniale de la angajați actuali.

De asemenea, 51% dintre candidați își doresc o experiență plăcută a procesului de recrutate. De aceea, este recomandat ca după interviu să le oferiți oportunitatea de a vedea spațiul de birouri, astfel încât să-și facă o idee despre cum ar fi să lucreze acolo. În plus, aceștia apreciază atunci când angajatorii le oferă un feedback despre cum a decurs interviul.

Banii contează, dar mai mult decât atât, pentru candidați este important să știe care vor fi oportunitățile lor de creștere. Astfel, 56% dintre ei spun că oportunitatea de învățare și creștere este motivul principal pentru care aleg să lucreze într-o companie.