Apple știe că oamenii preferă telefoane mari și de acea anul acesta a lansat o versiune mare a lui iPhone 14, dar fără să vină cu toate îmbunătățirile pe care le primește versiunea Pro. Astfel cei care cumpărau, în trecut, versiunea Max doar pentru că prefereau un telefon mare, dar nu-i interesau neapărat funcțiile avansate cu care venea au acum o nouă opțiune mai ieftină.

iPhone 14 Plus

iPhone 14 și iPhone 14 Plus arată la fel ca iPhone 13 de anul trecut. Doar că anul acest există iPhone 14 Plus ce are o diagonală mare de 6,7 inci. Acestea au același notch ca în trecut, însă sunt disponibile în noi culori. Chiar și la interior lucrurile stau aproape la fel ca anul trecut și avem tot procesorul A15 Bionic de pe iPhone 13, dar cu mai multe nuclee grafice, fiind cu 15% mai rapid în jocuri decât iPhone 13. De asemenea, Apple a schimbat așezarea componentelor la interior pentru o răcire mai bună.

În schimb, memoria RAM a crescut de la 4 GB la 6 GB, iar versiunile de spațiu de stocare au rămas la fel. Apple nu dezvăluie capacitatea bateriei, dar zvonurile indicau o creștere mică a acesteia. Apple susține că iPhone Plus are cea mai bună baterie de pe un iPhone de până acum.

iPhone 14 vine cu conectivitate prin satelit, lucru de care utilizatorii pot profita în situații de urgență în lipsa serviciului celular pentru a trimite mesaje. Va fi disponibil din noiembrie în SUA și Canada și va fi gratis timp de doi ani. iPhone 14 are și acea detecție a accidentelor care este disponibilă și pe ceasurile Apple și telefonul poate suna automat la autorități pentru a veni în ajutor.

Cameră iPhone 14

Are o cameră nouă de 12 MP f/1.9 cu pixeli mai mari și promite fotografii mai bune. Este cu 49% mai sensibil la lumină, ceea ce înseamnă fotografii nocturne mai bune cu un timp de expunere mai scurt. Apple spune că aplică, de asemenea, procesarea de imagine Deep Fusion mai devreme în procesul de procesare a imaginii, îmbunătățind performanța în condiții de lumină slabă și în redarea culorilor, numind această tehnologie "Photonic Engine".

iPhone 14 și 14 Plus au o cameră selfie îmbunătățită, cu capacități de autofocus și o deschidere mai mare a diafragmei. O cameră frontală cu autofocus ar putea permite iPhone 14 să realizeze fotografii mai clare chiar dacă te afli mai aproape sau mai departe de cameră. O diafragmă mai largă, f/1.9 vs f/2.2 de pe iPhone 13 (38% mai sensibilă la lumină) adaugă un bokeh mai accentuat al fundalului și ar lăsa să intre mai multă lumină, ceea ce ar face-o ușor mai bună pentru selfie-uri pe timp de noapte sau pentru modul portret FaceTime.

Camerele de selfie au mai fost îmbunătățite în timp la nivel de software, dar o schimbare a deschiderii diafragmei nu a mai avut loc de la iPhone 6 încoace.

Pentru video, Apple anunță un mod numit action prin care se stabilizează mult mai bine imaginea atunci când ești în mișcare și promite filmări și mai line.

iPhone 14 Plus va fi disponibil din octombrie la un preț de 899 de dolari. iPhone 14 va fi disponibil din septembrie la același preț ca iPhone 13 la lansare, adică 799 de dolari.