Acțiunile LIH au atins în primul semestru al lui 2021 două puncte maxime – 13.8 lei/acțiune, respectiv 13.15 lei/acțiune, în timp ce numărul acționarilor LIFE IS HARD se ridică la 729, cu o valoare bursieră de peste 58 milioane lei, conform BVB.

”Rezultatele agregate ale primului semestru 2021 arată un ritm de creștere bun și ne fac să fim optimiști că vom atinge cifrele pe care ni le-am propus. Strategia din ultimul an ne-a adus deja o creștere importantă a portofoliului de companii, mărind capacitatea noastră de actiune pe piață, și ne-a dus într-o etapă de creștere accelerată a business-ului. Monitorizăm în continuare mai mulți jucători cu competențe complementare de pe piața de tehnologie, pentru a ne extinde portofoliul de parteneriate strategice, și continuăm investițiile care să ne consolideze direcțiile actuale de business”, spune Cătălin Chiș, CEO LIFE IS HARD și președinte al Consiliului de Administrație.

LIFE IS HARD, rezultatele pe linii de business

Divizia telecom: prezentă în portofoliul LIH ca urmare a preluării fondului de comerț APS și TreeComm, a generat aproape 6 mil. lei cifră de afaceri în primul semestru al anului.

Divizia digitalizare: și-a menținut focusul pe segmentul de insurance, unde este lider de piață, și a generat peste 4 mil lei în primele 6 luni ale anului. Are în dezvoltare o nouă versiune pentru platforma 24broker, demers care înseamnă investiții în derulare de 500 mii euro.

Divizia ecommerce: unde LIH nu avea competențe până la preluarea Innobyte din 2021, a trecut de 5 milioane lei în primul semestru.

Divizia servicii financiare: prezentă în portofoliul LIH din 2020, a depășit primul milion de lei, înregistrând o cifră de afaceri cu 20% mai mare față de perioada similară a anului precedent.

De asemenea, ca efect al preluării fondului de comerț al Active Power Solutions și Tree Comm Services, activele deținute de Life Is Hard s-au majorat cu 305.16%, respectiv cu suma de 29,765,111 lei – ceea ce crește capacitatea companiei de a se finanța din activele proprii și de a-și acoperi datoriile totale angajate din totalul activelor deținute.

Disponibilitățile bănești au marcat și ele o creștere semnificativă în primul semestru, de 122,81%, datorită încasării sumelor facturate, respectiv a creanțelor înregistrate.

În ceea ce privește portofoliul de produse proprii LIFE IS HARD, principalul motor de creștere vine din zona de digitalizare.

“Cu noua versiune de 24Broker la care lucrăm ne dorim să oferim o perspectivă despre cum poate tehnologia să ajute industria asigurărilor. Practic, noul 24broker se dorește să fie o platformă nu doar pentru brokeri, ci și pentru asiguratori și client. Din punct de vedere tehnologic, avem în vedere o platformă Low-Code cu asistent virtual în vânzări, în timp ce algoritmii utilizați de asistentul virtual vor fi algoritmi de inteligență artificială (deep learning and predictive analysis), pe care îi dezvoltăm împreună cu specialiști de la Universitatea Tehnică din Cluj”, menționează Erik Barna, fondator si membru al Consiliului de Administrație LIH.