Astfel, elevii din toate cele 7 școli speciale pentru deficienți de vedere din țară (București, Cluj-Napoca Timișoara, Arad, Târgu Frumos și Buzău) și toți elevii cu deficiențe de vedere încadrați în învățământul de masă vor beneficia de materia accesibilizată prin proiectul „Istoria prin sunet și atingere” realizat de către Asociația Tandem. Valoarea proiectului se ridică la 47.000 de euro, din care 40.000 au fost caștigați prin fondul de finanțare «Lumea prin Culoare Sunet» al Fundației Orange.

Proiectul oferă elevilor și profesorilor acces la platforma educațională online www.idea-isa.ro și la o bază de materiale alternative educaționale adaptate (digitale și tactile), create de specialiști de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, împreună cu 12 profesori de istorie din țară și 12 elevi cu deficiențe de vedere, pentru a adapta toate materiale de studiu necesităților lor.

Platforma educațională conține 80 de lecții de istorie națională, 45 de materiale audio din textele cronicarilor și mărturiile soldaților din războaie, pasaje din textele istoricului Neagu Djuvara, scurte filme documentare accesibilizate și prezentări de artă și tehnică militară, specifice Țărilor Române. Experiența „Istoria prin sunet și atingere” este completată de 120 de materiale tactile și 3D, reprezentând hărți și ilustrații în relief. În acest fel, proiectul își propune ca istoria românilor să devină pentru elevii cu deficiențe de vedere o știință captivantă.

Inițiatorii proiectului „Istorie prin Sunet și Atingere” vor pleca într-o caravană de prezentare a platformei și a materialelor senzoriale, care va vizita în luna septembrie toate cele 7 școli pentru deficienți de vedere din țară, pentru a înmâna pachetul Istoria prin Sunet și Culoare – curs de pregătire, acces la platformă și materiale multi-senzoriale.

„Estimăm că, datorită acestui proiect, în fiecare an școlar, 100 de elevi încadrați în învățământul special vor putea învăța istoria folosind tehnologia. 1.8 milioane de euro au fost investiți pentru a susține proiecte de integrare a persoanelor cu dizabilități de auz sau văz din România în cei șase ani de cand am lansat fondul de finantare Lumea prin Culoare si Sunet”, susține Amalia Fodor, Directorul Fundației Orange.