Monzo, compania care se definește ca fiind ”smartphone only bank”, a încheiat o rundă de investiții de 113 milioane de lire sterline, aceasta fiind acum evaluată la două miliarde de lire, scrie TechCrunch. Evaluarea post investiție este două ori mai mare față de cât valora după ultima finanțare, când era evaluată la un miliard de lire sterline.

Potrivit publicației, Monzo adaugă lunar alte 200.000 de noi înregistrări și are în plan extinderea în afara Marii Britanii.

Runda de investiții seria F a fost condusă de fondul Continuity al Y Combinator, cel mai mare accelerator din Statele Unite, printre investitori mai numărându-se Latitude, General Catalyst, Stripe, Passion Capital, Thrive, Goodwater, Accel și Orange Digital Ventures.

Ce servicii oferă Monzo?

Monzo oferă un cont curent la care ai atașat un card de debit. Prin intermediul contului îți poți încasa salariul și realiza diverse plăți. Aceștia îți oferă și funcția de direct debit, destinată plăților recurente.

Îți poți încărca contul prin transferuri bancare din alte conturi pe care le deții sau prin intermediul aplicațiilor Apple Pay și Android Pay. Utilizatorii Monzo își pot trimite bani instant între ei prin selectarea, din lista de contacte, a destinatarului.

Aplicația îți emite lunar un raport al operațiunilor în care vezi pe ce produse și activități ai cheltuit cei mai mulți bani. De asemenea, în urma fiecărei plăți primești o notificare imediat prin intermediul aplicației. Monzo nu percepe comisioane pentru plățile cu cardul în străinătate sau pentru tranzacțiile online efectuate într-o valută străină.

Retragerile de la bancomat de până la 200 de lire sunt gratuite, sumele care depășesc acest prag vor fi comisionate cu 3% din valoare.