Seria Legion de la Lenovo a fost prezentată în cadrul Comic-Con, în primăvară, iar modelul Y520 este mezinul familiei. Este un laptop de gaming de buget, dar cu performanțe foarte bune. Pentru a reuși asta, Lenovo a făcut niște compromisuri inteligente, despre care vă voi vorbi pe larg în curând.

Review Lenovo Legion Y520

Până una alta, să discutăm despre design. Subtilitatea nu a fost niciodată punctul forte al laptopurilor de gaming. Din acest punct de vedere, Legion Y520 reușește să iasă în evidență - pentru că nu încearcă să iasă în evidență. Laptopul este negru mat și are forme cuminți, însemnând că îl poți scoate pe masă în timpul unei ședințe la birou, fără să atragi privirile colegilor. Întreaga carcasă este din plastic plăcut la atingere, capacul imitând fibra de carbon, iar zona de lângă trackpad are o textură catifelată. Laptopul nu este foarte ușor, dar nici greu nu poate fi numit. Cântărește cam 2,4 kilograme, deci poate fi cărat în ghiozdan.

Când ridici capacul, observi tastatura retroiluminată cu LED-uri roșii și display-ul mat de 15,6 inch. Ecranul IPS are rezoluție full HD, dar nu excelează nici la capitolul luminozitate, nici la unghiul de vizibilitate. Per total, însă, experiența oferită este plăcută, acesta fiind unul dintre compromisurile inteligente făcute de Lenovo. Având în vedere că majoritatea sesiunilor de gaming se petrec în camere întunecate și nu pe terase, display-ul integrat ar trebui să fie suficient.

Tastele de sub el au cursă lungă și sunt foarte plăcute la folosire - atât la scris, cât și în jocuri. Trackpad-ul nu este cel mai bun pe care l-am văzut pe un laptop de la Lenovo, dar eu nu cunosc gameri care să îl folosească vreodată.

Performanțele sunt cele care contează cel mai mult la un laptop de gaming, iar aici Lenovo nu a făcut niciun compromis. Modelul testat de noi vine cu procesor Intel Core I7-7700HQ, 8GB memorie RAM, placă video GeForce GTX 1050 cu 4GB video RAM și stocare formată din hard disk de 1TB și SSD de 256GB. Legion Y520 este un laptop care duce majoritatea jocurilor la detalii maxime și la 60 de cadre pe secundă și se descurcă și cu cele mai pretențioase, chiar dacă o face la detalii un pic mai scăzute. Este un gadget foarte bun și pentru cei care vor să facă editare video și foto și este greu de găsit un competitor pentru el. Majoritatea sistemelor cu prețuri similare vin cu plăci video mai slabe sau cu procesoare Intel Core i5.

La capitolul porturi, Legion Y520 aduce cam tot ce ai avea nevoie. Are trei porturi USB, un USB C, HDMI, cititor de carduri, port pentru cablu de rețea și, evident, un port jack.

Acum să trecem la minusuri - difuzoarele sunt destul de slabe, deci vei avea nevoie de o pereche de boxe externe dacă vrei să te uiți la un film din pat. Autonomia este mică - cu browsing și muncă în office, laptopul ține cam două-trei ore, iar dacă vrei să te joci pe baterie, nu va rezista mai mult de o oră. Având în vedere că majoritatea celor care își iau un laptop pentru gaming îl folosesc acasă, asta nu e neapărat o problemă.

Să vorbim un pic și despre preț. Lenovo Legion Y520 poate fi găsit în mai multe configurații, iar cea testată de noi depășește cu puțin 4.000 de lei. Totuși, modelul cu procesor Intel Core i5 poate fi găsit la un preț de aproximativ 3.200 de lei și există și modele cu Intel Core i7 care costă cam 3.700 de lei, dar acelea nu vin cu SSD. Concluzia noastră ar fi următoarea: Legion Y520 este un laptop performant pentru cei care vor gaming sau editare video la un buget mai mult decât decent.