Cifra de afaceri a R Systems în Europa a urcat la 21,9 milioane de euro, anul trecut (2021), fiind mai mare cu 27% față de 2020, respectiv cu 50% față de 2019. La nivel global, R Systems Group a încheiat prima jumătate a acestui an cu venituri de 94,4 milioane USD, în creștere anuală de 38%, având un număr de 4.267 de angajați, la finele lunii iunie 2022.

Compania a ajuns la peste 250 de angajați în România, după o creștere substanțială a echipei, cu 57% de la finalul anului 2018 până în prezent, pe fondul dezvoltării business-ului.

Cererea de servicii IT (cloud transformation, automation, product engineering, big data & analytics) s-a aflat pe un trend ascendent încă dinainte de pandemie și s-a accelerat în ultimii doi ani. Numai în privința cererii pentru servicii de cloud computing, piața globală va crește de la 410,9 miliarde USD (2021) la 494,7 miliarde USD (2022), respectiv până la 599,8 miliarde USD (2023), potrivit estimărilor Gartner, companie globală de cercetare și consultanță IT.

Pentru a-și continua creșterea, R Systems își extinde echipa în România, prin campania de recrutare „Code from Anywhere”, având planuri de a face angajări atât în cele trei orașe unde are sedii fizice - București, Galați și Craiova - cât și în întreaga țară, oferind candidaților flexibilitate sporită și oportunitatea de lucru în regim „fully remote”. Printre rolurile deschise se află poziții de ingineri Java, DevOps, cloud, testare, telecom, etc.

„În cadrul R Systems, munca la distanță era o realitate și înainte de pandemie, noi oferind deja angajaților noștri posibilitatea de a lucra remote. Astfel, acest stil de lucru nu a fost resimțit ca un factor perturbator ci ne-a ajutat să devenim mai eficienți, menținând, în același timp, nivelul de calitate a serviciilor. În perioada următoare, pentru a susține creșterea constantă a business-ului ne concentrăm pe extinderea echipei printr-un proces de recrutare derulat la nivel național, nu numai în orașele unde avem sedii fizice. Ne păstrăm flexibilitatea și ținem cont de preferințele colegilor noștri legat de lucrul remote, astfel că le oferim profesioniștilor IT din toată țara posibilitatea de a ni se alătura de la distanță și de a se bucura, totodată, de pachete de beneficii atractive și o diversitate mare de proiecte și oportunități de dezvoltare”, a declarat Raluca Rusu, CEO, R Systems în Europa.

În 2021, R Systems s-a situat între primele 20 de companii din România în clasamentul „Top 100 cei mai buni angajatori”, organizat de platforma undelucram.ro.

„Chestionarele interne pe care le desfășurăm în organizație în fiecare an au arătat un nivel crescut de implicare a angajaților, respectiv o rată de engagement de 89% în 2021. De asemenea, chestionarele au revelat că cele mai apreciate aspecte ale jobului în cadrul R Systems în România sunt flexibilitatea în muncă, calitatea relațiilor de serviciu atât la nivel de echipă, cât și în ceea privește implicarea managerilor, programele de pregătire pentru dezvoltarea competențelor profesionale și personale, nivelul salarial, diversitatea şi complexitatea proiectelor, precum și posibilitatea de dezvoltare a carierei”, a adăugat Bogdan Tudan, Chief Operating Officer, R Systems în Europa.