Acceleratorul InnovX-BCR a fost prezent alături de startup-uri tech românești la evenimentul SelectUSA Investment Summit din Washington DC, iar acolo Cătălin Lupoaie, B2B Marketing Manager BCR și Business Grower BCR-InnovX, ne-a dezvăluit câteva informații legate de planurile acceleratorului pentru următorii ani.

La SelectUSA, InnovX-BCR a adus startup-urile cu cele mai bune rezultate din ultimii doi ani pentru a căuta investitori, potențial parteneri, pentru a face networking și pentru a testa posibilitățile de expansiune în SUA.

„Startup-urile are au venit la SelectUSA au strâns în ultimii doi ani investiții de cam 12 milioane de euro, sunt startup-uri care au înregistrat creșteri a cifrei de afaceri, au dezvoltat parteneriate și au avut o creștere solidă”, spune Cătălin Lupoaie.

Tot el mi-a spus că startup-urile au fost aduse aici pentru a se acomoda cu piața americană, pentru a lega parteneriate și pentru a face „schimb de know how pe care nu ar putea să-l găsească în altă parte”.

Planurile pentru accelerator sunt unele de creștere.

„De la an la an avem un număr tot mai mare de companii pe care le ajutăm să crească. În ultimii trei ani și jumătate am accelerat 126 de startup-uri. Vom continua și vrem să trecem la următorul nivel: acela de a deschide o grupă dedicată VC-urilor. Vrem să creștem numărul de investitori în startup-urile de tehnologie”,

El mai menționează că în următorii doi ani mai este în plan deschiderea unei grupe de VC-uri pentru corporate. „Companii mari care vor să-și deschidă spin-off-uri din cadrul companiei și au nevoie de know how și să-și dezvolte echipe dedicate”.

În ceea ce privește apariția unui unicorn accelerat de InnovX-BCR, Cătălin Lupoaie spune că speră să vadă unul cât mai repede, însă nu acesta este scopul.

„Scopul nostru este să dezvoltăm ecosistemul. Dacă ne uităm la cifre, în ultimii trei ani și jumătate, startup-urile din InnovX au strâns undeva la peste 30 de milioane de euro finanțări, ceea ce reprezintă cam jumătate din tot ce se strânge într-un an la nivel de investment în România. Vrem să vedem cât mai multe companii care să crească și ulterior să ajungă unicorn, nu vrem să vedem doar 1-2 unicorni răzleți”, declară Cătălin Lupoaie, B2B Marketing Manager BCR.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.