50G PON este o nouă generație de conectivitate prin fibră optică, cu o capacitate nominală de până la 50 Gbps, care poate folosi fibra deja instalată. În testul realizat pe 29 octombrie la Orange 5G Lab, din cadrul Politehnicii București, operatorul a obținut aproximativ 40 Gbps atât la descărcare, cât și la încărcare, cu o latență sub o milisecundă. Aceasta a fost prima testare a tehnologiei în România.
Într-un interviu pentru start-up.ro, realizat în cadrul evenimentului de prezentare și testare a tehnologiei 50G PON, Iulian Gimiga a explicat ce separă demonstrația din laborator de o implementare comercială și de ce terminalele disponibile în prezent sunt concepute pentru conectivitatea companiilor.
Perspectiva de 1-2 ani, condiționată de cererea din piață
Pentru reprezentantul Orange, principala condiție a unei lansări comerciale este existența unor nevoi concrete din partea clienților. Pe măsură ce aplicațiile dezvoltate de companii vor avea nevoie de mai multă lățime de bandă, operatorii vor fi împinși să răspundă acestei cereri.
„Eficiența apare atunci când există o cerere reală în piață”, a spus Iulian Gimiga.
Interesul câtorva entuziaști ai tehnologiei, aflați în orașe diferite, nu este suficient pentru o implementare eficientă. Este nevoie de un număr de utilizatori care să aibă o nevoie reală de aceste capacități și să susțină astfel investițiile în echipamente și în pregătirea serviciilor.
Inteligența artificială, materie opțională în licee: elevii pot învăța să verifice răspunsurile unui chatbot și să folosească AI responsabil
În paralel, adoptarea tehnologiei pe alte piețe poate contribui la reducerea costurilor.
Iulian Gimiga a indicat China și Elveția drept exemple de țări în care 50G PON începe să câștige tracțiune. O creștere a numărului de furnizori, de terminale pentru clienți și de echipamente de rețea disponibile ar putea face tehnologia mai accesibilă în următorii ani.
„Oferta astăzi este limitată, dar nici cererea nu este foarte mare. Cred că se va echilibra și în câțiva ani - unu-doi ani, nu vorbim de 10 ani - vom vorbi de numere mari.”
Acest interval reprezintă o estimare privind evoluția adopției, nu o dată confirmată pentru lansarea comercială a unui serviciu Orange Romania.
Aceeași fibră, viteze mai mari: Orange a testat în România tehnologia 50G PON și a obținut viteze de aproximativ 40 Gbps

Explicație foto: Iulian Gimiga la evenimentul de prezentare și testare a tehnologiei 50G PON.
De ce companiile sunt primele vizate
Echipamentele disponibile în prezent reflectă direcția inițială a tehnologiei: conectivitatea pentru companii. Din punct de vedere tehnic, terminalele pot susține deja serviciul, însă nu sunt încă pregătite pentru utilizarea obișnuită într-o locuință.
„El nu arată rău, dar pare un echipament de telecomunicații mai mult decât un router pentru acasă”, a spus Iulian Gimiga despre terminalul pentru client.
În plus, echipamentele actuale nu includ Wi-Fi, tocmai pentru că au fost concepute pentru nevoile segmentului de business. Reprezentantul Orange se așteaptă ca, într-un an sau doi, terminalele să devină mai mici și să integreze și această funcționalitate.
Adoptarea pe scară largă de către clienții rezidențiali va depinde însă de costul lor final și va necesita mai mult timp.
„Cred că în câțiva ani vom ajunge și aici, dar nu cred că va fi chiar un proces atât de scurt aici, pe zona de rezidențial.”
Iulian Gimiga a vorbit și despre o etapă intermediară: adoptarea pe scară largă a tehnologiei XGS-PON, înainte ca 50G PON să ajungă la un public extins. El a subliniat că ritmul diferă între piețe, iar România are particularități față de țările în care XGS-PON este deja utilizată la scară largă.

Explicație foto: Echipamentul despre care Iulian Gimiga a spus că nu „arată ca un router care poate fi instalat pe holul din casă”.
Ce poate aduce 50G PON unui antreprenor
Beneficiile depind de activitatea fiecărei companii. Iulian Gimiga a vorbit despre afacerile online, magazinele online și companiile care folosesc intens resurse de calcul, servicii cloud sau care vor să introducă inteligența artificială în operațiuni.
Pentru acestea, viteza și latența sunt două componente importante ale conectivității. Nevoia nu vine doar din transferul unor volume mai mari de date, ci și din dependența tot mai mare a activității de aplicațiile și serviciile accesate prin internet.
„Pentru un antreprenor, accesul la internet a devenit critic. Eu am o vorbă, dacă acum 20 de ani telecomunicațiile erau foarte scumpe și limitate, iar electricitatea sau apa erau extrem de ieftine, astăzi lucrurile s-au inversat. Fără telecomunicații, și am văzut în pandemie, în principiu, nu mai exiști. Este o chestie critică pentru economie și pentru orice antreprenor.”
Din perspectiva sa, dezvoltarea rețelelor trebuie privită împreună cu evoluția serviciilor care funcționează pe baza lor. Inteligența artificială, cloud-ul și alte tehnologii au nevoie de infrastructură de transport pentru a putea fi utilizate, iar creșterea capacităților de conectivitate susține acest proces.
Iulian Gimiga descrie demonstrația 50G PON ca pe o etapă dintr-o evoluție continuă a întregului ecosistem. Iar relevanța comercială a noii tehnologii va depinde de măsura în care aplicațiile companiilor vor solicita capacitățile suplimentare, a adăugat reprezentantul Orange.
Următorul pas: utilizarea la Politehnică
După testul de la București, Orange are în vedere instalarea tehnologiei în cadrul Universității Politehnica, într-un scenariu de utilizare aflat între un mediu de test și unul complet comercial.
Scopul este să înțeleagă ce presupune trecerea de la o demonstrație funcțională la un serviciu care poate fi implementat și administrat la scară mai mare.
„Nu e nici un mediu de test, dar nu e nici un mediu comercial 100%”, a explicat Iulian Gimiga, descriind o etapă care poate oferi indicii despre funcționarea viitoarelor servicii comerciale.
Pregătirea nu se limitează la echipamente. Ea include logistica, sistemele IT din spate, activarea și configurarea terminalelor, precum și aplicarea profilurilor de servicii pentru clienți.
„Toate aceste procese trebuie puse la punct înainte ca tehnologia să poată fi oferită pe scară largă. E o întreagă bucătărie în spate.”
Testul din România a fost coordonat de echipa locală
Deși echipa Orange România este în contact cu specialiștii grupului din Franța, care au testat la rândul lor tehnologia, demonstrația de la București a fost pregătită și coordonată local. Scenariile de utilizare au fost alese în funcție de ceea ce echipa din România a vrut să prezinte.
„Suntem în contact cu colegii noștri din Franța întotdeauna, pentru că suntem un grup și lucrăm împreună, dar noi am făcut planul nostru de teste și use case-urile specifice pe ceea ce voiam noi să arătăm în România. Nu a fost un test condus de colegii din Franța”, a mai spus Iulian Gimiga.
El a menționat contribuția colegilor din echipă și din laborator, a Universității Politehnica, prin Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, precum și a partenerilor implicați în realizarea demonstrației.
