Noul showroom din Chișinău este al 57-lea magazin din rețeaua retailerului de optică. Acesta dispune de o suprafață de vânzare de 160 mp și este dotat cu două cabinete optometrice în care clienții pot beneficia de consultații gratuite.

„La aniversarea a 10 ani de existență pe piața din România am hotărât că este un moment potrivit să ducem povestea Lensa și dincolo de granițele țării. Lansarea Lensa în Republica Moldova este o promisiune puternică pe care o facem moldovenilor. Vom fi la fel de dedicați cum am fost și până acum în a schimba în bine viețile oamenilor care au nevoie să își corecteze vederea și vom veni zi de zi cu soluții și produse de calitate pentru orice nevoie vizuală”, a declarat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.

În România, în primul trimestru din 2023, Lensa a deschis 9 magazine în Sibiu, București (2), Râmnicu Vâlcea, Slatina, Craiova, Ploiești, Sfântu Gheorghe și Bârlad, depășind planurile inițiale de expansiune.

Investiția totală în extinderea rețelei de magazine în perioada ianuarie - aprilie 2023 s-a ridicat la puțin peste 1 milion de euro, iar numărul de angajați a crescut la 500 persoane la finalul lunii aprilie 2023.