TechAngels, cea mai mare rețea de investitori de tip angel din România, a investit pe parcursul anului 2020 aproximativ 4 milioane de Euro, în 75 de startup-uri. 60 dintre acestea sunt intrări complet noi în portofoliul asociației în timp ce restul de 15 au beneficiat de aportul investitorilor și în anul 2019.
În total, în acest moment, portofoliul TechAngels include 175 de startup-uri din domenii diverse, toate fiind însă concentrate pe soluții bazate pe tehnologie.
“Cea mai importantă tendință din anul trecut a fost, pentru mine, diversificarea. Pe lângă intensificarea activității noastre - în sensul că am întâlnit peste 200 de startup-uri, triplând practic numărul de întrevederi și pitch-uri, am susținut domenii noi, care au potențial. Mi s-a părut mai evident modul în care soluțiile tech ajung în mai toate industriile. Am văzut mult mai multe soluții din segmentul de telemedicină, educație, în linie cu situația sanitară, dar și soluții pentru servicii, retail, delivery, food, vânzări, marketing și alte domenii cu un potențial sporit”, spune Mălin-Iulian Ștefănescu, președintele TechAngels.
Investițiile au fost făcute prin mai multe modalități: direct, individual, în calitate de angel investor, în grup, prin TechAngels sau prin intermediul unor platforme și fonduri partenere cum sunt SeedBlink sau GapMinder. Sumele agregate conform sondajului intern TechAngels se ridică la aproximativ 4 milioane de euro, reprezentând două treimi din valoarea investițiilor estimate în anul 2019.
De reținut estee faptul că aceste cifre se bazează pe raportările interne ale membrilor individuali ai TechAngels. Oferă o viziune a acțiunii grupului dar comparațiile de la an la an sunt influențate atât de modul în care investitorii aleg să raporteze datele cât și de faptul că membrii se schimbă. Spre exemplu, deși numărul de angel investors a crescut de la 48 la 75 în 2020, pe ansamblu, a avut loc o fluctuație de persoane- câțiva membri s-au alăturat iar alții au ales să investeasca prin alte vehicule.
Dacă ești curios ce este un angel investor și cum te poate ajuta să-ți crești afacerea, citește acest material.
“Avem încă de lucru la identificarea celor mai bune metode de a coagula nivelul total al investițiilor realizate de membrii noștri. Există mai multe opțiuni, avem parteneriate și cu alți actori din piață, ca atare sumele pot diferi în funcție de modul în care este raportată realizarea efectivă a investiției. Calitatea de TechAngel oferă multiple variante de investiții, fie într-un proiect exclusiv TechAngels fie în proiecte realizate cu parteneri, platforme sau fonduri, alte vehicule de investiții. Rețeaua TechAngels aduce în plus conexiunea cu o comunitate interesată de domeniu, schimb de informații și un mod eficient de a evalua oportunitățile”, subliniază Mălin Ștefănescu.
40% din TechAngels au investit în 2020 tichete totale de peste 25.000 de Euro, conform sondajului intern, un segment de 18% nu au mai investit deloc, restul acoperind investiții de până în 25.000 Euro. La acestea s-au adaugat per total 1.100 de ore de consultanță, coaching și mentorship.
Structura grupului TechAngels poate varia de la an la an, în funcție de decizia de a se alătura sau nu grupului, luată de investitorii individuali. TechAngels are 75 de investori, în acest moment, cu 56% mai mult față de finele anului trecut deși pe parcursul anului s-au înregistrat atât noi aderenți cât și angels care au optat să investească prin alte vehicule.
“Pentru 2021 mă aștept la un comportament similar în segmentul nostru: o creștere a efortului în identificarea de start-up-uri cu produse minim viabile promițătoare, o intensificare a suportului din partea angel investors, care susțin și partea de dezvoltare cu know-how și networking, dar va fi și o prudență în plasarea riscului „în mai multe coșuri”, deci probabil tickete mai multe dar moderate ca valoare”, consideră Mălin Ștefănescu.
Președintele TechAngels consideră că în 2021 este probabilă o creștere a numărului de startup-uri tech care vor adresa o parte din problemele înregistrate în domeniile afectate mai puternic de criza sanitară.
“Am văzut capacitatea de a se adapta imediat a proiectelor de tip start-up, care se reorientează rapid la piață și nevoile ei dar asta, uneori, poate înseamna că soluțiile propuse nu sunt suficient definite, piețele sunt insuficient sondate. Mă aștept ca în acest an să vedem o revigorare în domeniile care au suferit cel mai mult în pandemie cu proiecte care au crescut din problemele identificate, țintite corect, cu propuneri atractive pentru investitori”, a concluzionat Președintele TechAngels.
TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea startup-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are un număr de 75 de membri. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing. În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru startup-urile selectate. În portofoliul TechAngels se află până acum 175 de startup-uri.