Printre criteriile de selecție se află nivelul de inovație al produsului, dar și capacitatea echipei de a-l implementa și distribui. Una dintre companiile care au fost finanțate, în 2019, de către Tech Ventures Capital este PayByFace, o companie care a reușit să revoluționeze modalitatea de plată contactless. În prezent, PayByFace este instalată în peste 40 de locații din București.
„Am pornit ca programator, am fost acționar, am avut propria companie și acum investesc in propria bancă. În cei peste 20 de ani de experiență în antreprenoriatul românesc, m-am lovit de multe provocări și decizii, dar cel mai important – am învățat cum să fructific oportunitățile. Viziunea TechVentures.Bank este să inoveze, cu adevărat, serviciile de banking din România, de aceea, vreau să oferim posibilitatea startup-urilor selectate în incubator să facă parte din povestea TechVentures.Bank.” Olimpiu „Oly” BALAȘ, actionar majoritar TechVentures.Bank și mentor in programul de incubare de la TechVentures.
Pentru cele 9 startup-uri selectate, programul începe pe 16 martie și timp de 11 săptămani vor participa la sesiuni online, în fiecare marti seara in intervalul 19:00-21:00.
Programul se încheie în data de 29 mai cu Graduation Pitch Day cand participanții au oportunitatea de a susține un pitch & demo în fața investitorilor de la Tech Ventures Capital. La acest eveniment vor fi prezenți în juriu reprezentanți din conducerea TechVentures.Bank care vor selecta produsele care se aliniază cu direcția strategică a băncii pentru a fi implementate în cadrul unui program pilot cu banca.
Pentru a se putea înscrie, companiile trebuie să trimită aplicațiile pe acest link, până pe 1 martie 2021. Mai multe detalii, pe www.techventures.ro.