De fiecare dată când sunt întrebat despre experiențele mele din școală îmi amintesc cu drag de momentele frumoase pe care le-am trăit, de oamenii pe care i-am întâlnit și alături de care am crescut și nu în ultimul rând de profesorii minunați care au avut răbdarea de a-și lăsa amprenta asupra educației noastre. Cred cu adevărat în faptul că predatul este o artă care, pe lângă cunoștințele necesare, necesită pasiune, dedicare și devotament. Pe parcursul școlii există momente cheie care duc la formarea și la succesul nostru în viață, iar mie mi-a plăcut mereu să fiu înconjurat de oameni dornici să îmi arate că nu există limite și că suntem capabili să facem totul. Trebuie doar să vrem să facem.

Cred că un profesor este persoana care formează viitorul tuturor și joacă un rol important în educația noastră, așadar, tehnica de predare are o mare importanță. În cazul meu, profesorii au fost pasionați; au avut o misiune în dezvoltarea personalităților noastre. Nu doar că veneau la serviciu, dar ne-au stimulat curiozitatea firească și ne-au ghidat. Aș descrie profesorul ideal ca fiind o persoană pasionată, dedicată, deschisă, inovatoare, dar și riguroasă. Cineva care insuflă încredere și care are așteptări. Am fost suficient de norocos să întâlnesc astfel de profesori. Ei m-au inspirat să-mi construiesc o filosofie de viață numită „Zis și făcut”, o marcă personală care mă ghidează în tot ceea ce fac.

Amintindu-mi de copilărie, pot spune că eram chiar bucuros să mă întorc pe băncile școlii după vacanța de vară. Nu numai că mă reîntâlneam cu prietenii și colegii, dar și pentru că începeam din nou să joc baschet. În ceea ce mă privește, educația fizică era cea mai bună formă de a folosi energia pe care o aveam și datorită acestui lucru mi-am descoperit una dintre pasiuni: baschetul. Am păstrat întotdeauna echilibrul între această pasiune, matematică și limbi străine. Am tratat lucrurile cu seriozitate în ceea ce privește acest sport și m-am dedicat astfel încât am obținut primele rezultate importante ca jucător de baschet la echipa națională de juniori a Poloniei. Această pasiune m-a condus spre viața profesională la Nestlé, acolo unde am început să lucrez cu aceleași principii ca în baschet: jucând individual câștigăm doar lupte, dar jucând în echipă putem câștiga războiul. Așadar, aștept mereu cu nerăbdare să creez echipe în loc să acționez singur.

La Nestlé contribuim la îmbunătățirea calității vieții a miliarde de oameni din întreaga lume; începând cu fermierii alături de care lucrăm, până la indivizii și familiile care se bucură de produsele noastre, comunitățile în care acționăm și mediul înconjurător de care depindem cu toții. Provocările lor sunt și provocările noastre, iar succesul lor este succesul de care ne bucurăm împreună. În acest context, fiind cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume avem responsabilități mari. De multe ori acționăm precum niște „profesori”, iar datorită faptului că Nestlé are o tradiție îndelungată în recrutarea tinerilor direct din școli sau universități, am dezvoltat două programe: Nestlé Needs YOUth și Alliance for YOUth. Prin aceste două inițiative Nestlé încearcă să ajute cât mai mulți tineri care au terminat studiile să își găsească un loc de muncă. Acestea includ practica – un factor esențial și de succes în depășirea decalajului dintre școală și locul de muncă. „Alliance for YOUth” este un program lansat de Nestlé în 2014 și se axează în principal pe dezvoltarea unei serii de inițiative profesionale care oferă tinerilor experiențe și stagii de practică. Companiile implicate în acest program își mobilizează angajații să ajute tinerii să se pregătească pentru job-urile viitoare, oferindu-le sfaturi practice, informații despre CV-uri și pregătirea pentru interviuri. Datorită succesului din prima ediție, am hotărât să continuăm și în 2018 proiectul SUMMER’S COOL - o școală de business dedicată tinerilor care doresc să își exerseze aptitudinile prin provocări menite sa îi ajute în dezvoltarea personală. Proiectul face parte din programul „Alliance for YOUth”, fiind un efort comun al mai mai multor companii din sectorul privat de a deschide noi oportunități în rândul tinerilor și de a se implica activ în educația lor.

În acest sens, implicarea mea în aceste proiecte este strâns legată de faptul că, îmi amintesc că în studenție nu eram foarte încântat de faptul că trebuia să memorez și să repet în loc să acord mai multă atenție gândirii independente, concluziilor sau experiențelor. Este o diferență semnificativă între atitudinea din trecut față de școală în comparație cu cea de acum. Lumea ca atare era într-o situație complet diferită. Lucrurile se întâmplau mult mai încet, fiind nevoie de multe interacțiuni între persoane și de adresări formale. Lumea de astăzi este rapidă și conectată - așteptările sunt „ușor” diferite – viteza și conținutul domină. Așadar, schimbarea este bună și îi sfătuiesc pe toți tinerii să o îmbrățișeze, deoarece este poate cel mai bun mod de a crește, de a evolua și de a descoperi punctele forte.

---

A consemnat Anișoara Munteanu, wall-street.ro.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site