Qualitance e o firmă de software care nu doar că face pentru alții, dar își dezvoltă și propriile soluții, de aici, de la București. Lucrează cu startup-uri și companii americane, cea mai cunoscută fiind lanțul Virgin, al lui Richard Branson. L-am provocat pe Ioan Iacob să răspundă la întrebările din proiectul "Înainte la Școală".

Materiile preferate, cele care modelau lumea înconjurătoare

Matematica si gramatica - pentru că ne ajuta sa modelam lumea inconjuratoare intr-un mod controlabil.

Fascinant la matematică este paradoxul dintre faptul că se bazează pe concepte pur imaginare, “human mind constructs”, și cu toate acestea guvernează întregul univers. Zero, punctul, dreapta, cercul, numerele negative, numărul imaginar i – nimic din aceastea nu există în lumea reală așa cum sunt definite în matematică. Și totuși, realitatea se comportă ca și când ele nu ar exista.

Dacă matematica te ajută să modelezi și să aduci lumea exterioară în interiorul minții tale, gramatica te ajută să comunici precis ce ai în minte către lumea exterioară. Latina mi-a plăcut în mod special pentru că este o limbă moartă - un limbaj abstract, aproape. E interesant să te uiți la cum arată celelalte limbi moderne în raport cu latina care este, practic, statică de 2000 de ani.

Mai târziu, în facultate, mi-a plăcut un curs numit “Limbaje formale și automate”. Este fascinant să descoperi modelele matematice create mult înainte de existența primului computer modern – de la Ada Byron și Charles Babbage la mijlocul secolului 19 sau ulterior Alan Turing.

Respectul pentru profesori se creează prin atitudine

Singura diferență dintre acei profesori și ceilalți era atitudinea. E un lucru dovedit faptul că oamenii nu reacționează la ce spui, ci la cum spui. Profesorii care m-au influențat nu doar spuneau lucruri interesante, ci o făceau într-un mod captivant. Și asta pentru că ei trăiau ceea ce predau. Nu doar citeau de pe o hârtie, ci aveau o înțelegere profundă a domeniului și aveau dorința naturală de a-i învăța și pe alții despre ce îi pasiona pe ei. Nu era doar un job, era misiunea vieții lor.

Profesorul ideal: "Forma se naște în constrângeri"

Deși mă bucuram de avantajele de a avea unii profesori foarte relaxați și care îmi permiteau să îmi iau multă libertate, cei pe care i-am respectat și i-am iubit au fost profesori mai severi, mai stricți și care chiar și-au pus amprenta asupra formării mele. Asta nu înseamnă că toți profesorii stricți pe care i-am întâlnit au fost și buni.

Am un prieten arhitect care spune că forma se naște din constrângeri și moare în libertate. Același lucru, cred, se aplică și în educație. Citatul meu favorit este din Dune - “Seek freedom and become captive of your desire; seek discipline and find your liberty”.

Aveam profesori care ne lăsau să facem orice vroiam noi, și, deși aparent foarte drăguți, ne făceau de fapt un mare deserviciu - pentru că nu formau nimic la noi.

Cred, de asemenea, că profesorul ideal ar trebui să te ajute să îți formezi gândirea critică, să te provoace să îți pui întrebări și să cauți răspunsuri. Profesorii mei preferați întotdeauna explicau gândirea din spatele a ce predau. Nu spuneau niciodată „Asta e, o iei așa”. Cred că avem nevoie de mai mulți profesori care să își provoace elevii să gândească. Efortul intelectual/rațional este cel mai complicat lucru pentru oameni. Pe mine matematica asta m-a învățat - că trebuie să creezi mereu claritate, nu este suficient să faci o afirmație, trebuie să o poți demonstra, trebuie să înțelegi ce se întâmplă și de ce.

Momentul cheie din școală observabil și-n prezent

Cred că un moment cheie a fost în clasa a doua sau a treia, când bunicii mei, la care mă duceam în vacanță, au luat legătura cu profesorul de matematică din liceu al mamei mele și m-au trimis la meditații cu el. Un tip extraordinar de sever și de serios, Vasile Dumitrache a început prin a mă introduce în ceea ce eu văd ca fiind bazele matematicii - matematica logică, care astăzi se învață, cred eu, mult prea târziu - în liceu. Astăzi există o fundație cu numele Vasile Dumitrache, pe care noi o sprijinim, și care își propune să predea matematica către elevi de școală generală și liceu. Dacă pe mine m-a ajutat, poate și pe alții îi va ajuta.

Apoi a fost cercul de matematică, unde l-am cunoscut pe Radu Constantinescu (n.r. - cofondatorul său la Qualitance) în clasa a patra sau a cincea, și care era ținut de domnul profesor Răducanu. A fost experiența care mi-a stârnit apetitul pentru olimpiadele de matematică și pentru performanță.

Frustrările din școală

Sincer să fiu, nu îmi pot aminti nici măcar un singur lucru care m-a frustrat, enervat sau dezamăgit. Cred că m-am uitat la lucrurile care nu mi-au plăcut ca la ceva ce trebuie rezolvat și am găsit mai devreme sau mai târziu o soluție. Câteodată o soluție poate fi și să ignori – dar nu am cărat după mine frustrări și nu m-am lăsat afectat.

Sistemul educațional în 2018

Cred că astăzi învățământul are nevoie de mai multe modele în zona lui de volum. Avem nevoie de mai mulți „domnul Trandafir”, avem nevoie de dascăli care să formeze caractere. Avem nevoie de mai mulți profesori care să aibă și să transmită dedicare pentru materia pe care o predau.

Mă tund de 15 ani la același frizer și ce am remarcat la el este că, într-o conversație, mi-a spus că meseria lui este cea mai frumoasă meserie din lume, dacă o faci așa cum trebuie – lucru pe care l-a descoperit de la un profesor al său. Avem nevoie de mai multă pasiune și implicare.

Ce s-a schimbat la sistemul educațional?

Cred că asistăm la o schimbare de paradigmă: se pune exagerat de mult accent pe “pragmatic learning” și avem tendința să ne îndepărtăm tocmai de capacitatea de a gândi abstract care ne-a făcut ajutat să progresăm ca societate și ca specie. Dacă astăzi avem calculatoare cuantice și nano-materiale, le avem pentru că cei care le-au creat au gândit abstract. Într-adevăr, în învățământul universitar rămâne accentul pe gândirea abstractă, dar oamenii nu se formează fundamental în învățământul universitar. Învățământul universitar are doar misiunea să aștearnă cunoștințe pe o bază deja existentă.

Atitudinea față de școală în 2018

Mai ales în adolescență, nimeni nu iubea școala; iar eu în particular eram total și fundamental dezinteresat de școală. Eram însă interesat de oamenii pe care i-am perceput drept niște modele, pentru că au reușit să îmi transmită din pasiunea lor pentru materiile predate, printre care se numără matematică, de exemplu.

Cred că astăzi încurajăm o generație care pune accent pe preferințe și drepturi. Eu cred că ar trebui să educăm mai mult responsabilitatea copiilor.

3 lucruri obligatorii pe care le-ați introduce în învățământul românesc

În primul rând, matematică, pentru că nu cred că în momentul ăsta se predă așa cum ar trebui, adică pornind de la logica matematică. Primul pas după aritmetică ar trebui să fie logică matematică. Ducem o lipsă crasă de logică în societate; oamenii nu sunt obișnuiți cu gândirea logică, iar asta ne trage mult înapoi.

Apoi ar fi filosofia, dar sigur nu așa cum am învățat-o eu în școală, ci mai degrabă interactivă, ca o conversație despre lume și despre conceptele fundamentale ale ei de bine și de rău.

Și nu în cele din urmă, cred că ar trebui introduse în școala cursuri de leadership – în care să îi ajutăm pe copii să își dezvolte pornirile (care există natural) către responsabilitate, ownership, capacitatea de a comunica, de a asculta activ (“listen to understand, don’t listen to reply”), capacitatea de a explica și de a se exprima coerent și clar, de a acționa în condiții de ambiguitate, de a fi rezilienți, de a înțelege ce îi motivează pe ei și pe alții. Sunt lucruri fundamentale, pe care eu le-am descoperit că și cunoștințe structurate mult prea târziu, mult după ce ieșisem din școală.

Sfat către elevul Ioan Iacob

Orice sfaturi mi-aș da, ar fi inutile și nu cred că le-aș asculta pentru că la vremea respectivă nu răspundeam prea bine la sfaturi. Partea interesantă este că școala te prinde într-o perioadă în care mintea și personalitatea ta de copil trece printr-o revoluție. La 13 -14 ani, mă uitam la adulți și mi se părea că sunt învechiți, că au pierdut contactul cu realitatea, că nu știu și nu înțeleg nimic. Și de fapt, eu eram acela care nu înțelegea nimic.

Ca să îl citez pe Mark Twain, “Când aveam 14 ani, tatăl meu era atât de ignorant încât abia dacă îl suportăm în preajma mea. Însă când am ajuns la 21 de ani am fost uluit să descopăr cât de mult învăţase în şapte ani.”

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site