Alături de cei 14 parteneri ai proiectului, autorități locale, instituții de învățământ și companii, GFR sprijină crearea unui campus profesional integrat dedicat tinerilor dornici să urmeze un parcurs educațional cât mai relevant pentru piața muncii, aflată în continuă schimbare.

În baza parteneriatului, GFR și UNSTPB vor inaugura, marți, 24 octombrie, Laboratorul GFR în cadrul Facultății de Transporturi, în urma unei investiții destinate facilitării accesului studenților la programe de studiu și soluții software performante necesare aprofundării cunoștințelor legate de industria feroviară din România.

Parteneriatul cu UNSTPB și Laboratorul GFR sunt cele mai noi inițiative ale GRAMPET Group care demonstrează angajamentul nostru față de viitorul industriei feroviare și, mai important, față de tinerii care își doresc o carieră în transporturi. Suntem hotărâți să stimulăm interesul pentru acest domeniu provocator, iar noul laborator GFR va oferi studenților acces la cunoștințele și instrumentele necesare pentru a reuși pe piața muncii”, a declarat Gruia Stoica, președinte GRAMPET Group.

Grup Feroviar Român (GFR) este un operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură, parte din Grampet, un grup privat cu specific feroviar și logistic din România şi din Europa Centrală, cu o vechime de peste 20 de ani.

„Campus Dual Politehnica București” este un proiect coordonat de UNSTPB, în parteneriat cu autorități locale și alte colegii, care va atrage fonduri europene în valoare de 30 de milioane de euro pentru construirea de spații de învățământ și cercetare, cantină, cămin, hală multimodală pentru ateliere digitale și sport, dar și alte facilități dedicate studenților.