Am fost un elev căruia i-a plăcut școala, dar fără excese. Îmi plăcea să fiu acolo pentru spațiul protector care mă înconjura și pe care-l controlam. Un copil timid, care nu vorbea cu multă lume, dar care era curios peste măsură, școala îmi oferea senzația că poate fi controlată. Dacă-i învățai mecanismele, puteai să o rafinezi atât de bine încât să ajungă la rezultatele dorite de tine. Fără să rămâi prost, fără să te epuizezi. Atât cât trebuie.

Între zidurile școlii lumea era controlabilă. Acasă erau părinți care se certau, conflicte în familie, dar la școală erau 5-6 ore în care totul se desfășura pe un tipar. Așa am învățat să controlez școala.

Am luat o singură dată premiul I. În clasa a I-a. Dacă voiam, realizez astăzi, l-aș fi luat până în clasa a XII-a, dar niciodată nu trăgeam destul de tare, vorba metaforei de mai sus, cât să câștig etapa. Cum a fost școala mea? A fost strategică și inteligentă, pentru că despre asta trebuie să fie.

În primele zile ale fiecărui semestru de școală analizam cu atenție fiecare oră și fiecare profesor. Pe unii îi știam, pe alții abia îi descopeream. Apoi trăgeam tare primele două ore, cât să mă țină minte ca un elev implicat. Ba chiar luam și câte un 10 acolo unde trebuie, să încep semestrul bine. Îmi plăcea ca în vacanță să mai fac câte o surpriză unui profesor. Așa că din clasa a IX-a până într-a X-a, în vacanța de vară, am învățat singur engleză mai bine decât mulți dintre colegii mei. Mi-am asigurat statutul așa cum trebuie pentru cel puțin un semestru. Ulterior m-am implicat atât cât trebuie. Știam, dar nu mă băgam.

Apoi, în timpul anului, mai aveam momente în care ieșeam în evidență. Dar oricum stăteam în ultima bancă, iar asta impunea un status. Adică acela în care nu te bagi prea mult. Dacă voiam să mă evidențiez, mă schimbam cu un coleg din primele bănci și era mai simplu. Plus că era contraintuitiv. Dacă te pui în prima bancă înseamnă că știi, nu? Hiding in plane sight ar zice englezul.

Așa au decurs anii pentru mine și am învățat câte ceva, abia astăzi, despre ce a însemnat școala și ce ar trebui să însemne.

  • Școala nu e o colecție de învățături teoretice obligatorii. Mai departe vei reține doar modalități de gândire, nu lucruri teoretice. Știu atât de puține lucruri din școală. Cele mai multe le știu din lecturile mele personale, din colecția Arborele Lumii, din Wikipedia. Curiozitatea e cel mai bun prieten al unui copil și nu ar trebui oprită de către școală. Aș da o temă fiecărui profesor ca la temă să aibă un punct esențial. Să-i facă pe elevi să caute ceva, orice, pe internet și să vorbească despre asta. Poate fi orice subiect, doar pentru a le dirija curiozitatea atât de esențială pe mai târziu.
  • Ce contează dacă nu vei ști latină? Nu te simți prost, dacă mă citești acum și ești încă la școală, că nu ești bun la vreo materie. Eu am realizat devreme că nu sunt bun la matematică. În clasa a VIII-a nu știam să desenez o piramidă, că nu puteam să mă uit în spațiu. Am făcut pregătire cât să trec examenul cu bine. Am luat 8.25 la matematică și m-am declarat mulțumit. Alte lucruri m-au marcat. Istoria, poate geografia, limbile străine, poveștile despre Roma Antică ale profesoarei de latină. Ia doar ce e mai interesant. Restul vor intra în cutia cu amintiri uitate.
  • A contat mai mult să învăț să mă descurc în hățișul birocratic și de putere al școlii decât să fiu primul la învățătură. Atitudinea rămâne, nu teoria. Vei suferi și vei câștiga din atitudine. Neamul Șoimăreștilor dispare, viața ta rămâne.
  • Curiozitatea este prea puțin cultivată în școală. Inteligența naturală e prea puțin împinsă și construită. Am învățat să mă strecor prin metodele închistate ale școlii românești, iar asa m-a ajutat, mai ales că vă spuneam că eram timid. Am rămas așa și astăzi, dar studiez oamenii și încerc să-mi dau seama care sunt zonele unde mă pot apropia de ei, cu ce pot fi eu eficient. Decât să muncesc mult și prost, mai bine muncesc acolo unde știu că mă pricep și o fac bine. Curiozitatea ar trebui să fie materie obligatorie în școală. Cele mai bune momente de la fizică, de exemplu, materie pe care mi-era greu să o înțeleg din cauza formulelor, erau cele în care profesorul punea "Întrebarea de 10", adică o întrebare de logică.
  • Bucură-te de spațiul acela protector și încearcă să-l schimbi, să-l provoci, să contești tot ce auzi. E de datoria ta să faci asta. Pentru că nu vei mai avea un loc unde să poți contesta cu atât de multă ușurință ca în școală. Mai târziu va trebui uneori să te frânezi, vei putea suferi alte responsabilități. Aici, la școală, cel mult, vei fi dat afară de directori fără minte. Dar vei câștiga ulterior.
  • Niciun om cu 10 pe linie nu a avut, garantat, o viață mai ușoară. Nu rezultatele din școală te fac pe tine un om mai mare și mai bun. Am terminat facultatea pe locul 55. Și ce? 40 de studenți din fața mea nu lucrează astăzi probabil în locul unde visau să o facă.

Așadar, nu e despre note. Nu e nici măcar despre a fi primul. E despre curiozitatea pe care ți-o poate deschide școala. Înainte pentru școala românească ar însemna să promoveze curiozitatea. Pentru că ea e imprevizibilă, fără îndoială, dar din ea se vor sădi semințele care vor rodi peste ani, la maturitate, când în loc să construim o generație care acceptă cu ușurință ceea ce aude la televizor, ceea ce vede în reclame sau ceea ce citește pe Facebook, am putea avea o generație un pic mai critică.

Când curiozitatea umană moare, mori și tu odată cu ea, chiar dacă faci umbră pământului cu al tău corp.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site